Stârpirea ambroziei pare o misiune imposibilă pentru autorităţi şi în acest sezon. Avem o lege, nu şi norme de aplicare pentru ca proprietarii de terenuri să poată fi sancţionaţi. În acest timp, oameni sensibili la polenul de ambrozie ajung...
Joi, 23.08.2018, 11:55
Cel de-al optulea sezon X Factor, care va avea premiera la Antena 1 chiar duminica aceasta, de la ora 20.00, vine cu o mulţime de surprize atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţi şi prezentatori. Mihai Bendeac şi Vlad Drăgulin s-au...
Joi, 23.08.2018, 11:52
Argentinienii au dovedit încă o dată că sunt cei mai buni dansatori de tango din lume. O echipă din Buenos Aires a obţinut aurul la Campionatul Mondial. Cei doi câştigători nu formează un cuplu doar pe ringul de dans, ci şi în viaţa reală
Joi, 23.08.2018, 11:50
Danny Boyle nu va figura în distribuţia celui de-al 25-lea film marca Bond. Regizorul, laureat Oscar pentru "Vagabondul Milionar", s-a retras din proiect după cinci luni, fără prea multe explicaţii. Un mesaj postat pe pagina filmului şi semnat,...
Joi, 23.08.2018, 11:49
Moment emoţionant la un concert al lui Pink, în Australia.Cântăreaţa a coborât de pe scenă pentru a îmbrăţişa o tânără spectatoare care şi-a pierdut, de curând, mama. Aceasta era şi ea o admiratoare a lui Pink şi urma să vină la...
Joi, 23.08.2018, 11:32
O pereche de canguri pitici, două lebede albe, o familie de lame şi una de maimuţe pavian se numără printre cele mai noi achiziţii ale parcului Zoo. Li se adaugă câte un exemplar - pereche pentru poneiul de Shetland, dar şi pentru leu, iar în...
Joi, 23.08.2018, 11:21
Sezonul estival 2018 a fost unul total atipic. A început promiţător încă din luna mai, ajutat de temperaturile de peste 30 de grade, însă şi-a pierdut treptat avântul. Iunie şi iulie au fost neobişnuit de ploioase, ceea ce a dat peste cap...
Joi, 23.08.2018, 11:19
A fost omul potrivit la locul potrivit. Un poliţist aflat în timpul liber a salvat un copil de 4 ani de la înec, într-un ştrand din Murighiol. Alertat de băiatul lui, omul l-a scos pe copil la timp de pe fundul bazinului. Cel mic nu ştia să...
Joi, 23.08.2018, 11:17
Un bărbat a fost prins în flagrant de jandarmi, la furat de motorină. S-a întâmplat într-o pădure din judeţul Prahova. Tânărul oprise TIR-ul pe care îl conducea la marginea drumului şi tocmai umplea două bidoane cu motorină din rezervor,...
Joi, 23.08.2018, 11:15
Scandal monstru într-un fast-food din Târgovişte. Mai mulţi tineri s-au luat la bătaie din cauza unor răfuieli mai vechi. Unul a ajuns la spital cu o tăietură la cap. Poliţiştii s-au autosesizat şi au luat şi măsuri: doi dintre...
Joi, 23.08.2018, 11:13
Unul dintre cei mai iubiţi artişti latino, Maluma, nu uită de unde a plecat şi cine l-a făcut celebru. Shakira a fost unul dintre artiştii care i-au adus şi mai multă popularitate. Artistul a povestit într-un interviu cum a cunoscut-o şi cum...
Joi, 23.08.2018, 11:10
Actorul Idris Elba a confirmat că nu va juca rolul celui mai cunoscut agent secret din lume. A pus astfel capăt câtorva săptămâni de speculaţii, potrivit cărora ar fi urmat să fie primul James Bond de culoare din istorie. În 2015, Pierce...
Joi, 23.08.2018, 11:09
Meryl Strip vrea să scoată bani din.imobiliare. De trei ori premiată cu Oscar, actriţa de 69 de ani îşi vinde apartamentul din centrul New York-ului cu aproape 25 de milioane de dolari! Asta în condiţiile în care, în 2016, vedeta a cumpărat...
Joi, 23.08.2018, 11:07
George Glooneyeste actorul care a câştigat cei mai mulţi bani în ultimul an.şi asta chiar dacă nu a jucat în niciun film. Cu 239 milioane de dolari, Clooney ocupă primul loc în topul actorilor bine plătiţi, realizat de revista Forbes. Cea...
Joi, 23.08.2018, 11:03
Faimosul bucătar Jamie Olivăr se confruntă cu un scandal care l-ar putea băga în faliment. Britanicul este acuzat că nu a respectat cultura din Jamaica, după ce a lansat pe piaţă un produs inspirat de bucătăria acestei ţări. Ar fi preluat...
Joi, 23.08.2018, 11:01
Guvernul britanic impune restricţii la vânzarea puilor de pisici şi câini, la cererea organizaţiilor de protecţie a animalelor. Magazinele de animale de companie NU vor mai avea dreptul să vândă animalele. "Intermediarii care ignoră confortul...
