Antena Căutare

Articole despre munte

VIDEO! Petrecerea continua la Predeal

VIDEO! Petrecerea continua la Predeal

La Brasov a fost mare petrecere aseara. La una dintre pensiuni, copiii care au fost cuminti l-au intampinat pe Mos Craciun, iar cei mari au dansat si s-au distrat pana dimineata. Azi urmeaza o noua zi de petrecere.

Sambata, 25.12.2010, 00:00
Craciunul vine cu zapada

Craciunul vine cu zapada

Pregatiti-va fularele si manusile, pentru ca vom avea zapada de Craciun! Maine, in timpul zilei,vremea va fi ca de primavara, cu maxime de 16 grade Celsius, dar de maine seara va ninge. Zapada va cadea mai intai la munte, apoi cuprinde toata tara.

Vineri, 24.12.2010, 19:35
S-a deschis oficial sezonul de schi

S-a deschis oficial sezonul de schi

E ziua in care se deschide oficial sezonul de schi. Desi zapada a tot cazut de citeva saptamini, abia acum e numai buna. Asa ca muntele a dat in clocot zilele acestea. Multi turisti au ajuns acolo deja. Insa avalansa de schiori e asteptata astazi.

Joi, 23.12.2010, 06:23
Tabere de schi pentru copii

Tabere de schi pentru copii

Daca aveti un copil pasionat de sporturile de iarna, puteti sa-i faceti cadou de Mos Craciun o excursie intr-o tabara de schi. Timp de o saptamana, va invata totul despre schi de la instructori profesionisti.

Joi, 23.12.2010, 06:20
VIDEO! S-a deschis sezonul de schi

VIDEO! S-a deschis sezonul de schi

E ziua in care se deschide oficial sezonul de schi. Desi zapada a tot cazut de citeva saptamini, abia acum e numai buna. Asa ca muntele a dat in clocot zilele acestea. Multi turisti au ajuns acolo deja. Insa avalansa de schiori e asteptata astazi.

Joi, 23.12.2010, 00:00
Prima zapada la munte

Prima zapada la munte

Razvan ne prezinta cateva poze primite de la telespectatori cu prima zapada de la munte din acest an

Luni, 20.12.2010, 13:45
Mircea Badea: "Schiul mi se pare unul dintre cele mai periculoase sporturi"

Mircea Badea: "Schiul mi se pare unul dintre cele mai periculoase sporturi"

Mircea Badea despre iubitori sporturilor de iarna care au aglomerat statiunile montane pentru a merge la schi

Luni, 20.12.2010, 10:02
Omul Zilei: Crina Coco Popescu, o alpinista de exceptie la doar 15 ani

Omul Zilei: Crina Coco Popescu, o alpinista de exceptie la doar 15 ani

Crina Coco Popescu, alpinista in varsta de 15 ani, reprezentanta a Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, va participa in perioada decembrie 2010-ianuarie 2011 la o expeditie in Antarctica.

Luni, 20.12.2010, 00:00
Partiile isi asteapta turistii

Partiile isi asteapta turistii

Ninsoarea nu e numai cosmarul soferilor, ci si bucuria celor impatimiti de sporturile de iarna. Cum creste stratul de zapada, creste si numarul turistilor din statiunile de la munte. In Poiana Brasov, partiile sunt pregatite pentru asalt.

Vineri, 17.12.2010, 13:34
Rute ocolitoare catre munte

Rute ocolitoare catre munte

Pentru ca drumurile catre munte vor fi luate cu asalt de soferi, va recomand sa fiti prudenti in conducere, iar pentru evitarea aglomeratiei din zona statiunilor montane - cateva rute alternative…si anume, DN 71 Bucuresti - Targoviste - Fieni -...

Vineri, 17.12.2010, 07:20
Vezi rutele ocolitoare catre munte!

Vezi rutele ocolitoare catre munte!

Pentru ca drumurile catre munte vor fi luate cu asalt de soferi, va recomandam sa fiti prudenti in conducere, iar pentru evitarea aglomeratiei din zona statiunilor montane - cateva rute alternative…

Vineri, 17.12.2010, 00:00
De Revelion, Kudos se muta...la munte!

De Revelion, Kudos se muta...la munte!

Doar pentru petrecerile de Revelion, brand-ul Kudos se muta in Poiana Brasov, la Slopes Base

Miercuri, 15.12.2010, 00:00
Cinci destinatii care te provoaca in Alpi

Cinci destinatii care te provoaca in Alpi

Cine isi programeaza vacantele numai vara, greseste amar. Iarna e anotimpul cel mai frumos dintre toate! O stiu toti cei in­dra­gostiti de munte, de zapada. O stiu schiorii, mai ales, pentru care partia de zapada este un fel de „Axis mundi”. Pentru ei – si nu doar pentru ei – creionam acum o harta a vacantelor alpine!

