Viaţa ei nu e, totuşi, în pericol. Atacatorul, un bărbat de 48 de ani, susţine că a fost "agresat sexual prin telepatie" de către jurnalistă.
Miercuri, 25.10.2017, 07:41Ana Nica Vacari, o tânără de 23 de ani din Chișinău, a început să cânte cam în același timp în care a învățat să și vorbească. Între timp, Ana a terminat un liceu de muzică, apoi s-a mutat în Rusia cu familia pentru ca ea să poată continua studiile la o Universitate de Arte.
De la chelnerul personal al lui Putin, la unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia. Este povestea uimitoare a omului aflat în spatele campaniei prin care Rusia s-a implicat în alegerile din SUA. Agenţii au învăţat să manipuleze publicul...
Miercuri, 18.10.2017, 19:38
Au vrut să aibă o nuntă specială şi au reuşit. Atât mireasa cât şi mirele au visat la acest moment foarte mult timp. Mireasa a ales o rochie albă din dantelă şi un machiaj care să ii pună în evidenţă trasăturile fine.
Luni, 16.10.2017, 12:34
Astăzi vom merge la o nuntă fastuoasă din Rusia, opulentă, dar şi cu tradiţii. Ei bine ce tradiţii au respectat tinerii căsătoriţi, dar şi cum a arătat impresionantul tort, vedem chiar acum.
Vineri, 13.10.2017, 10:15
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News o noua serie de clipuri amuzante.
Pe 13 febuarie 1996 soldatul Evgheni Rodionov este capturat de către rebeli în timpul primului război ruso-cecen. După 100 de zile de tortură și chin este decapitat, pe 23 mai, chiar de ziua sa, pentru că a refuzat să dea jos de la gât crucea creștină și să se convertească la islam. Imaginile video sunt terifiante. Mama i-a recuperat trupul, tatăl său s-a stins la cinci zile după îngropăciune, fiind găsit decedat pe mormântul fiului. Devenea Sfântul Nou-mucenic Evghenie, prăznuit pe 23 mai
Luni, 09.10.2017, 21:36
Secretarul General al NATO a lăudat contribuţia României în Alianţă. De la tribuna Parlamentului, a vorbit despre problemele arzătoare de securitate ale lumii şi despre ameninţările Rusiei.
Luni, 09.10.2017, 19:43
Vizita regelui Arabiei Saudite în Rusia a început cu un incident. Scară rulantă din aur a avionului regal cu care monarhul a sosit la Moscova s-a defectat.
Vizita regelui Arabiei Saudite în Rusia a început cu un incident. Scară rulantă din aur a avionului regal cu care monarhul a sosit la Moscova s-a defectat.
Vladimir Putin a împlinit ieri 65 de ani. Iar formaţiunile opoziţiei extraparlamentare l-au sărbătorit prin manifestaţii de protest în zeci de oraşe ale Rusiei, începând cu Moscova şi Sankt Petersburg. Mitingurile s-au desfăşurat, în...
Duminica, 08.10.2017, 08:26
În provincia rusă Novosibirsk, se vor interzice prin lege lătratul câinilor și mieunatul pisicilor între orele la care de obicei oamenii se odihnesc.
Vineri, 29.09.2017, 12:30
Păstrăm tradiţia cu o nouă nuntă dintr-un alt colţ al lumii. De această dată vorbim de Rusia. Cununia religioasă a avut loc într-un decor de neimaginat, iar marea petrecere fix în inima pădurii!
Joi, 28.09.2017, 10:41
Autorităţile ruse au ameninţat marţi să blocheze reţeaua americană de socializare Facebook, în 2018, dacă nu respectă o lege recentă care obligă companiile IT să stocheze datele personale ale utilizatorilor în Rusia
Miercuri, 27.09.2017, 09:38
Dacă nu ştiaţi cum arată una dintre cele mai frumoase nunţi din Rusia, vă arătăm noi! Multă eleganţă, rafinament şi bineînţeles, lux!
Sambata, 23.09.2017, 14:45
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News niște studenți care au propria lor orchestră în camera de cămin.
Aplicaţiile la care iau parte şi trupele din Belarus cresc tensiunile între NATO și Moscova și sporesc neîncrederea între cele două părți. Europa şi Statele Unite se tem de un atac mascat al ruşilor, pe care îi acuză de lipsă de...
