Ruxandra Săndulescu, omul informat de la Neatza, prezintă un material cu ce să faci în weekend.
În timpul festialului Neversea autorităţile au decis să suplimenteze numărul forţelor de ordine. Vor fi peste o mie de poliţişti, jandarmi şi pompieri. Şi foarte important, evenimentul va fi păzit cu arma la piept, chiar şi de pe blocuri.
Joi, 06.07.2017, 21:33
Mult a fost, puţin a rămas. Şi vom vedea ce n-a văzut marea, Neversea. Ne despart câteva ore de startul celui mai mare festival de muzică de pe Litoral. Pe plaja din Constanţa umblă excavatoarele, se cară lăzi de bere, în timp ce primii...
Joi, 06.07.2017, 19:35
Ruxandra Săndulescu, omul informat de la Neatza, prezintă un material cu ce detestă vedetele să facă în sezonul estival.
Dincolo de mizerie, litoralul ascunde şi pericole. Cuţitele şi topoarele se vând pe post de suvenir, în staţiunile înţesate de adolescenţi şi copii. Tarabele sunt pline de aşa-zise jucării, care pot deveni fatale în mâinile...
Luni, 03.07.2017, 19:24
În timp ce România s-a topit sub caniculă, Marea Neagră aproape a îngheţat la propriu. Temperatura apei nu depăşeşte 17 grade Celsius, spre dezamăgirea turiştilor de pe litoral. Şi, veşti proaste, marea nici nu se va încălzi prea curând.
Luni, 03.07.2017, 19:20
O rogojină, o pălărie colorată şi un cico erau fiţă în anii comunismului pe litoralul românesc! Ticsite de nemţi, polonezi şi suedezi, plajele de la Marea Neagră aveau un succes imens! Cât despre imaginile din galeria foto de mai sus, se poate uşor observa că mai nimic din acestea nu se mai regăseşte în prezent
Luni, 03.07.2017, 14:18
Luna lui Cuptor a venit cu preţuri mai mari pe litoral. Începând de ieri, tarifele la cazare au crescut cu până la 25%. Dar scumpirile nu-i sperie pe turişti. Cu greu mai găseşti locuri libere la hotelurile din Mamaia.
Duminica, 02.07.2017, 18:10
Luna lui Cuptor a venit cu preţuri mai mari pe litoral. Începând de ieri, tarifele la cazare au crescut cu până la 25%. Dar scumpirile nu-i sperie pe turişti. Cu greu mai găseşti locuri libere la hotelurile din Mamaia.
Duminica, 02.07.2017, 09:09
Pe cod roşu sau portacaliu, litoralul rămâne un loc fără reguli şi fără restricţii. Chiar dacă nispiul a ars la 51 de grade astăzi, iar în aer au fost peste 36. Bronzul rapid pare să fie mai important decât razele periculoase. Iar berea...
Vineri, 30.06.2017, 20:24
Pe cod roşu sau portacaliu, litoralul rămâne un loc fără reguli şi fără restricţii. Chiar dacă nispiul a ars la 51 de grade astăzi, iar în aer au fost peste 36. Bronzul rapid pare să fie mai important decât razele periculoase. Iar berea...
Vineri, 30.06.2017, 19:24
A fost o zi neagră la mare! Salvamarii au intervenit după ce mai mulţi copii au fost luaţi de val şi duşi în larg de curenţi, în Eforie Nord şi Năvodari. Misiunile dramatice continuă şi acum. O fetiţă este încă dispărută, iar...
Marti, 27.06.2017, 16:10
Protecţia Consumatorului a dat cea mai mare amendă de pe Litoral din acest sezon unei plăcintării. Aproape 100 de mii de lei trebuie să plătească patronul după ce a fost prins că le servea clienţilor carne ţinută direct pe podea, expirată...
Luni, 26.06.2017, 19:35
Protecţia Consumatorului a dat cea mai mare amendă de pe Litoral din acest sezon unei plăcintării. Aproape 100 de mii de lei trebuie să plătească patronul după ce a fost prins că le servea clienţilor carne ţinută direct pe podea, expirată...
Luni, 26.06.2017, 19:25
Pe litoral sunt plaje care au un grad ridicat de înec! Pe cele mai periculoase le găsim în sudul litoralului. Sunt turişti care se lasă păcăliţi de marea liniştită şi se aventurează în larg sau fac salturi curajoase de pe stabilopozi,...
Sambata, 24.06.2017, 19:19
Oaza de confort e în aceste zile. marea. E sezonul perfect pentru plajă şi băi îndelungi printre valuri. Sunt 28-29 de grade pe litoral.
