Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anunţat, marţi, că a atacat la Curtea Constituţională, înainte de promulgare, Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene pe care o consideră neconstituţională în ansamblul său.
Marti, 16.06.2020, 11:56Curtea Constituţională a decis, joi, că OUG privind alegerile anticipate, adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte de demitere, este neconstituţională. Judecătorii constituţionali consideră neconstituţionale mai multe prevederi ale actului normativ, respectiv eliminarea restricţiei de a vota doar în judeţul de reşedinţă, posibilitatea derulării simultane a alegerilor locale şi a acelor parlamentare, dar şi modificarea legilor electorale cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.
Joi, 12.03.2020, 12:02Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea PSD privind Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede inclusiv interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat, stabilind că este neconstituţională.
Miercuri, 12.02.2020, 16:26Curtea Constituţională a transmis, miercuri, că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane este neconstituţională, în ansamblul său. De asemenea, legea care prorogă unele termene din justiţie este neconstituţională, ambele decizii fiind luate cu unanimitate de voturi.
Miercuri, 29.01.2020, 17:02Curtea Constituţională a decis că prevederea din Codul de procedură penală conform căreia executarea unei pedepse cu închisoarea poate fi amânată dacă o femeie condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an este neconstituţională. CCR arată că prevederea respectivă "exclude bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an de la posibilitatea amânării executării pedepsei". Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Marti, 24.09.2019, 16:04CSM susţine că măsurile preconizate ”contravin principiului independenţei justiţiei” şi ”ar diminua beneficiul şi cuantumul pensiilor magistraţilor, reprezentând o eliminare mascată a acestora”.
Miercuri, 17.07.2019, 14:48Legea care conferea puteri sporite poliţiştilor este neconstituţională în ansamblu, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, care a admis obiecţia formulată de către preşedintele Klaus Iohannis.
Miercuri, 13.03.2019, 18:03Vești proaste pentru pensionari. Legea pensiilor a fost declarată parțial neconstitușională, fiind trimisă înapoi în Parlament.
Miercuri, 13.03.2019, 16:42Legea descentralizării, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, neconstituţională. Curtea Constituţională a decis, vineri, că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este...
Vineri, 10.01.2014, 14:45Curtea Constitutionala a decis ca este neconstitutionala Legea lustratiei, care impune restrictii ale unor drepturi pentru o perioada de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse functii in regimul comunist. Parlamentul a adoptat Legea lustratiei in 28 februarie, in absenta Opozitiei, care se afla in greva parlamentara.
Miercuri, 28.03.2012, 00:00Judecatorii Curtii Constitutionale au declarat doua articole neconstitutionale din legea alegerilor comasate, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Miercuri, 01.02.2012, 00:00Curtea Constitutionala a dat astazi verdictul in cazul legii comasarii alegerilor, aceasta fiind declarata neconstitutionala. Astfel, alegerile nu pot fi comasate.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu legea eutanasierii cainilor vagabonzi declarata neconstitutionala.
Joi, 12.01.2012, 10:50