Scandalurile se țin lanț în casa ”Mireasă pentru fiul meu", iar concurenţii au ajuns să dezgroape lucruri pe care fanii nu şi le-ar fi imaginat niciodată. Radu, fostul iubit al Andradei şi actual concurent, le-a povestit...
Conflictul dintre Mădălin și Radu pare fără sfârșit. Cei doi și-au aruncat acuze grave și au fost la un pas de bataie, daca ceilalti nu ar fi intervenit.
Ziua de marți a fost, cu adevărat, una specială pentru fanii și concurenții de la „Mireasă pentru fiul meu”. S-au spus multe, s-au făcut și mai multe și s-au aflat secrete nebănuite
Comisia de Decizie a analizat comportamentul lui Radu și l-a sancționat. Iată reacția concurentului după aflarea deciziei.
Comisia de Decizie a analizat comportamentul lui Radu și l-a sancționat. Iată reacția concurentului după aflarea deciziei.
Radu înceracă să își explice gesturile violente din ultima perioadă, dar fără succes. ”Omul când bea spune întotdeauna adevărul!”, a declarat concurentul.
Conflictul dintre Mădălin și Radu pare fără sfârșit. Cei doi și-au aruncat acuze grave!
Radu a venit în această ediție îmbrăcat cu o bluză ”decoltată” pentru a o impresiona pe Daniela Crudu. Cu pieptul lucrat la vedere, rememorează momentele din trecut.
Radu înceracă să își explice gesturile violente din ultima perioadă, dar fără succes. ”Omul când bea spune întotdeauna adevărul!”, a declarat concurentul.
Radu a venit în această ediție îmbrăcat cu o bluză ”decoltată” pentru a o impresiona pe Daniela Crudu.
Marea finală se apropie și concurenții au decis că a veni momentul să se pregătească.
Radu şi Petru B. se antrenează în casa "Mireasă pentru fiul meu" pentru marea finală.
Andreea şi Radu, doi foşti concurenţi din casa "Mireasă pentru fiul meu", şi-au pus pe gânduri fanii cu ultimele imagini publicate pe conturile rol de socializare. Bărbatul pare extrem de protector cu iubita sa, iar faptul că...
Deși nu există nicio informație oficială în acest sens, jurnaliștii de la Spynews bănuiesc că cei doi foști concurenți ar putea deveni părinți în curând
Marti, 21.02.2017, 10:04Cu 13 zile înainte de nunta surpriză, tensiunile dintre rivali ating cote explozive! Mădălin i-a adus acuzații foarte grave lui Radu: ”Ai fi fost în stare să mă lovești, doar ai scuipat o fată!”
Asaltat de critici din toate direcțiile, Petru a decis să răspundă pe măsură, iar mesajele primite în miez de noapte alimentează nemulțumirile acestuia.
Cu 13 zile înainte de nunta surpriză, tensiunile dintre rivali ating cote explozive!
După numeroase discuţii, scandalul în casa "Mireasă pentru fiul meu" a izbucnit în direct. Concurenţii şi-au aruncat vorbe grele, iar Radu a plecat din platou.
Scandal în noapte în casa "Mireasă pentru fiul meu". Concurenţii şi-au aruncat vorbe grele: "Nu te compari cu mine, esti un calic!"
De Ziua Îndrăgostiţilor, Petru B a încercat să se apropie de Adriana, stârnind furia ei! Concurenta a intrat apoi şi în conflict cu Radu!
De Ziua Îndrăgostiţilor, Petru B a încercat să se apropie de Adriana, stârnind furia ei! Concurenta a intrat apoi şi în conflict cu Radu!
Radu i-a oferit Alinei o cină romantică surpriză! Cei doi au recunoscut că se cunosc dinainte de emisiune!
Radu i-a oferit Alinei o cină romantică surpriză! Cei doi au recunoscut că se cunosc dinainte de emisiune!
Lista de cumpărături a aprins flacăra rivalităţii! Nemulţumit de ce se întâmplă în casă băieţilor, Radu a ieşit la atac!