Sambata, 24.06.2017, 19:16
În alte zone ale ţării este tare senin! De exemplu, pe litoral. Apa mării este destul de caldă, aşa că mulţi turişti s-au îmbăiat deja de câteva ori şi ziua încă nu s-a încheiat. Ca să nu vorbim de faptul că începe weekendul.
Vineri, 23.06.2017, 16:33
Mirela Vaida a avut astăzi o apariție spectaculoasă în platoul de la ”2k1”. Prezentatoarea shw-ului difuzat de Antena 1 a mărturisit că abia aștepta sfârșitul săptămânii pentru a merge la mare.
Mirela Vaida a avut astăzi o apariție spectaculoasă în platoul de la ”2k1”.
Ruxandra Săndulescu, omul informat de la Neatza, prezintă un material cu ce să faci în weekend.
Plajele nu s-au umplut încă de turişti, dar vânzătorii ambulanţi sunt peste tot. Bat litoralul de la un capăt la altul, cu. cântec. Versuri caraghioase care atrag atenţia şi banii turiştilor, chiar dacă marfa e ţinută în soare cât e...
Joi, 22.06.2017, 19:30
În staţiunile de pe litoralul românesc, moartea nu vine după program, cum ar vrea autorităţile. Un poliţist din Dolj s-a înecat la Eforie când niciun salvamar nu era pe plajă să-l salveze, pentru că se terminase ziua de muncă
Marti, 20.06.2017, 19:09
Sezonul estival este un moment perfect pentru băieţii de bani gata să-şi etaleze bolizii, iar ultima fiţă pe litoralul românesc este maşina cu jacuzzi!
Luni, 19.06.2017, 21:42
Vacanţa la mare se poate încheia la spital. După ce mâncarea infestată a îmbolnăvit zeci de copii în Mamaia, inspectorii OPC au luat litoralul la control. Şi au găsit produse expirate şi carne fiartă de săptămâni.
Luni, 19.06.2017, 19:22
Momente spectaculoase, în această după-amiază, pe o plajă din Mamaia. Un hidroavion a ajuns la mal, pe nisip, iar salvamarii şi turiştii au alergat spre el să întrebe dacă s-a întâmplat ceva grav. Doar fiul pilotului avea o urgenţă. Puştiul de şapte ani a pofitit la un. ştrudel. Tatăl i-a îndeplinit dorinţa. A ancorat aeronava şi s-a dus să cumpere plăcinte.
Duminica, 18.06.2017, 19:31
Momente spectaculoase, în această după-amiază, pe o plajă din Mamaia. Un hidroavion a ajuns la mal, pe nisip, iar salvamarii şi turiştii au alergat spre el să întrebe dacă s-a întâmplat ceva grav. Doar fiul pilotului avea o urgenţă....
Duminica, 18.06.2017, 19:09
E o noapte de pomină la mare. Forza Zu este pe Plaja Modern din Constanţa, unde a început deja cel mai mare concert din România. Alături de Buzdu şi Morar, sunt unele dintre cele mai iubite trupe din ţară.
Sambata, 17.06.2017, 19:37
Cei care şi-au început vacanţa în acest weekend pe litoral nu au fost chiar cei mai norocoşi. Vreamea urâtă le-a stricat planurile. Din cauza vântului şi a ploii turiştii au fost nevoiţi sa caute alternative la statul pe plajă şi baia in...
Sambata, 17.06.2017, 19:25
Acolo mereu se găseşte loc de distracţie. Pe scurt, staţiunile vor fi pline de turişti, iar pentru ei a fost făcut deja un program cu multe petreceri şi concerte.
Vineri, 16.06.2017, 13:35
Spectacol de excepţie pe litoralul românesc! Marea Neagră a devenit. turcoaz. Există şi o explicaţie ştiinţifică pentru această transformare.
Miercuri, 14.06.2017, 16:50
Potrivit specialiștilor, apa se colorează de la albastru închis spre bleumarin și poate deveni chiar și lila deschis, în funcție de conținutul de substanțe, de alge și de razele soarelui.
Miercuri, 14.06.2017, 16:42
O minivacanţă în Mamaia poate costa cât o garsonieră. Aproape 90 de mii de lei - adică în jur de 20 de mii de euro - plăteşte un turist naiv pentru un apartament, timp de cinci zile, în nordul staţiunii.
Marti, 13.06.2017, 19:43
O minivacanţă în Mamaia poate costa cât o garsonieră. Aproape 90 de mii de lei - adică în jur de 20 de mii de euro - plăteşte un turist naiv pentru un apartament, timp de cinci zile, în nordul staţiunii. Asta dacă îşi cumpără vacanţa...
