Se anunță o noapte plină de petreceri și de voie bună. În această perioadă a sărbătorilor, mulți vor au tendința de a pierde numărul paharelor de băutură.
Miercuri, 31.12.2014, 18:32
După patru luni petrecute în casa „Mireasă pentru fiul meu” şi sărbătorirea Crăciunului alături de oamenii dragi, care le-au fost alături în aceste zile magice, concurenţii înscrişi în competiţie se pregătesc pentru marea petrecere de Revelion, căreia îi vor da startul imediat după ora 14:00, la Antena 1. Ca în fiecare an, artişti de renume trec pragul „Mireasă pentru fiul meu”, pentru a sărbători alături de marea familie a emisiunii trecerea dintre ani.
Marti, 30.12.2014, 14:49
Mai sunt doar câteva zile până ne vom bucura de ultima noapte din 2014, iar vedetele aşteaptă cu nerăbdare să petreacă alături de cei dragi, dar şi să facă show pe scenă, în faţa fanilor.
Luni, 29.12.2014, 12:11
Crăciunul nu este, peste tot, sinonim cu frigul şi zăpada. În Australia, sărbătorile se petrec pe plajă. Iar în Germania, chiar dacă temperaturile nu sunt chiar prietenoase, se găsesc, mereu, temerari cu chef de bălăceală.
Joi, 25.12.2014, 19:40
Viitoarea generaţie a trustului Intact s-a simţit de minune la petrecerea specială de Crăciun. Copiii s-au întâlnit cu Olaf şi Elsa din Frozen, dar şi cu puştii talentaţi de la Next Star
Joi, 18.12.2014, 20:15
Petrecerea de Craciun organizată de firma la care lucrează poate fi un moment de cotitură pentru mulţi angajaţi. Iar ca să nu căpătaţi - peste noapte - un renume prost, ar fi bine să ţineţi cont de nişte reguli. În primul rând, nu e...
Miercuri, 17.12.2014, 20:08
O universitate se confruntă cu o mare dilemă. Se pare că din colecția facultății lipsesc aproximativ o sută de creiere umane.
Luni, 08.12.2014, 13:07
Dacă te-ai săturat de petrecerile obișnuite, atunci poate că ar fi cazul să primești sfaturi de la acești petrecăreți.
Luni, 08.12.2014, 12:33
Un clip video postat pe internet a reuşit să devină viral în întreaga lume. Acesta surprinde straniul experiment realizat de un bărbat cu maşina.
Duminica, 07.12.2014, 13:14
Pentru Ziua României, “Te cunosc de undeva!” a pregătit o ediție specială, luni, 1 decembrie, de la ora 20.30, la Antena 1. O mega petrecere aplaudată din plin și jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan.
Pentru Ziua României, “Te cunosc de undeva!” a pregătit o ediție specială, luni, 1 decembrie, de la ora 20.30, la Antena 1. O mega petrecere aplaudată din plin și jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan.
Duminica, 30.11.2014, 11:46
Italianul s-a distrat în acest weekend cu o foarte frumoasă și celebră domnișoară! Iar viitoarea mămică a început să exerseze deja pentru rolul de mămică. Că de, în câteva luni va aduce pe lume primul copil al lui Alex Velea.
Luni, 24.11.2014, 17:07
Deea Maxer, atrasă chiar de către soţul ei la o petrecere de swingeri!
Vineri, 21.11.2014, 00:32
Carmen a împlinit, recent, 25 de ani, motiv pentru care concurenţi au sărbătorit-o cu fast. Muzică bună, distracţie şi voie bună. Aşa au celebrat-o fetele şi băieţii pe Carmen. Ba mai mult, i-au pregătit şi un moment artistic inedit.
Până acum s-a ferit de ochii presei, dar acum a simţit că este momentul să se afişeze cu noua ei înfăţişare. Andreea Tonciu arată de necrezut după operaţie.