Joi, 14.09.2017, 19:50
Rusia a lansat joi la porțile Uniunii Europene ample manevre militare comune cu Belarus, insistând să le prezinte ca fiind "pur defensive", dar care sunt denunțate drept o demonstrație de forță de către unii membri ai NATO
Joi, 14.09.2017, 09:18
Pornit la drum la finele anului trecut, ”The Wall, Marele Zid” este un show de televiziune ce a cucerit lumea. Din Australia în Spania, din Rusia în Canada, ”The Wall” atinge premii globale de 12.374.994 dolari. Cinci runde, bile care aduc sau iau bani, destine schimbate, totul într-o singură oră. În România, ”Marele Zid” este numai la Antena 1, cu marea premieră în această seară, de la ora 20.00
Câteva sute de oameni au manifestat la Minsk, capitala republicii Belarus, împotriva manevrelor militare care vor fi organizate de Rusia pe teritoriul acestei ţări.
Sambata, 09.09.2017, 08:31
Victorie în instanţă pentru stewardesele companiei naţionale de transport aerian din Rusia. Tribunalul de la Moscova a hotărât că reprezentanţii companiei nu le pot impune însoţitoarelor de zbor să slăbească.
Joi, 07.09.2017, 16:46
Răzvan Simion este pus pe glume. Iată ce a spus Putin despre faptul că România nu mai are nicio șansă să participe la Europeanul din Rusia.
Helga Lovekaty este, fără doar și poate, unul dintre cele mai sexy modele ale momentului şi na dintre femeile despre care chiar putem spune că este aproape perfectă!
Duminica, 27.08.2017, 09:49
Deşi mitingul era autorizat, cel puţin 17 participanţi au fost arestaţi. Unii dintre cei reţinuţi îşi exprimaseră sprijinul faţă de un jurnalist uzbec, ameninţat cu expulzarea iar alţii arboraseră drapele ale mişcării gay.
Duminica, 27.08.2017, 07:19
Anastasiya Kvitko şi-a înnebunit fanii de pe Instagram cu pozele ei incendiare. Postările sale adună zeci de mii de like-uri şi sute de comentarii în fiecare zi. Are aproape 7 milioane de urmăritori şi o mulţime de fani în întreaga lume. Şi înţelegem şi de ce! La numai 22 de ani, tânăra arată perfect!
Sambata, 26.08.2017, 13:10
Anastasiya Kvitko şi-a înnebunit fanii de pe Instagram cu pozele ei incendiare. Postările sale adună zeci de mii de like-uri şi sute de comentarii în fiecare zi. Are aproape 7 milioane de urmăritori şi o mulţime de fani în întreaga lume. Şi...
Sambata, 26.08.2017, 09:36
Şoferul a pierdut controlul vehiculului, care se deplasa, în acel moment, pe un doc în curs de construcţie. Victimele erau muncitori care urmau să înceapă lucrul. Alte opt persoane sunt rănite. Cauza accidentului nu a fost încă stabilită dar...
Sambata, 26.08.2017, 08:25
Cel puţin 12 persoane au murit, iar trei au fost date dispărute după ce un autobuz la bordul căruia se aflau lucrători în construcţii a căzut de pe un dig, în sudul Rusiei, anunţă Comitetul rus de anchetă, relatează The Assocuated Press.
Vineri, 25.08.2017, 11:20
Imagini spectaculoase au fost surprinse în largul Mării Negre, în dreptul localităţii Soci din Rusia. Acolo, un fenomen rar întâlnit - tromba marină - asemănător unei tornade, dar care are loc în larg, a făcut senzaţie printre turişti....
Marti, 22.08.2017, 16:17
Hackerii "Fancy Bears" au spart din nou baza de date WADA şi au făcut publice mai multe dosare în care nume grele din fotbal apar pe lista DOPAŢILOR. Printre aceştia se numără şi un fost fotbalist de la Steaua. Potrivit...
Marti, 22.08.2017, 15:43Un bărbat a înjunghiat opt persoane sâmbătă, în oraşul Surgut, din centrul Rusiei, au anunţat autorităţile citate de Sputnik News. (Vom reveni cu detalii).
Sambata, 19.08.2017, 17:07
Vladimir Putin s-a bucurat, la bustul gol, de câteva zile libere. Preşedintele Rusiei a mers într-o excursie în Siberia, unde a pescuit şi a făcut scufundări.
Sambata, 05.08.2017, 20:16
Vladimir Putin s-a bucurat, la bustul gol, de câteva zile libere. Preşedintele Rusiei a mers într-o excursie în Siberia, unde a pescuit şi a făcut scufundări. Putin s-a lăsat filmat în ipostaze care în trecut au fost o veritabilă sursă de...
Sambata, 05.08.2017, 19:42
Conflictul dintre Statele Unite şi Rusia este în stare latentă. SUA a anunţat că va organiza exerciţii militare la nivel mondial, inclusiv în Marea Neagră. Principalul receptor al acestui mesaj se doreşte a fi Rusia, pe care americanii o...