Marti, 13.06.2017, 19:35
Din dorinţa de a se răcori, doi bărbaţi au pierit sub apă în Constanţa şi Argeş.vCauzele sunt încă necunoscute, însă amândoi au rămas inconştienţi după ce au înotat în apa rece.
Marti, 13.06.2017, 07:42
Aproape că nu este terasă sau hotel care să nu "sufere" din cauza asta. Angajatorii spun că niciodată parcă n-a fost aşa de rău ca acum, în condiţiile în care oferă şi salarii bune, cazare, mâncare şi transport. Iar în iulie, o să...
Luni, 12.06.2017, 13:27
Vacanţa la mare poate costa cât una exotică. Desigur, în nordul staţiunii Mamaia. Pentru o noapte de cazare, turiştii dau chiar şi 200 de euro. Iar o zi pe plajă costă câteva sute de lei.
Duminica, 11.06.2017, 21:39
Vacanţa la mare poate costa cât una exotică. Desigur, în nordul staţiunii Mamaia. Pentru o noapte de cazare, turiştii dau chiar şi 200 de euro. Iar o zi pe plajă costă câteva sute de lei.
Duminica, 11.06.2017, 19:40
Pentru preţurile mai mici la cazare, turiştii sunt nevoiţi să accepte condiţii greu de suportat. Şi asta chiar în momentele de relaxare. În sudul litoralului românesc, nisipul e plin de gunoaie, dar şi de alge care deja au prins miros. E drept, există şi excepţii. Dar sunt rare şi pe spaţii destul de mici.
Joi, 08.06.2017, 14:25
Şi asta chiar în momentele de relaxare. În sudul litoralului românesc, nisipul e plin de gunoaie, dar şi de alge care deja au prins miros. E drept, există şi excepţii. Dar sunt rare şi pe spaţii destul de mici.
Joi, 08.06.2017, 13:33
Paul Anghel, director general ANPC, a venit la "Neatza cu Răzvan şi Dani" să vorbească despre cazarea de pe litoral.
Paul Anghel, director general ANPC, a venit la "Neatza cu Răzvan şi Dani" să vorbească despre cazarea de pe litoral.
Doi copii au fost la un pas de înec în Eforie Nord. Au intrat în apă cu plute însă valurile i-au purtat în larg şi nu s-au mai putut întoarce la mal. Trei salvamari au sărit în ajutorul lor, dar şi ei au fost luaţi de curenţii mult prea...
Marti, 06.06.2017, 19:08
Iar operaţiunile au fost foarte dificile. Pană şi salvamarii au avut nevoie de ajutorul unor voluntari.
Marti, 06.06.2017, 15:12
Iar operaţiunile au fost foarte dificile. Pană şi salvamarii au avut nevoie de ajutorul unor voluntari.
Marti, 06.06.2017, 13:19
În Vama Veche a fost mai ceva ca la Mamaia, de Rusalii. O spun turiştii care în cinci zile de distracţie au cheltuit mai mulţi bani decât se aşteptau.
Luni, 05.06.2017, 19:40
În Vama Veche a fost mai ceva ca la Mamaia, de Rusalii. O spun turiştii care în cinci zile de distracţie au cheltuit mai mulţi bani decât se aşteptau. În Vamă nu se mai bea bere, ca în anii trecuţi. Acum sunt căutate băuturile scumpe,...
Luni, 05.06.2017, 19:22
Sigur, multă lume în Vamă. dar nici sudul litoralului nu e tocmai gol. Resorturile all inclusive sau hotelurile cu facilitate pentru copii sunt tot mai căutate, şi nu doar acum, ci pe întreaga durată a sezonului estival.
Luni, 05.06.2017, 13:30
Drept dovadă, vamaioţii sunt şi acum pe plajă, la soare, asta deşi minivacanţa se încheie azi. Oricum au trecut pe. "relaxare", după atâtea nopţi agitate.
Luni, 05.06.2017, 13:22
Litoralul este teritoriu ocupat, iar cheful se prelungeşte până luni când e ultima zi din minivacanţa de Rusalii. Polul distracţiei fără limite a rămas tot Vama Veche. Vamaioţii vechi şi noi au prins astăzi răsăritul pe plajă, după deja...
Sambata, 03.06.2017, 19:16
Vama Veche rămâne, indiferent de dispute, regina petrecerilor de plajă. Promite şi acum o noapte agitată.
Vineri, 02.06.2017, 19:15