Sute de adepţi ai alimentaţiei vegane au participat, la Paris, la un marş pentru drepturile animalelor. Ei susţin că uciderea porcilor, vitelor sau păsărilor pentru carne este pur şi simplu o crimă. Câţiva vegani au trecut şi la proteste...
Duminica, 23.09.2018, 09:34
O cunoscută staţiune maritimă din Portugalia a căpătat o înfăţişare de basm cu ocazia unui festival intitulat "Lumina", cuvânt care sună la fel ca în română. Timp de câteva zile, în cele mai pitoreşti locuri ale oraşului, iluminatul...
Duminica, 23.09.2018, 09:30
Papa Francisc a început o vizită de câteva zile în cele trei republici baltice. Prima dată a ajuns în Lituania, unde oamenii i-au făcut o primire călduroasă. Zeci de mii de lituanieni, dar şi polonezi veniţi de peste graniţă, l-au...
Duminica, 23.09.2018, 09:29
Reţelele sociale sunt în tot şi în toate. Zilnic, ne trec prin faţa ochilor sute de mesaje, filmuleţe şi fotografii. Şi, fără să vrem, subconşientul stochează informaţii care se pot transforma în decizii pe viitor. Aşa se întâmplă...
Duminica, 23.09.2018, 09:27
Toţi românii visează la salariile de mii de euro din Vest, iar câteva milioane chiar au luat calea străinătăţii, sătui să viseze degeaba. Până să ajungem la veniturile din Germania, Marea Britanie ar trebui să prindem din urmă ţări mai...
Duminica, 23.09.2018, 09:22
Iar acum imaginaţi-vă că intraţi într-un showroom. Unul care valorează mii de euro şi are exemplare care mai de care mai sofisticate din întreaga lume. Nu vorbim despre vreun salon auto, ci despre o expoziţie de.pisici. Da, feline aduse din...
Duminica, 23.09.2018, 09:20
Mergem acum într-o călătorie gastronomică la Praid, în judeţul Harghita. Acolo se pregătesc, în acest weekend, cele mai bune sarmale. Bucătari iscusiţi din România şi Ungaria şi-au pus şorţurile şi s-au apucat de treabă. A fost, de...
Duminica, 23.09.2018, 09:18
Au fost momente de panică într-o localitate din judeţul Caraş Severin! Un incendiu de vegetaţie ameninţa să ajungă rapid la casele localnicilor. Un deal din apropierea comunei Lăpuşnicu Mare ardea ca o torţă. Vegetaţia uscată se...
Duminica, 23.09.2018, 09:14
O plimbare cu motocicleta s-a încheiat tragic pentru un tânăr din Bistriţa-Năsăud! Îngrijorat că nu mai ajunge acasă, fratele său a pornit să-l caute. L-a găsit într-o râpă, inconştient şi cu răni grave. În ciuda eforturilor...
Duminica, 23.09.2018, 09:13
Românca-hacker care a piratat sistemul de control al camerelor de supraveghere din Washington, înaintea învestiturii lui Donald Trump, a pledat vinovat în faţa judecătorilor americani. Eveline Cişmaru riscă 25 de ani de închisoare după ce,...
Duminica, 23.09.2018, 09:09
La Munchen a început cel mai mare şi mai vestit festival al berii, Oktoberfest. Şase milioane de oameni, germani sau străini, sunt aşteptaţi la festivalul ajuns la ediţia cu numărul 185. Conform tradiţiei, primarul oraşului a fost cel care a...
Duminica, 23.09.2018, 09:08
Inundaţii masive în statul american Texas. Un om a murit şi mai multe şosele au fost inundate, după ploi puternice. La Dallas şi în împrejurimi a plouat, luna aceasta, de patru ori mai mult decât media anilor de până acum. Râurile au ieşit...
Duminica, 23.09.2018, 09:07
Meteo 23 septembrie 2018. Vreme răcăsoasă în toată țara. Temperatura maximă va ajunge pânâ la 17°C.
Duminica, 23.09.2018, 09:05
Odată cu începerea şcolii, părinţii trec mai des pragul farmaciilor. Unii pentru a cumpăra tratamente împotriva răcelii, alţii - preventiv, după pastile şi siropuri pentru creşterea imunităţii. Medicii nu recomandă însă deloc aceste...
Duminica, 23.09.2018, 09:01
Horoscopul zilei de 23 septembrie vine cu numeroase surprize pentru anumite zodii. Se pare că astrele au decis care este zodia care astăzi va avea parte de o surpriză uriașă! Te numeri printre norocoși?
Duminica, 23.09.2018, 08:57
Horoscopul zilei 23 septembrie 2018. Fecioarele sunt mult prea tolerante cu persoane care nu merită
Duminica, 23.09.2018, 08:42
Scene uluitoare au fost surprinse în judeţul Neamţ! Un bărbat a făcut duş, în aer liber, la o cişmea din oraşul Bicaz!