Vineri, 04.08.2017, 19:48
Un reporter de televiziune din Rusia a fost lovit în față de un bărbat, în timp ce transmitea în direct dintr-un parc din Moscova pentru un popular post de televiziune, relatează joi Reuters.
Vineri, 04.08.2017, 09:47
Ruptura dintre Rusia şi Statele Unite se adânceşte. Iar prăpastia creată între cele două ţări ar putea afecta inclusiv relaţia americanilor cu Europa, după ce preşedintele Donald Trump a semnat un nou set de sancţiuni economice destinate...
Joi, 03.08.2017, 19:44
A fost atac armat într-un tribunal din capitala Rusiei! Trei persoane au murit şi tot atâtea au fost rănite în această după-amiază, după ce un individ i-a furat arma unui poliţist şi a deschis focul. Agresorul face parte dintr-o grupare care...
Marti, 01.08.2017, 19:55
Prăpastia diplomatică dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii se adânceşte de la o zi la alta. Federaţia Rusă va expulza, până în septembrie, 755 de diplomaţi americani, ca răspuns la sancţiunile împotriva Moscovei votate săptămâna...
Luni, 31.07.2017, 19:39
Prăpastia diplomatică dintre Rusia şi Vest se adînceşte de la o zi la alta. Rusia va expulza 755 de diplomaţi americani, ca răspuns la sancţiunile împotriva Moscovei votate săptămâna trecută de Congresul Statelor Unite. Anunţul a fost...
Luni, 31.07.2017, 09:20
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, sâmbătă, că situaţia de securitate din zona Mării Negre obligă România să consolideze flancul estic al NATO, să facă achiziţiile potrivite pentru Armată
Sambata, 29.07.2017, 11:15
Tensiunile dintre Washington şi Moscova cresc din nou după ce Senatul SUA a adoptat, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei. Este prima legislaţie majoră privind politica externă aprobată de Congres în timpul mandatului lui...
Sambata, 29.07.2017, 09:17
Dacă românii aleargă să învețe limbile străine ca să aibă un job bine plătit, sunt și străini interesaţi de limba română. Unii din curiozitate sau pentru că au rădăcini româneşti, alţii pentru că au nevoie de română la locul de...
Vineri, 28.07.2017, 19:42
De aproape 10 ani în această funcţie, el este considerat un personaj-cheie în scandalul legat de posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane. Ginerele președintelui Donald Trump a fost unul dintre oamenii importanţi de la...
Luni, 24.07.2017, 19:45
Surpriză de proporţii pentru fanii ruşi ai celebrei serii "Urzeala Tronurilor"! Premiera celui de-al 7-lea sezon a avut loc într-una dintre cele mai aglomerate staţii de metrou din Moscova. Sute de oameni s-au costumat în personajele lor...
Marti, 18.07.2017, 16:47
Un cutremur puternic de partea rusă a Mării Bering a declanşat, pentru o scurtă perioadă de timp, o alertă de tsunami în anumite zone de la Oceanul Pacific, inclusiv în Insulele Aleutine din Alaska şi în Rusia, însă Centrul Naţional american pentru Alertă de Tsunami (NTWC) de la Palmer, în Alaska, a anulat alerta, pentru că tsunami-ul nu mai reprezenta o ameninţare, relatează The Associated Press.
Marti, 18.07.2017, 07:43
O tânără din Rusia a dat o nouă definiție ideii de model atunci când a decis să urce pe podium și să defileze. Și asta a băgat-o direct în Cartea Recordurilor.
Joi, 13.07.2017, 10:50
Evoluţie surprinzătoare în scandalul implicării Rusiei în campania prezidenţială a lui Donald Trump. Fiul preşedintelui, Donald Junior, recunoaşte că s-a întâlnit cu o pretinsă reprezentantă a guvernului rus pentru a obţine informaţii...
Miercuri, 12.07.2017, 08:02
Un nou episod al scandalului implicării Rusiei în alegerile din America a explodat în presa de peste Ocean. De data aceasta, fiul cel mare al preşedintelui a intrat în bătaia tunurilor. New York Times a dezvăluit că Donald Trump Junior s-a...
Luni, 10.07.2017, 19:48
Prima zi a summitului G20 a marcat şi prima strângere de mână dintre cei mai puternici lideri ai lumii, Donald Trump şi Vladimir Putin. Întrevederea celor doi a durat peste două ore, cu mult peste programul stabilit la început. Pe agenda zilei...
Sambata, 08.07.2017, 08:28
Șeful PNL, acuzații grave la adresa Guvernului: Mulți miniștri au legături cu Rusia. Ministrul Apărării: Îl dau în judecată pe Ludovic Orban
Vineri, 30.06.2017, 20:49