Joi, 23.08.2018, 10:58
Poliţia a confiscat stupefiante în valoare de 45 de milioane de dolari. La nord de Bangkok s-au descoperit aproape 15 milioane de pastile de metamfetamină, produse în ţara vecină, Myanmar. Trei indivizi au fost arestaţi. Metamfetamina este...
Joi, 23.08.2018, 10:57
Europa şi America de Nord se vor confrunta cu tot mai multe fenomene meteorologice extreme: caniculă, secetă şi inundaţii, ca urmare a încălzirii globale. Un studiu internaţional arată că, din cauza creşterii temperaturii în Arctica,...
Joi, 23.08.2018, 10:56
Arhipelagul Hawaii s-ar putea confrunta cu cel mai puternic uragan din istoria sa. Furtuna, botezată Lane, ar putea ajunge pe insule chiar astăzi. Meteorologii avertizează că vântul poate atinge chiar şi 260 de kilometri pe oră, iar...
Joi, 23.08.2018, 10:54
Uliţele din Săpânţa s-au umplut de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării. Straiele populare, muzica şi dansurile au făcut furori printre localnici şi tur. Alţii poartă în mâini drapelul ţării. Este, de fapt, o reuniune a satelor...
Joi, 23.08.2018, 10:53
Un sfert din urşii Europei sunt în pădurile României. Dar nu ştim nici să-i îngrijim, nici să-i protejăm, nici să-i gestionăm. La doi ani de la un scandal uriaş şi la un an de la o lege care îi dotează pe jandarmi cu arme pentru...
Joi, 23.08.2018, 10:51
Au fost clipe de groză pe o şosea din Tulcea. Un tânăr a murit şi alţi doi au fost grav răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent. A fost nevoie de pompieri pentru ca victimele să fie scoase din autoturismele făcute...
Joi, 23.08.2018, 10:48
Este durere mare într-o familie din judeţul Neamţ. Băiatul lor de 11 ani a mers ieri la scăldat, însă a pierit în apele Siretului. Copilul se afla în vizită la bunicii săi din Roman şi a mers să înoate împreună cu câţiva prieteni de...
Joi, 23.08.2018, 10:47
Raliul Sibiului a fost o experienţă. electrică, o premieră în acest an. În competiţie au intrat şi maşini sută la sută electrice. Sute de kilometri au fost parcurşi cu un ochi la trafic, iar cu celălalt la bateriile care se tot descărcau.
Joi, 23.08.2018, 10:43
S-au copt strugurii în podgoriile din Muntenia, iar agricultorii sunt la vremea culesului. Spre deosebire de Oltenia şi Dobrogea, aici oamenii au motive de bucurie. Chiar dacă viile au îngheţat, apoi au fost inundate de ploi, în final soarele şi...
Joi, 23.08.2018, 10:39
Emoţiile se prelungesc pentru candidaţii la Bacalaureat. A avut loc a doua probă scrisă a sesiunii de toamnă. Tinerii chemaţi din vacanţă spun că subiectele au fost mai grele decât în sesiunea de vară. Dacă la proba de literatură s-au...
Joi, 23.08.2018, 10:38
Un raid mai puţin obişnuit s-a petrecut pe Insula spaniolă Mallorca. Poliţia a mers la o fermă ilegală de.broaşte ţestoase.Trei persoane au fost arestate, iar oamenii legii au luat de acolo peste 1100 de ţestoase din zeci de specii, inclusiv...
Joi, 23.08.2018, 10:36
Dragi Capricorni sunteţi convinşi că doar voi aveţi dreptate şi alegeţi calea cea grea, când cei din jur vă oferă soluţia salvatoare. Nu este momentul potrivit pentru orgolii
Joi, 23.08.2018, 10:36
Imagini uluitoare cu imigranţii africani care au pătruns într-o enclavă spaniolă din nordul Marocului, după ce au forţat gardul de sârmă de la frontieră. Au fost peste 100 de oameni, fericiţi că au ajuns pe teritoriul Uniunii Europene....
Joi, 23.08.2018, 10:35
Preşedintele Donald Trump încearcă să pună capăt furtunii politice care s-a stârnit după ce fostul său avocat a mărturisit că a plătit ilegal două femei, ca să prevină dezvăluiri compromiţătoare. Trump afirmă că nu a aflat decât...
Joi, 23.08.2018, 10:33
Imagini dramatice au fost surprinse la bordul unui avion de linie rusesc. Pasagerii au filmat momentul în care unul dintre motoarele aeronavei a luat foc în aer, la câteva minute după decolarea de pe un aeroport din Moscova. Într-un haos infernal,...
Joi, 23.08.2018, 10:31
Dragi Capricorni sunteţi convinşi că doar voi aveţi dreptate şi alegeţi calea cea grea, când cei din jur vă oferă soluţia salvatoare. Nu este momentul potrivit pentru orgolii
Joi, 23.08.2018, 10:29
În staţiunea Băile Olăneşti, apele vindecătoare se dau cu porţia. Bazinul public ridicat pe bani grei de autorităţi stă gol. de câţiva ani. Iar izvoarele minerale sunt. pe cartele. Deşi investitorii vin, iar turiştii s-ar întoarce an de...