Duminica, 12.12.2010, 00:00
Distractie pe partii

Distractie pe partii

La munte, santierele se tin vara, pentru ca iarna sa fie totul gata si sa inceapa distractia. Turistii s-au bucurat de zapada pe partiile din Poiana Brasov si Predeal si au petrecut toata ziua cu schiurile si placile in picioare. Cei mici nu s-au mai...

Sambata, 11.12.2010, 19:34
Disparut pe munte

Disparut pe munte

Un barbat din Caras-Severin e dat disparut in Muntii Aninei, la 2000 de metri. De aseara, 10 salvamontisti, padurari si sateni il cauta fara incetare, dar pana la aceasta ora nici urma de el. Barbatul plecase impreuna cu un nepot pe munte si au fost...

Vineri, 10.12.2010, 07:05
Vezi rutele ocolitoare catre munte!

Vezi rutele ocolitoare catre munte!

Pentru ca drumurile catre munte vor fi luate cu asalt de soferi, va recomandam sa fiti prudenti in conducere, iar pentru evitarea aglomeratiei din zona statiunilor montane, iata cateva rute alternative!

Vineri, 10.12.2010, 00:00
Jumatate de tara este sub nameti

Jumatate de tara este sub nameti

Jumatate de tara este sub nameti. La munte a nins neincetat de ieri de la pranz.

Duminica, 05.12.2010, 08:53
Cod Galben de ninsori si vant puternic in Moldova, Carpatii Orientali si Meridionali

Cod Galben de ninsori si vant puternic in Moldova, Carpatii Orientali si Meridionali

Meteorologii au emis o atentionare Cod Galben de ninsori si vant puternic pentru Moldova si zona Carpatilor Orientali si Meridionali. Atentionarea este valabila din aceasta noapte de la ora 2.00 pana joi, la ora 8.00.

Marti, 30.11.2010, 00:00
VIDEO! Unde mergem in vacanta de Ziua Romaniei?

VIDEO! Unde mergem in vacanta de Ziua Romaniei?

Daca vreti sa plecati din oras de 1 decembrie, dar nu aveti inca niciun plan, nu-i timpul pierdut. Agentii de turism au pregatit o multime de oferte. Si pentru ca turistii nu s-au inghesuit, mai sunt locuri din belsug, atat in tara, cat si in strainatate.

Marti, 30.11.2010, 00:00
Pericol pe munte! Strat mare de zapada!

Pericol pe munte! Strat mare de zapada!

Mare atentie daca mergeti la munte. Salvamontistii din Busteni ii avertizeaza pe turisti sa nu se aventureze pe Platoul Bucegi pentru ca e periculos - stratul de zapada atinge e deja mare si s-ar putea produce si avalanse.

Duminica, 28.11.2010, 10:49
VIDEO! Aglomeratie la munte

VIDEO! Aglomeratie la munte

E aglomerat si pe Valea Prahovei. In Sinaia si Busteni, abia daca mai gasesti un loc de cazare. Nici aici zapada nu a prea rezistat, dar vestile meteorologilor sunt foarte bune.

Sambata, 27.11.2010, 00:00
Distractii extreme la munte

Distractii extreme la munte

In Poiana Brasov turistii se inghesuie la sfarsit de saptamana la tiroliana, escalada sau exercitii la inaltime.

Sambata, 20.11.2010, 09:40
Cald la munte si la mare in weekend

Cald la munte si la mare in weekend

Parca am trecut peste iarna si-a venit direct primavara, atit de cald a fost zilele astea. Temperaturile au batut record dupa record pentru sfirsitul de toamna. La fel de frumos va fi si in weekend. Merita, asadar, sa faceti o plimbare la munte sau la mare. Pe litoral, chiar daca nu se face plaja sau baie in mare, e o vreme ideala pentru plimbari. Si la munte va straluci soarele. Ce ziceti de-un gratar cu prietenii, asadar?

Vineri, 12.11.2010, 00:00
Irinel, 3 blonde, lautari si vin

Irinel, 3 blonde, lautari si vin

Dupa scandalul cu blondele din jacuzzi, Irinel Columbeanu a ales sa fie mai discret. El s-a retras la munte in compania a 3 blonde, si dupa ce s-a cazat la un hotel de lux, a chemat lautarii si a incins o super petrecere chiar pe terasa hotelului....

Miercuri, 10.11.2010, 17:22
Week-end la Ranca

Week-end la Ranca

Turistii care vor sa mearga la munte, dar s-au saturat de Valea Prahovei sau Poiana Brasov pot merge la Ranca.

