Nicolae a murit după un travaliu de 24 de ore, iar medicii au scris în acte că ar fi avut o suferinţă cardiacă. Părinţii, însă refuză să creadă că fiul lor era bolnav. Au făcut plângere penală împotriva clinicii, după ce au aflat că...
Vineri, 08.09.2017, 07:32
Omul era băut şi tocmai fusese liniştit de poliţişti, după un scandal conjugal. Un alt pieton a fost accidentat în Dej, după ce a traversat fără să se asigure. Şi el era turmentat.
Vineri, 08.09.2017, 07:30
Până acum, cel puţin zece oameni şi-au pierdut viaţa. Iar pagubele materiale sunt atât de mari încât nu pot fi, încă, evaluate. Acum, uraganul se îndreaptă direct spre cea mai populată regiune a statului Florida. Între timp, cei nouă...
Vineri, 08.09.2017, 07:29
Gemenii vor fi adevarăţi negociatori astăzi, iar acest lucru este pe placul şefilor. Totul se va soluţiona în avantajul lor, asta dacă vor avea o atitudine pozitivă şi argumente clare.
Vineri, 08.09.2017, 07:24
La lăsarea serii, doi "sori" au apărut simultan pe boltă, iar oamenii au fost uimiţi să vadă peisajul. Fenomenul a mai fost întâlnit şi în alte ţări, iar meteorologii spun că, cel mai probabil, este vorba despre o iluzie optică.
Joi, 07.09.2017, 08:11
Racii vor avea câştiguri importante ca urmare a unor contracte pe care nu se bazau foarte tare. Surprizele se ţin lanţ pentru ei astăzi.
Joi, 07.09.2017, 07:45
Femeia ar fi premediat totul. Şi-ar fi înjunghiat copila, apoi ar fi incendiat apartamentul. Fata mai mare, de patru ani, a fost salvată de vecini şi începe să-şi revină, spun medicii. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot...
Joi, 07.09.2017, 07:38
Racii vor avea câştiguri importante ca urmare a unor contracte pe care nu se bazau foarte tare. Surprizele se ţin lanţ pentru ei astăzi.
Joi, 07.09.2017, 07:33
La lăsarea serii, doi "sori" au apărut simultan pe boltă, iar oamenii au fost uimiţi să vadă peisajul. Fenomenul a mai fost întâlnit şi în alte ţări, iar meteorologii spun că, cel mai probabil, este vorba despre o iluzie optică....
Joi, 07.09.2017, 07:30
Ne-a demonstrat-o doamna Maria. Reporterii Observator au întâlnit-o ieri în faţa Casei de Asigurări Bucureşti unde a ajuns cu ambulanţa, pentru că are ambele picioare amputate. A venit cu dosarul în mână să-şi ceară dreptul la îngrijiri...
Joi, 07.09.2017, 07:27
Fiul şi fiica fotbalistului Lică Nunweiller fac acuzaţii grave: câţiva jandarmi i-ar fi ameninţat cu pistolul, după care i-ar fi agresat şi rănit. Totul ar fi pornit după ce jandarmii au refuzat să elibereze pista de biciclişti, pe unde cei...
Joi, 07.09.2017, 07:24
Avionul companiei Tap Portugal trebuia să decoleze spre România azi-noapte la ora 00.15, însă cursa a fost anulată. Turiştilor nu li s-a oferit nici o explicaţie până în acest moment. Ba mai mult , tonomatele cu apă şi mâncare nu...
Joi, 07.09.2017, 07:22
A ars de viu, după ce aseară a încercat să schimbe o butelie şi a produs o explozie. Pentru că în casă se mai aflau încă două butelii, în orice moment se putea întâmpla o nouă tragedie. Sute de localnici au venit cu găleţile de apă...
Joi, 07.09.2017, 07:20
Melodia "Look What You Made Me Do" care a urcat în top pe locul 77 săptămână trecută, a ajuns acum pe primul loc.
Miercuri, 06.09.2017, 08:07
Racii vor avea o zi bună pentru a se ocupa de partea financiară. Vor plăti facturi, rate şi apoi se vor putea relaxa la shopping.
