Uniunea Europeană urmează să-şi redeschidă complet frontierele interne până la sfârşitul lui iunie şi va începe abia în iulie să ridice restricţiile de călătorie, a anunţat vineri comisarul european însărcinat cu Afacerile Interne Ylva Johansson, relatează Reuters.
Vineri, 05.06.2020, 19:22
Operaţiunea de ridicare a navei încărcate cu oi, care a eşuat la sfârşitul lunii noiembrie în Portul Midia, a fost reluată, marţi după-amiază, de reprezentanţii firmei de ranfluare. Prima încercare de ridicare a navei respective, care a avut loc sâmbătă, nu a fost reuşită după ce puntea opt a navei eşuate a cedat.
Marti, 04.02.2020, 17:35
O iniţiativă legislativă ce va permite ridicarea mai rapidă a mașinilor abandonate pe domeniul public de către proprietarii lor a fost depusă la Parlament.
Vineri, 27.12.2019, 12:17China a anunţat joi că a ajuns la un acord cu Statele Unite în vederea unei ridicări ”în etape” a taxelor vamale punitive pe care şi le-au impus reciproc - o ridicare care nu a fost confirmată imediat de Washington -, în contextul în care Beijingul şi Washingtonul depun eforturi să finalizeze un acord cu privire la diferendul lor comercial, relatează AFP.
Joi, 07.11.2019, 14:14Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat vineri Occidentul împotriva oricărei ridicări a sancţiunilor impuse Moscovei din cauza anexării Crimeei şi susţinerii separatiştilor proruşi în războiul din estul Ucrainei, în contextul în care Parisul speră la o apropiere de Rusia, relatează AFP.
Vineri, 13.09.2019, 15:51
Avocatul Poporului cere prefectului de Bucureşti să atace în contencios hotărârea Consiliului General privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, arătând că ridicarea acestor autoturisme nu poate fi dispusă de către poliţiştii locali, ci numai de poliţiştii rutieri.
Vineri, 23.08.2019, 14:31
”Se intervine în acest moment pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti- Constanţa, banda 1, la km 16+300 pentru refacerea planeităţii prin frezarea unui dâmb de asfalt şi detensionarea dalei de beton”, se arată în comunicatul CNAIR.
Miercuri, 24.07.2019, 10:24
Purtând mai departe o tradiţie veche de peste 150 de ani, unică în ţară, toată suflarea unei localităţi din Braşov se adună în ziua de Crăciun în centrul comunei şi ridică bradul. An de an, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc,...
Miercuri, 26.12.2018, 07:54
Fiecare colţ de ţară, cu obiceiul lui de Crăciun! Într-un sat din Braşov, de exemplu, vedeta sărbătorilor de iarnă este un brad falnic. E împodobit de tineri şi ridicat chiar în centru, iar la moment asistă toţi localnicii. Este o...
Marti, 26.12.2017, 13:30
Şoferii n-au scăpat de grija că nu-şi vor mai găsi maşina unde au parcat-o. Guvernul a aprobat o Hotărâre care permite autorităţilor locale să ridice din nou, maşinile staţionate sau parcate neregulamentar.
Vineri, 16.12.2016, 13:47
Ridicarea mașinilor parcate în locuri interzise va fi din nou posibilă în România, dar se va face în condiții speciale. Propunerea vine după ce, în ultima perioadă, s-au înregistrat tot mai multe cazuri...
Vineri, 16.12.2016, 10:10
Judecătorii cer Ministerului de Interne să facă un regulament pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal. Decizia Curţii de Apel Bucureşti NU e definitivă, dar dacă rămâne în picioare şi la următorul termen, MAI va avea 30 de zile să scrie...
Marti, 19.04.2016, 19:26
Şoferii nu se vor mai trezi fără autoturisme, în mijlocul oraşului şi nici nu vor mai plăti o avere ca să şi le recupereze. Dacă parcaţi neregulamentar este posibil să nu vă mai fie ridicată maşina. Cel puţin asta spune o sentinţă...
Luni, 25.05.2015, 19:22
Mașinile parcate neregulamentar pe raza sectorului 4 vor fi ridicate, începând cu 1 iulie, de către Poliția Locală, informează un comunicat de presă al Primăriei de sector.
Vineri, 22.05.2015, 15:04
Ori au prea multă încredere în forţele proprii, ori sunt inconştienţi. Altfel nu ne putem explica de ce vor să ridice greutăţi care le pun viaţa în pericol.
Luni, 12.05.2014, 12:22
În curând ridicarea de maşini în Capitală ar putea fi ilegală. O decizie a Curţii de Apel Bucureşti dă câştig de cauză fratelui cunoscutului avocat Gheorghe Piperea.
Joi, 05.12.2013, 19:32
Vezi aici ce spune Mircea Badea despre noua lege pentru ridicarea masinilor parcate neregulamentar.
Miercuri, 11.04.2012, 11:02
Masinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate doar daca reprezinta un obstacol pentru circulatie, blocheaza traficul rutier sau accesul in institutiile publice.
Miercuri, 11.04.2012, 00:00
Vesti bune pentru soferii din Bucuresti! Daca vi se ridica masina, veti plati mult mai putin. In unele sectoare, taxa va scadea chiar si cu 40 la suta.
Marti, 02.08.2011, 00:00
In orasul de pe Bega masinile se ridica manual. Cei de la asfaltare, grabiti sa isi faca treaba, nu au mai avut rabdare sa apeleze la utilaje.
Miercuri, 18.05.2011, 00:00
Sportivul Florin Ionut Croitoru a cucerit, luni, la Campionatele Europene de la Kazan (Rusia) medaliile de argint si de bronz la stilurile aruncat, respectiv, total, la categoria 56 de kilograme.
Marti, 12.04.2011, 00:00