Sambata, 06.11.2010, 08:35
Pe munte, la pas

Pe munte, la pas

E frig, dar soare, weekendul acesta. Si cum ninsoarea inca se lasa asteptata in unele zone montane, ce spuneti de drumetii? Propunerea noastra pentru azi e Arieseni.

Duminica, 31.10.2010, 09:39
VIDEO! Munte: trasee de evitat in aceasta perioada

VIDEO! Munte: trasee de evitat in aceasta perioada

In prag de iarna, salvamontistii au si cateva recomandari pentru cei care iubesc muntele. Multe dintre traseele de peste vara se transforma la prima ninsoare in adevarate capcane pentru turisti, asa ca aveti grija pe unde va aventurati.

Duminica, 31.10.2010, 00:00
VIDEO! Weekend alb la munte

VIDEO! Weekend alb la munte

Iarna a venit incet incet la munte. Zapada a coborat de pe creste si s-a instalat deja confortabil in statiuni. La Paltinis stratul de nea abia daca acopera pamantul, dar e bun pentru un weekend alb. Hotelurile si cabanele sunt gata sa-si primeasca oaspetii.

Duminica, 31.10.2010, 00:00
Frenezia sarbatorilor de iarna

Frenezia sarbatorilor de iarna

Romanii nu se mai uita la buzunar cand vine vorba de vacanta de Craciun ori de cea de Revelion. Fac ce fac si scot bani din piatra seaca. Drept dovada, abia daca mai gasesti vreun loc de cazare liber de sarbatori la munte.

Vineri, 29.10.2010, 13:48
Femeia de 43 de ani moarta coborata de pe munte

Femeia de 43 de ani moarta coborata de pe munte

Femeia de 43 de ani care a murit, in urma cu doua zile, in masivul Bucegi, dupa ce a cazut in gol de la mai bine de 200 de metri, a fost coborata aseara de pe munte. Operatiunea, deloc usoara, a durat ore bune, si asta pentru ca traseul din Fisura...

Luni, 25.10.2010, 06:11
Viata luata de munte

Viata luata de munte

Nu urcati pe munte, daca nu sunteti echipati corect. Stancile pot fi inselatoare, mai ales ca la peste o mie de metri altitudine este deja iarna. O turista a ignorat acest avertisment, iar salvamontistii n-au mai putut-o salva. Femeia din Bucuresti...

Sambata, 23.10.2010, 16:23
VIDEO! O romanca de 13 ani a cucerit varful Kilimanjaro

VIDEO! O romanca de 13 ani a cucerit varful Kilimanjaro

La 13 ani a devenit mandria unui oras intreg. Alexandra Marcu, o adolescenta din Deva a cucerit varful Kilimanjaro, intr-o expeditie alaturi de tatal ei. Cei doi nu se opresc aici. Pas cu pas, vor sa ajunga pe cele mai inalte piscuri din lume.

Vineri, 22.10.2010, 00:00
Graba strica... vacanta

Graba strica... vacanta

Weekendul la munte a noua studenti din Timisoara s-a incheiat chiar inainte sa inceapa. Cu un accident. Microbuzul pe care il inchiriasera s-a izbit vilolent de o basculanta pe drumul European 70. Soferul s-a angajat intr-o depasire periculoasa a unei...

Sambata, 16.10.2010, 09:45
Paltinis: in bratele muntilor

Paltinis: in bratele muntilor

Un week-end la Paltinis, in judetul Sibiu: este o idee interesanta, fiindca in fiecare anotimp Paltinisul isi dezvaluie o alta fata.

Sambata, 16.10.2010, 00:00
Les Deux Alpes - sau cum e sa schiezi la inaltime

Les Deux Alpes - sau cum e sa schiezi la inaltime

Cum este sa schiezi la o altitudine atat de mare, incat ai impresia ca poti atinge cu mana sau cu schiurile cerul? Daca sunteti curiosi, indrazniti sa experimentati fascinantul Les Deux Alpes, o statiune din Alpii francezi, care va poate oferi cea mai frumoasa si completa vacanta.

Vineri, 15.10.2010, 00:00
Baiatul lui Petre Roman - fascinat de prima drumetie montana

Baiatul lui Petre Roman - fascinat de prima drumetie montana

La doar 11 luni, Petrus Roman, baietelul fostului premier Petre Roman, a fost impreuna cu parintii lui la munte, pe Valea Prahovei. Juniorul familiei pare deja fascinat de drumetii, a ras tot timpul, se vedea ca este fericit. Asadar, zvonurile...