Acuzaţii grave la "Mireasă pentru fiul meu". Un concurent a devenit ținta tuturor discuțiilor după ce a ieșit la iveală un adevăr dureros.
Acuzaţii grave la "Mireasă pentru fiul meu". Un concurent casă băieţilor a înşelat o fană a emisiunii.
Un nou concurent intră în casa Mireasă pentru fiul meu. Radu, fost iubit al Andradei, s-a întors în competiție.
Un nou concurent intră în casa Mireasă pentru fiul meu. Radu, fost iubit al Andradei, s-a întors în competiție.
Din slujba rockului, în slujba Domnului! E destinul fabulos al unui rocker care a renunţat la scenă, ca să devină preot. Părintele Radu a fost membru în două trupe de rock progresiv, cu nume predestinate: Profetul şi Bethleem
Marti, 07.02.2017, 07:34Din slujba rockului, în slujba Domnului! E destinul fabulos al unui rocker care a renunţat la scenă, ca să devină preot. Părintele Radu a fost membru în două trupe de rock progresiv, cu nume predestinate: Profetul şi Bethleem
Luni, 06.02.2017, 20:11Au fost iubiţi de susţinători, însă au decis să părăsească viaţa din casa "Mireasă pentru fiul meu", pentru a-şi construi un viitor împreună.
Au sărit gardul pentru a-și găsi fericirea. Cel puțin asta au susținut Andreea și Radu după ce au părăsit show-ul matrimonial difuzat de Antena 1
Concurenţii au ajuns la capătul răbdării şi au vrut să abandoneze în masă casa "Mireasă pentru fiul meu". Fiecare cu supările lui, atât fetele cât şi băieţii şi-au strâns bagajele şi au forţat plecarea...
Momente extrem de tensionante în casa "Mireasă pentru fiul meu", după ce o concurentă a pregătit, în mare taină, ieşirea din competiţie. Spiritele s-au încins atunci când Andreea, cea care trebuia să...
Conform spuselor Cristinei, prietena Andreei, cele două fete au pregătit abandonul cu ceva vreme înainte!
Deși au ieșit pe primul loc în această săptămână, Andreea nu își mai găseasa locul în casă și pune de multe ori problema părăsirii competiției ”Mireasă pentru fiul meu”.
Atmosfera este din ce în ce mai încordată la "Mireasă pentru fiul meu", iar participanţii dau impresia că şi-au pierdut răbdarea şi nu mai suportă "izolarea" de cei dragi. Doi dintre concurenţi vor să...
Andreea și Radu sunt noii miri ai săptămânii! Între ei însă lucrurile nu merg ca pe roate!
Laurenţa, mama lui Radu, nu vede cu ochi buni relaţia fiului ei cu Andreea! Aceasta se teme că Radu va avea de suferit din cauza blondinei!

Pregătește Andreea terenul pentru a pune capăt relației cu Radu? Concurenta își dorește să părăsească competiția.
Pregătește Andreea terenul pentru a pune capăt relației cu Radu? Concurenta își dorește să părăsească competiția.
Răsturnare de situație în casa „Mireasă pentru fiul meu”, spre marea surpriză a fanilor!
Şoc pentru fanii „Mireasă pentru fiul meu”, după ce a ieşit mireasa săptămânii, Andreea se gândeşte să părăsească competiţia.
Andrada şi Valentin, cel mai controversat cuplu din competiţia "Mireasă pentru fiul meu", au pierdut locul 1.
Şoc pentru fanii „Mireasă pentru fiul meu”, după ce a ieşit mireasa săptămânii, Andreea se gândeşte să părăsească competiţia.
Andreea şi Radu sunt noii miri si săptămânii! Cum se înţeleg cei doi atunci când nu sunt în această postură?
Andreea şi Radu sunt noii miri si săptămânii! Cum se înţeleg cei doi atunci când nu sunt în această postură?
Simțind că nu-și cunoaște suficient iubita, Radu s-a decis afle mai multe despre Andreea. Iată ce a descoperit.