Miercuri, 06.09.2017, 08:05
Melodia "Look what you made me do" care a urcat în top pe locul 77 săptămână trecută, a ajuns acum pe primul loc. Single-ul solistei americane a lăsat în urmă astfel piesa Despacito care a avut una dintre cele mai rapide evoluţii în topuri...
Miercuri, 06.09.2017, 07:54
După ce unui pasager i-au căzut câteva fructe dintr-o plasă, şoferul a devenit furios, l-a înjurat câteva minute pe bărbatul neajutorat şi l-a dat jos din maşină la prima staţie. De parcă nu şi-ar fi înjosit victima destul, şoferul i-a...
Miercuri, 06.09.2017, 07:49
Racii vor avea o zi bună pentru a se ocupa de partea financiară. Vor plăti facturi, rate şi apoi se vor putea relaxa la shopping.
Miercuri, 06.09.2017, 07:45
Suporterii, membri ai galeriei U Cluj, au luat steagul ţării vecine de la o familie cu doi copii şi l-au aprins în timp ce scandau "Hai România!". Jandarmii au intervenit rapid şi au calmat spiritele. Rivalitatea dintre galerii a continuat,...
Miercuri, 06.09.2017, 07:44
După ce a îndurat peste 20 de ani bătăile şi abuzurire bărbatului, Anca se refugiase la părinţi şi rareori ieşea din casă neînsoţită. Ar fi încercat să obţină un ordin de protecţie când bărbatul a trecut la ameninţări cu moartea....
Miercuri, 06.09.2017, 07:40
Bărbatul a murit după ce a căzut de la balconul apartamentului în care locuia, de la etajul 3. Soţia lui a avut nevoie de îngrijiri medicale când a realizat că salvatorii nu mai pot face nimic pentru el.
Miercuri, 06.09.2017, 07:38
Omul a fost spulberat de o maşină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Medicii l-au resuscitat minute în şir, însă nu au reuşit să-i redea pulsul şi au fost nevoiţi să-i declare decesul.Şoferul spune că a văzut victima prea...
Miercuri, 06.09.2017, 07:35
Cel mic ar fi căzut din mâinile mamei, spun medicii, care au văzut-o cum îşi ţinea pruncul în braţe, cu capul în jos. Era în stare avansată de ebrietate. La un moment dat femeia a vrut să plece acasă cu cel mic, iar medicii au cerut...
Miercuri, 06.09.2017, 07:34
Este ideea după care se ghidează şi colegul meu, Valentin Butnaru, care din această toamnă va prezenta unul dintre cele mai de succes game show-uri ale momentului. Am fost foarte curioasă să aflu cum reuşeşte să fie prezentatorul...
Marti, 05.09.2017, 08:08
Nativii din zodia Leu îşi vor pune ambiţia la bătaie pentru a obţine un contract important. E bine să ştie că vor exista şi persoane care le vor pune beţe în roate.
Marti, 05.09.2017, 07:54
O dovedesc imaginile filmate recent într-o localitate din Sibiu, imagini care au fost postate pe Internet. Un urs este pus pe fugă de o maşină care-i luminează drumul cu farurile şi al cărei şofer pare că se distrează pe seama animalului...
Marti, 05.09.2017, 07:36
Toate au pedalat continuu timp de o oră, pentru a marca - astfel - prima ediţie a paradei Skirt Bike organizate în oraşul lor.
Marti, 05.09.2017, 07:34
Nativii din zodia Leu îşi vor pune ambiţia la bătaie pentru a obţine un contract important. E bine să ştie că vor exista şi persoane care le vor pune beţe în roate.
Marti, 05.09.2017, 07:29
Imaginile surprinse de părinţi sunt şocante. Cu pielea distrusă de o alergie, copilul a îndurat chinuri cumplite, timp de trei zile. Niciun medic nu a luat măsuri, acuză familia. Şi fratele lui mai mic are braţul afectat, tot de o branulă....