Miercuri, 13.10.2010, 19:04
Team Building la nunta

Team Building la nunta

Mircea Badea povesteste cum a fost cu toti colegii la Team Building la munte unde au ajuns la o nunta

Miercuri, 13.10.2010, 10:47
Chamonix si Brides-les-Bains - bucuria vacantelor la altitudine

Chamonix si Brides-les-Bains - bucuria vacantelor la altitudine

Candva orizont intangibil al dorintelor noastre de vacanta, Alpii Francezi tind sa devina o destinatie din ce in ce mai familiara, o data cu diversificarea ofertei turistice care a trasformat aceasta destinatie de lux intr-un loc accesibil tuturor categoriilor sociale de iubitori de schi, si nu numai.

Miercuri, 13.10.2010, 00:00
Drumetie la 11 luni

Drumetie la 11 luni

Petrus Roman stie deja ce inseamna natura. Fiul lui Petre Roman a fost weekendul trecut petru prima data intr-o drumetie pe munte.

Marti, 12.10.2010, 16:44
Depaseste-ti limitele: cum e sa cuceresti Everestul la 14 ani

Depaseste-ti limitele: cum e sa cuceresti Everestul la 14 ani

Katherine Blanc este autoarea cartii “Baiatul care a cucerit Everestul” si il urmareste pe Jordan Romero, un tanar de 14 ani, in incercarea sa de a escalada cei mai inalti munti de pe fiecare continent.

Luni, 11.10.2010, 00:00
Ninge la munte

Ninge la munte

A venit iarna la munte. Primii fulgi de zapada au cazut in aceasta dimineata pe Valea Prahovei. La Busteni si Azuga, a inceput sa ninga inca de azi-noapte.

Vineri, 08.10.2010, 13:33
Daniela Crudu tremura de frig in casa

Daniela Crudu tremura de frig in casa

Daniela Crudu anunta zapada mare la munte si frig mare in casa

Vineri, 08.10.2010, 08:35
Traficant de tigari prins in padure

Traficant de tigari prins in padure

Dupa o urmarire prin padurile muntilor Gutai, politistii de frontiera maramureseni au reusit sa prinda un traficant care nu oprise la semnalele lor. Acasa la el au gasit 15 000 de euro si 30 000 de lei, obtinuti de pe urma traficului de tigari.

Vineri, 08.10.2010, 06:10
A nins la munte

A nins la munte

Cine merge in acest weekend la munte, s-ar putea bucura si de ceva zapada. Au cazut cativa fulgi, dar prin unele locuri zapada s-a asezat, asa, cat pentru cativa bulgari.

Vineri, 08.10.2010, 00:00
ATV-uri in loc de calculatoare

ATV-uri in loc de calculatoare

Fiind baiet, paduri cutreieram, calare pe ATV-ul meu. Asa se va rezuma peste cativa ani, povestea copilariei catorva pusti din Caras-Severin. Ei au spus Nu! calculatoarelor in timpul liber si au ales in schimb sa se umple de noroi prin padurile din...

Duminica, 03.10.2010, 11:32
Disparut pe munte

Disparut pe munte

Zeci de salvamontisti si jandarmi montani cauta un tanar disparut in muntii Bucegi de aproape doua saptamani. Barbatul, de 31 de ani, voia sa ajunga la Crucea Eroilor, din Caraiman, iar ultima data a vorbit cu matusa sa, la telefon. Femeia s-a ingrozit...

Sambata, 02.10.2010, 08:09
A nins pe platoul Bucegi

A nins pe platoul Bucegi

A nins deja la peste 2000 de metri altitudine, pe platoul Bucegi. Aici temperaturile au scazut brusc aproape de valoarea inghetului astfel ca fulgii de nea nu s-au lasat prea mult asteptati.

Vineri, 01.10.2010, 00:00
Enduro cross pe Valea Cerbului

Enduro cross pe Valea Cerbului

Iubitorii de adrenalina au avut parte in acest weekend de un spectacol total diferit! Pe doua sau patru roti, cei mai buni piloti de endurocross sau offroad s-au intrecut in acrobatii la Busteni. Trei zile si doua nopti, Valea Cerbului a vuit de...

Luni, 27.09.2010, 07:19
Adrian Enache i-a facut declaratii de dragoste sotiei de pe scena

Adrian Enache i-a facut declaratii de dragoste sotiei de pe scena

Unii, cand iubesc, vor sa stie toata lumea! Mai ales dupa ani intregi de relatie ca-n telenovele. Adrian Enache si Iuliana Marciuc par ca sunt mai indragostiti ca niciodata!

Luni, 27.09.2010, 00:00
Un munte de distractii! Festivalul Oierilor

Un munte de distractii! Festivalul Oierilor

Atmosfera cu adevarat rustica la Festivalului Oierilor, de pe platoul „Tabara" dintre Rasnov si Tohanul Nou. Turistii vor fi intampinati insa si cu distractii ceva mai neobisnuite.

Duminica, 26.09.2010, 09:37
x