Sambata, 22.09.2018, 18:00
Fântânile de la Piața Unirii din București suna noua atracție a Capitalei și mii de oameni au venit în acest weekend pentru a admira spectacolul! Când pot bucureștenii să vadă spectacolul?
Sambata, 22.09.2018, 15:21
Avertizare meteo pentru țara noastră! Meteorologii au anunțat că un ciclon va lovi România în acest weekend și vremea se va schimba radical! Autoritățile au pregătit deja utilajele de deszăpezire! Ce anunță specialiștii?
Sambata, 22.09.2018, 14:50
Situație neobișnuită în România! O nuntă din Gorj a fost brusc întreruptă de Poliție și petrecăreții au trăit un adevărat șoc! Ce s-a întâmplat
Sambata, 22.09.2018, 10:23
Nimic nu este mai încurajator într-o lume agitată ca oamenii să stea împreună şi să se bucure. Iar când oamenii aceştia sunt mai mici decât ne putem imagina, atunci e şi mai bine. Copii de câtiva anişori care încearcă să deprindă...
Sambata, 22.09.2018, 10:09
Moarte învăluită în mister într-o localitate din Vaslui. Trupul fără viaţă al unui bătrân de 72 de ani a fost descoperit pe câmp, într-un şanţ. Fusese lovit cu o unealtă folosită la tăierea cocenilor de porumb, iar artera femurală...
Sambata, 22.09.2018, 10:05
Vacanţa petrecută cu cei dragi este una dintre cele mai frumoase experienţe de viaţă. Iar o vacanţă SURPRIZĂ sigur se regăseşte în topul momentelor de neuitat. Cel puţin asta simte o familie din Bucureşti, care nu mai fusese într-un...
Sambata, 22.09.2018, 10:02
Viticultorii vrânceni reuşesc din ce în ce mai greu să-şi menţină afacerile. Principala problemă - lipsa forţei de muncă. Mulţi localnici au plecat din ţară, iar cei rămaşi nu se înghesuie la muncă, de teamă să nu cumva să piardă...
Sambata, 22.09.2018, 10:00
Un accident dramatic care se putea solda cu cel puţin o victimă a fost înregistrat de camera de bord a unei maşini de poliţie din Texas. Un agent a mers să ajute o femeie care ieşise din autoturismul ei după un accident minor, într-o curbă...
Sambata, 22.09.2018, 09:58
Foşti şefi de stat din regiunile Mării Baltice şi Mării Negre s-au întâlnit zilele acestea în Coreea de Sud, la cea de-a cincea ediţie a Forumului celor două mări. Ei au discutat despre promovarea păcii în lume şi soluţionarea...
Sambata, 22.09.2018, 09:56
Brânduşele de toamnă ,,s-au dat în spectacol'' la Băile Herculane. Turiştii veniţi în staţiune au avut parte de o experienţă inedită. Pentru că afară a fost cald, după tratament, au putut face o plimbare în poieniţa plină de...
Sambata, 22.09.2018, 09:54
Un bărbat și cei doi fii ai săi au avut parte de spaima vieții lor, în timp ce mergeau în pădure, după lemne. Cei trei s-au trezit faţă în față cu un urs, care era prins într-un laț. Totul s-a întâmplat într-o localitate din Bistriţa...
Sambata, 22.09.2018, 09:52
Cazurile în care românii sunt ţinta abuzurilor de tot felul devin din ce în ce mai dese. Fie abuzuri ale angajatorilor, fie ale instituţiilor statului, chiar cele care ar trebui să-i protejeze. Şi, de multe ori, nu ştiu cum să se apere. Ori nu...
Sambata, 22.09.2018, 09:50
Astăzi, oamenii rămaşi pe drumuri după ce blocul în care locuiau, în sectorul 5, a fost mistuit de flăcări, se întorc în apartamentele lor. Vor să îşi ia de acolo mobila, hainele şi ce a scăpat neatins de foc. Între timp, este scandal...
Sambata, 22.09.2018, 09:47
Românii sunt mari consumatori de macrou şi păstrăv. O arată statisticile, care ne poziţionează, însă, pe ultimele locuri în Europa la consumul de peşte. Este o carne sănătoasă, dar mai scumpă decât cea de porc sau de pui. În plus,...
Sambata, 22.09.2018, 09:42
Primarul comunei din Gorj, care organiza nunţi în şcoala modernizată pe bani publici, este cercetat de poliţie pentru abuz în serviciu. Edilul, dar şi mirii care aveau programată pentru astăzi petrecerea au fost audiaţi. În timp ce...
Sambata, 22.09.2018, 09:40
Noile modele de iPhone de la Apple au fost puse ieri la vânzare. Şi ca de obicei, o mulţime de cumpărători au stat la coadă ore în şir pentru a fi siguri că nu vor pleca acasă cu mâna goală. Aceasta deşi noile telefoane nu sunt doar cele...
Sambata, 22.09.2018, 09:37
Un acrobat român a murit la numai 21 de ani, la circul din Marea Britanie, unde lucra, iar motivul nu este deocamdată cunoscut. Iosif Totoi, căruia toţi colegii îi spuneau Negruţ, a murit pe neaşteptate lângă cortul circului unde lucra de trei...