Marti, 05.09.2017, 07:26
Bărbatul s-a urcat pe moped fără cască de protecţie şi fără vestă reflectorizantă. Într-o intersecţie, în apropiere de Timişoara, a ajuns în faţa unei maşini căreia trebuia să-i acorde prioritate. Şoferul, un tânăr de 20 de ani,...
Marti, 05.09.2017, 07:24
A pierdut controlul mastodontului şi a trecut razant pe lângă doi oameni, după care a distrus gardul şi faţada unei case. Din fericire, proprietarii nu erau în locuinţă în momentul accidentului.
Marti, 05.09.2017, 07:23
În judeţul Cluj, rafalele puternice au creat pagube serioase. O comună întreagă a rămas fără curent electric, după ce stâlpii au fost doborâţi de vânt.
Luni, 04.09.2017, 07:40
Racii au şanse mari să fie promovaţi la locul de muncă. Eforturile din ultima vreme vor fi răsplătite.
Luni, 04.09.2017, 07:39
În anumite zone canalizările au cedat şi s-au format bălţi uriaşe. Mai grav, câţiva locatari s-au trezit cu apartamentele inundate într-un bloc proaspăt construit.
Luni, 04.09.2017, 07:35
Racii au şanse mari să fie promovaţi la locul de muncă. Eforturile din ultima vreme vor fi răsplătite.
Luni, 04.09.2017, 07:32
Încărcat cu 22 tone de carcase de pui, mastodontul a rupt parapeţii de pe DN7 şi s-a oprit pe şinele de tren. Mai bine de două ore, două macarale au fost folosite pentru a elibera calea ferată, timp în care circulaţia pe Valea Mureşului a...
Luni, 04.09.2017, 07:29
După ce a venit în ajutorul bătrânului, poliţistul a fost atacat şi s-a văzut nevoit să tragă pentru a-şi salva propria viaţă. Atât bărbatul în uniformă cât şi atacatorul au suferit răni serioase şi au fost duşi la spital. Dosarul...
Luni, 04.09.2017, 07:28
Manifestanţii şi-au exprimat dezacordul vizavi de intenţia Executivului de a întrerupe demersurile pentru înscrierea Roşiei Montane pe lista UNESCO. Au protestat însă şi faţă de modificările anunţate la legile justiţiei şi de...
Luni, 04.09.2017, 07:26
În judeţul Cluj, rafalele puternice au creat pagube serioase. O comună întreagă a rămas fără curent electric, după ce stâlpii au fost doborâţi de vânt. Mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini şi aruncaţi pe un drum, iar...
Luni, 04.09.2017, 07:25
În anumite zone canalizările au cedat şi s-au format bălţi uriaşe. Mai grav, câţiva locatari s-au trezit cu apartamentele inundate într-un bloc proaspăt construit.
Luni, 04.09.2017, 07:24
O fetiţă de 6 ani a ars de vie în rulota părinţilor, după ce vehiculul a luat foc din senin. Mama şi tatăl au apucat să-l salveze doar pe fratele mai mic al copilei. Ea a rămas captivă în infern. O armată de oameni au venit să o salveze,...
Luni, 04.09.2017, 07:22
Şi cum cei obişnuiţi sunt şi mari şi destul de greu de depozitat, cercetătorii din Buzău au venit cu soluţia. După ani întregi de experimente, specialiştii legumicultori au reuşit să producă un nou soi. Pepenele ce poate fi consumat de. o...
Vineri, 01.09.2017, 07:55
Bugetarii nu vor fi la fel de puternic afectaţi, dar nici nu vor avea lefuri mărite, aşa cum se aşteptau. O decizie a guvernanţilor în cazul profesorilor, de pildă, se va putea aplica tuturor. Pentru că, de la anul, statul va lăsa la mâna...
Vineri, 01.09.2017, 07:53
Fecioarele ar trebui să ţină cont de sfaturile pe care le primesc astăzi. E posibil ca cel care îi trage de mânecă să fi trecut printr-o situaţie similară, aşa că va fi în avantajul lor.
Vineri, 01.09.2017, 07:51