Joi, 20.11.2014, 09:03
După o finală tensionată şi plină de suspans, concurenţii s-au relaxat la maximum, căci au petrecut pe cinste. Au dansat, au cântat şi au uitat de toate tensiunile existente.
Ieri a fost ziua mondială a recordurilor mondiale. 600 de mii de oameni au încercat, în toată lumea, să-şi facă loc în Guinness Book.
Vineri, 14.11.2014, 06:44
Drumul spre o petrecere a burlacilor s-a transformat într-o tragedie pentru cinci tineri, într-o localitate maramureşeană! Doi dintre ei şi-au pierdut viaţa, iar ceilalţi trei sunt în stare gravă la spital, după ce şoferul maşinii în care...
Sambata, 08.11.2014, 07:58
Andreea Mihai are 13 ani, este din Galați și este olimpică la mai multe materii, chiar dacă nu a luat nicio oră de meditații în viața ei!
Cătălin Botezatu va fi printre îngerii Victoria's Secret, la începutul lunii viitoare. Designerul va prezenta o colecţie exclusivistă în cadrul petrecerii pe care celebra casă de modă o va organiza după show-ul anual. Este un party care deja...
Joi, 06.11.2014, 07:45
Peste 160 de păpuşari din 80 de ţări s-au reunit la carnavalul mondial al păpuşilor. Şi pentru adepţii teoriei conspiraţiei trebuie să precizăm de la început că nu e vorba de vreo întâlnire a şefilor de stat sau de corporaţii. Nu,...
Duminica, 02.11.2014, 08:34
Distracţia şi politica fac casă bună într-o localitate din Brăila. În căminul cultural, acolo unde s-a amenajat secţia de votare, au dansat toată noaptea zeci de oameni. Nu în cinstea candidaţilor, ci a doi tineri care şi-au unit...
Duminica, 02.11.2014, 08:21
S-au distrat pe cinste, şi-au arătat talentele ascunse şi s-au luptat pentru o comoară legendara!
Avertismentele preoţilor au fost acoperite de strigătele monştrilor. Aşa că în noaptea de Halloween au fost pline cluburile. Cu personaje care mai de care mai înfricoşătoare pentru cocktailuri.
Sambata, 01.11.2014, 08:31
Miercuri seara, concurenţii emisiunii "Te cunosc de undeva", juraţii şi prezentatorii au sărbătorit încheierea filmărilor pentru sezonul "Gold edition" al show-ului transformărilor.
Vineri, 31.10.2014, 09:57
Miercuri seara, concurenţii emisiunii "Te cunosc de undeva", juraţii şi prezentatorii au sărbătorit finalizarea sezonului "Gold edition" al show-ului transformărilor.
S-au filmările pentru "Te cunosc de undeva"! Sezonul cu numărul şase! Prezentatorii emisiunii sunt foarte multumiţi şi spun că s-au ţinut de cuvânt, este unul "golden edition", aşa cum l-au numit la început.
Nicolae Guţă a ajuns mai târziu la botezul micuţei lui. Manelistul a venit îmbrăcat lejer şi părea că nu era pregătit pentru un asemenea eveniment.
Miercuri, 29.10.2014, 11:45
După o serie lungă de concerte publice în ţară, Pepe se întoarce acasă, în faţa bucureştenilor, sâmbătă, pe 1 noiembrie, în Beraria H.
Marti, 28.10.2014, 12:02
Prietenele cântăreţei au vrut să-i facă o surpriză aşa că, atunci când ea era plecată, fetele au dat năvala în apartamentul ei.
Marti, 28.10.2014, 00:31
Acum, Kim este una dintre cele mai controversate dive de peste hotare. Unii o consideră o zeiţă a frumuseţii, alţii sunt oripilaţi de falsitatea şi pretenţiile sale de divă.