Sambata, 22.09.2018, 09:35
Atunci când vine vorba de vacanţe suntem diferiţi. Unii preferăm să fim înconjuraţi de mulţi prieteni în deplasări, alţii preferăm vacanţele mai liniştite. Există şi persoane care preferă să plece singure în vacanţă. Care sunt...
Sambata, 22.09.2018, 09:32
Cea mai îngustă stradă din Europa de Est, Strada Sforii din Braşov, a fost redeschisă publicului, după o lună de reabilitare. Evenimentul a fost marcat printr-o expoziţie de picturi murale, care contribuie la farmecul şi misterul locului....
Sambata, 22.09.2018, 09:30
Mai sunt câteva zile până la începerea noului an universitar, iar studenţii vor avea greutăţi dacă vor fi nevoiţi să ajungă la medic. Mii de tineri figurează ca fiind neasiguraţi când termină liceul şi până se înscriu la facultate....
Sambata, 22.09.2018, 09:29
S-a dat alerta în Capitală! Pe stradă, la metrou şi în sute de mii de case, românii au primit pe telefon mesaje de avertizare. Unii ştiau că autorităţile testează oficial sistemul de alertare în masă RoAlert. Alţii au crezut că sunt...
Sambata, 22.09.2018, 09:23
Economiile tinerilor se duc pe telefoane inteligente, vacanţe şi haine, în timp ce persoanele trecute de 40 de ani preferă să-şi reînnoiască mobila sau aparatura electrocasnică. Este rezultatul unui studiu care arată că românii nu au o...
Sambata, 22.09.2018, 09:21
Toamna a venit cu vremea rea în vestul Europei. Marea Britanie a fost lovită de a treia furtună puternică, în mai puţin de o săptămână. În doar 24 de ore a plouat cât în două săptămâni, în câteva oraşe s-au produs inundaţii, şi...
Sambata, 22.09.2018, 09:18
Trei bebeluşi mai mici de o lună şi doi adulţi au fost răniţi într-un atac, deocamdată inexplicabil, într-un cartier al comunităţii chineze din New York. Victimele au fost lovite cu cuţitul de o femeie care a încercat, apoi, să se...
Sambata, 22.09.2018, 09:17
Astrele ne-au rezervat tot ce e mai bun pentru ziua de astazi. Iar motivul este ca cei mai multi vor fi liberi si vor petrece timp cu familia. Vărsătorii vor avea parte de o călătorie frumoasă cu familia.
Sambata, 22.09.2018, 09:13
În România, numărul porcilor sacrificaţi a ajuns la 330 de mii. Cei mai mulţi dintre ei au fost îngropaţi. De trei săptămâni se împuşcă prădătorii, fiind consideraţi un factor de răspândire a bolii. Nicio altă ţară care se...
Sambata, 22.09.2018, 09:11
Meteo 22 septembrie 2018. Vreme instabilă în toată țara. Meteorologii anunţă că din acest weekend, temepraturile vor scădea considerabil.
Sambata, 22.09.2018, 09:09
În aşteptarea valului polar, autorităţile au scos utilajele de deszăpezire. Abia am trecut de mijlocul lui septembrie, iar la Rânca sunt deja făcute stocurile de sare. Ciclonul Ali va aduce temperaturi cu aproape 10 grade mai mici de la o zi la...
Sambata, 22.09.2018, 09:06
Ministrul Educaţiei a fost urmărit cu poliţia în trafic. Acum două nopţi, maşina în care se afla Valentin Popa era condusă cu viteză pe străzile din Bucureşti, iar şoferul nu a oprit la primul semnal al poliţiştilor. Agenţii erau cu...
Sambata, 22.09.2018, 09:04
A explodat ancheta protestului din 10 august. Trei şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din MAI sunt primele persoane puse sub învinuire. Sunt acuzaţii grave pe care le aduc procurorii militari. Mai exact, jandarmii ar fi făcut abuzuri şi...
Sambata, 22.09.2018, 09:03
Scene uluitoare au fost surprinse în judeţul Neamţ! Un bărbat a făcut duş, în aer liber, la o cişmea din oraşul Bicaz. Supărat din cale afară că furnizarea apei a fost oprită, omul a ieşit în faţa blocului, hotărât să-şi manifeste...
Sambata, 22.09.2018, 09:01
Trei hectare de pădure s-au făcut scrum la marginea unei localităţi din Satu Mare. Totul a pornit de la focul făcut de localnici şi lăsat nesupravegheat. Flăcările s-au extins la vegetaţia uscată şi de acolo, la o pădure de foiase şi...
Sambata, 22.09.2018, 08:59
Opt oameni au fost la un pas de moarte, după ce microbuzul în care se aflau, şi care tracta şi o platformă, s-a răsturnat. Toţi mergeau la muncă în străinătate, însă drumul lor s-a oprit pe autostrada Sibiu-Sebeş. Şoferul microbuzului nu...
Sambata, 22.09.2018, 08:58