Joi, 23.08.2018, 10:26
Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere a început inspectarea podurilor din România. La Craiova, autorităţile verifică starea construcţiilor cu ajutorul unui utilaj, numit şi "inspectorul de poduri. Acolo unde se găsesc defecte,...
Joi, 23.08.2018, 10:24
Liviu Dragnea a revenit cu mai multe detalii despre presupusa tentativă de asasinat de care a vorbit acum două seri. Iniţial, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că patru cetăţeni străini ar fi venit anul trecut la Bucureşti şi ar fi...
Joi, 23.08.2018, 10:16
În cea mai mare gară din România, liniile de cale ferată pot fi un pericol. Mai multe şuruburi din apropierea depoului ies, la o singură atingere, din locurile unde ar trebui să stea bine prinse. Un călător a filmat imagini care ar trebui să...
Joi, 23.08.2018, 10:03
Două surori au fost abandonate de mamă într-un adevărat focar de infecţie. Singure într-un apartament în care colcăie viermii, printre gunoaie, haine murdare şi tencuială căzută, fetele, în vârstă de un an, respectiv patru ani, au...
Joi, 23.08.2018, 10:00
Un taximetrist român stabilit în Marea Britanie a devenit erou în Regat, după ce a salvat salvat un bătrân dintr-un incendiu puternic. Pentru că nu se putea deplasa, omul rămăsese captiv în locuinţa cuprinsă de flăcări. Şi n-ar fi avut...
Joi, 23.08.2018, 09:53
Tragedie într-o localitate din judetul Călărasi. Trei bărbati au murit, unul după altul, după ce au intrat într-o fântână secată, adâncă de 8 metri, ca să recupereze o unealtă. Au rămas însă fără aer şi au fost scoşi de pompieri...
Joi, 23.08.2018, 09:47
Sfârşit tragic pentru un copil din judeţul Mehedinţi. Băiatul, de numai 12 ani, a băut prin sat toată ziua, iar după o ceartă cu mama lui, a încercat să se spânzure. Femeia a intervenit la timp şi l-a dus pe braţe până la cabinetul...
Joi, 23.08.2018, 09:45
Era o zi la fel de plină de agitație ca oricare alta atunci când călătorii de la metrou au crezut că visează! O apariție extrem de bizară i-a făcut pe toți oamenii să scoată imediat telefoanele mobile și să filmeze straniul...
Miercuri, 22.08.2018, 11:00
În ziua de astăzi, evenimentele sunt un element important în viaţa noastră. Fie că vorbim de o nuntă, o zi de naştere sau o petrecere ne interesează întotdeauana să avem o apariţie reuşită. Descifrăm fiecare "dresscode" şi aflăm ce...
Miercuri, 22.08.2018, 09:47
Un grup de luxemburghezi, mândri proprietari ai 11 maşini exclusiviste, fac de o săptămână turul României. Un adevărat spectacol al eleganţei pe patru roţi, ce a stârnit admiraţia pasionaţilor de maşini şi nu numai.
Miercuri, 22.08.2018, 09:32
Jandarmii agresaţi la protestul din 10 august sunt aşteptaţi astăzi să depună plângeri penale. La Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 este şi zi de program cu publicul, aşa că le pot da direct procurorului de serviciu.
Miercuri, 22.08.2018, 09:30
Megan Fox, destăinuiri în premieră. Invitată în emisiunea lui Ellen, actriţa a mărturisit că, înainte de a deveni celebră, a fost nevoită să facă lucruri de care nu este tocmai mândră: a lucrat într-un magazin şi, ocazional, purta...
Miercuri, 22.08.2018, 09:24
Descoperire şocantă a unui bărbat din Strehaia, judeţul Mehedinţi. În timp ce îşi renova acoperişul casei, acesta a dat peste ceva de-a dreptul colosal! Speriat, omul a sunat imediat la poliție! Ce a găsit bărbatul? Un...
Miercuri, 22.08.2018, 09:22
Printre câştigătorii de la gala MTV Video Music Awards s-a aflat şi Cardi B. Artista de 25 de ani a fost nominalizată la toate categoriile, însă a primit doar trofeul pentru „Hit-ul verii", cu piesa "I like it". Marea surpriză a fost însă...
Miercuri, 22.08.2018, 09:22
Ne apropiem de finalul sezonului, iar cei care nu au ajuns la mare mai au o șansă acum. Preturile la vacanțe au scazut, iar agențiile de turism vin si cu oferte de nerefuzat.
Miercuri, 22.08.2018, 09:19
Spectacol multicolor şi plin de mireasmă în Oradea. Florile au fost celebrate printr-o paradă inedită. Pe străzile din oraş au defilat care alegorice. Iar atmosfera a fost animată de dansatoare, venite chiar şi de peste hotare. Spectatorii au...
Miercuri, 22.08.2018, 09:18