Miercuri, 22.10.2014, 13:46
Şi medicii chefuiesc câteodată. În sala de operaţii. Cel puţin, asta susţin mai mulţi pacienţi de la spitalul orăşenesc Bumbeşti-Jiu. Unul dintre medicii de acolo ar fi operat joi noapte un pacient, cu muzica dată la maximum şi, mai grav,...
Marti, 21.10.2014, 16:22
Concurenţii au dat un chef pe cinste şi au pus cuplurile la cale!
Dacă Marian a dansat cu Cristiana, Roxana a încercat să îl cunoască mai bine pe Cătălin!
Fără îndoială, formaţia "Azur" a scris istorie şi este una dintre cele mai iubite şi apreciate trupe din România. În urmă cu 30 de ani, şlagărele semnate "Azur" erau fredonate de toată lumea.
De ziua Ionelei, toți concurenții au dansat și s-au distrat în casa fetelor.
Mare petrecere, mare a avut loc acasă la Daniela Crudu. Asta pentru că tată ei, Nea Nelu şi-a sărbătoruit ziua cum ştie el mai bine: grătărel, muzică şi puţină licoare de-a lui Bachus. Ce s-a întâmplat însă când în discuţie a venit...
Luni, 13.10.2014, 17:14
Cruci, colivă în loc de tort şi animatoare care ies din sicriu, îmbrăcate în călugăriţe. Cam aşa a decurs ziua de naştere a scriitorului Codin Maticiuc. Consumatorul de suflete a pregătit invitaţilor săi o petrecere macabră, dar,...
Luni, 06.10.2014, 20:04
La 80 de ani, marele actor Mircea Albulescu se simte mai tânăr ca niciodată. La ceas aniversar, colegii şi elevii i-au urat viaţă lungă şi l-au asaltat cu flori şi îmbrăţişări.
Sambata, 04.10.2014, 19:35
E metoda ingenioasă prin care localnicii din Borşa vor să atragă turişti din toată lumea. În numai cinci zile, le arată tradiţii din tot anul şi le pun în faţă bucate de la cinci sărbători diferite.
Sambata, 04.10.2014, 19:33
Florin Salam şi-a sărbătorit ziua de naştere cu fast, însă de data aceasta într-un cadru restrâns. Viitoarea lui soţie i-a organizat o petrecere surpriză, unde au venit doar cei dragi.
Joi, 02.10.2014, 17:24
Nunta lui Costin Mărculescu a avut loc într-un cadru extrem de redus și asta pentru că nu a dorit aproape nimeni să onoreze invitația la petrecere.
Miercuri, 01.10.2014, 00:18
Imediat după nuntă, Costin Mărculescu a dat o petrecerea în casa regretatului Costică Ştefănescu.
Marti, 30.09.2014, 23:36
Pentru Dănuţ Iulian Matei, muzica reprezintă totul. Indiferent că e pe stradă, pe scenă, în baie sau în pat, cântă non-stop. A venit la X Factor să facă show şi... a reuşit!
Pentru Dănuţ Iulian Matei, muzica reprezintă totul. Indiferent că e pe stradă, pe scenă, în baie sau în pat, cântă non-stop. A venit la X Factor să facă show şi... a reuşit!
Marti, 30.09.2014, 13:05
Cătălin Oprişan, omul informat de la Neatza, ne prezintă ştirile amuzante ale zilei.
Majoritatea răniţilor sunt tineri între 17 şi 25 de ani dar între ei se află şi un copil de numai 11 ani. Poliţia nu a stabilit deocamdată cauza incidentului şi nici câte persoane au tras.
Luni, 29.09.2014, 06:58
Connect-R a venit în exclusivitate în platoul Acces Direct cu frumoasa lui soţie, Misha.
Vineri, 26.09.2014, 18:59
Connect-R a venit în exclusivitate în platoul Acces Direct cu frumoasa lui soţie, Misha.
Vineri, 26.09.2014, 18:50