Clejanii s-au straduit luni intregi sa organizeze concertul de la Sala Palatului. Spectacolul a avut un adevarat succes, dar Viorica a plans chiar in timp ce canta fiul ei, Fulgi.
Luni, 12.03.2012, 00:00Celebrul tenor italian Alessandro Safina si Orchestra Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” vor concerta miercuri, 7 martie, de la ora 19,30, pe scena Salii Palatului din Bucuresti. Evenimentul “Insieme a te” (Impreuna cu tine) este un spectacol dedicat Zilei Femeii.
Marti, 06.03.2012, 00:00Vocea sa puternica si timbrul inconfundabil l-au urcat pe cele mai prestigioase scene din lume, iar aspectul fizic i-a adus in nenumarate randuri comparatia cu actorul american George Clooney. Alessandro Safina va sustine, in martie, un spectacol care va intra in istorie.
Luni, 05.03.2012, 00:00Dupa cum se stie, miercuri, 29 februarie, de la ora 20:00, Sala Palatului din Capitala gazduieste concertul extraordinar al cantautorului Toto Cutugno, acompaniat de formatia alaturi de care cutreiera lumea intreaga. Cutugno (voce, pian, chitara) va urca pe scena alaturi de Carlo Giardina – bass, Pietro Stefanoni – tobe, Alberto Carchidi – chitara, Luca Alfonso di Nunno – claviaturi, Alessio Nava – trompeta, Alberto Nicoletta – trombon, Giuseppe Angelillo – saxofon, Tatiana Grechi – backing vocals.
Vineri, 24.02.2012, 00:00Aniversarea interpretului Gabriel Cotabita la implinirea celor “25 de ani de nopti albastre” se va desfasura duminica, 26 februarie.Desi concertul ar fi trebuit sa aiba loc pe 16 februarie, artistul impreuna cu staff-ul organizatoric au decis sa prelungeasca termenul reprezentatiei cu 10 zile.
Vineri, 24.02.2012, 00:00La 18 ani dupa participarea in recital la Festivalul “Cerbul de Aur”, Paul Young revine in Romania pentru un concert extraordinar. Evenimentul va avea loc pe 20 mai, la Sala Palatului.
Marti, 21.02.2012, 00:00David Bisbal aduce, pentru a doua oara, ritmurile latine in Romania. Tineti minte data de 22 aprilie! Artistul spaniol va urca duminica, 22 aprilie, pe scena Salii Palatului, insotit de formatia sa de instrumentisti.
Joi, 16.02.2012, 00:00Enrico Macias revine anul acesta in Romania pentru a celebra implinirea a 50 de ani de cariera printr-un concert extraordinar ce va avea loc pe scena Salii Palatului pe 9 martie de la ora 20.00.
Marti, 14.02.2012, 00:00Turneul de promovare al albumului „A Retrospective” include si un concert la Bucuresti, la Sala Palatului. Spectacolul, organizat de Events, va fi pe 26 mai, opririle in Romania devenind deja o traditie, cei din orchestra declarand ca in Romania se simt aici la fel de bine ca acasa.
Joi, 09.02.2012, 00:00Asociatia Culturala Maria Domina si Agentia Vreau Bilet anunta ca pe 2 aprilie, celebrul violonist Nigel Kennedy va sustine un concert extraordinar pe scena Salii Palatului din Capitala.
Joi, 02.02.2012, 00:00In data de 2 aprilie, Asociatia Culturala Maria Domina si Agentia Vreau Bilet il vor aduce pe scena Salii Palatului din capitala pe unul dintre cei mai bine vanduti violonisti ai lumii, celebrul Nigel Kennedy . Artistul britanic va sustine un concert de jazz, alaturi de grupul sau de jazz-fusion - “Nigel Kennedy Quintet ”din componenta caruia fac parte: Piotr Wylezol, Adam Kowalewski, Krzysztof Dziedzic și Tomasz Grzegorski. In concertele sustinute in acompaniamentul "Nigel Kennedy Quintet" - artistul ofera audientei o aventura indrazneata in diverse stiluri muzicale, de la clasic, la jazz, la fusion, la rock.
Miercuri, 01.02.2012, 00:00Rhythm of the Dance - Compania Nationala de Dansuri a Irlandei prezinta, in premiera, in 2012 un show cu totul nou pe 19 februarie, la Sala Palatului.
Marti, 31.01.2012, 00:00José Carreras revine, dupa trei ani si jumatate, in Romania pentru un concert extraordinar la Sala Palatului, pe 25 mai. Biletele au fost ieri puse in vanzare, iar pretul pentru categoria VIP – tineti-va bine – este de 1.000 de lei.
Marti, 31.01.2012, 00:00Tenorul Jose Carreras revine in Romania pentru un concert pe care il va sustine pe 25 mai, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucuresti. Celebrul tenor le promite romanilor un concert "de zile mari" din care nu vor lipsi "La Donna e Mobile" sau "Nessun Dorma", potrivit Mediafax.
Luni, 30.01.2012, 00:00Cele doua show-uri sustinute de Horia Brenciu si HB Orchestra pe 22 si 23 martie la Sala Palatului sunt sold out cu doua luni inainte. Drept urmare, organizatorii, alaturi de Horia Branciu, au pregatit un nou spectacol pentru data de 24 martie.
Vineri, 27.01.2012, 00:00Enrico Macias revine anul acesta in Romania pentru a celebra implinirea a 50 de ani de cariera printr-un concert extraordinar ce va avea loc pe scena Salii Palatului pe 9 martie de la ora 20.00.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00Tenorul italian Alessandro Safina va sustine la Bucuresti concertul extraordinar intitulat „Insieme a te”/”Impreuna cu tine”, acompaniat de Orchestra Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00Dupa succesul concertului In Flames, Phoenix Entertainment anunta inca un eveniment extraordinar. Astfel, Tarja Turunen, regina metalului finlandez, va sustine un concert de exceptie astazi, 25 ianuarie, la Sala Palatului.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" prezinta, in data de 7 martie, de la ora 19.00, la Sala Palatului, un concert extraordinar sustinut de tenorul italian Alessandro Safina, impreuna cu Orchestra Teatrului National de Opereta.
Marti, 24.01.2012, 00:00Compania care a inventat baletul pe gheata, Saint Petersburg State Ballet on Ice, revine joi intr-un spectacol la Sala Palatului din Bucuresti cu "Spargatorul de nuci", de Piotr Ilici Ceaikovski.
Joi, 19.01.2012, 00:00Trei tone de gheata maruntita au fost deja asezate pe 2 sute de metri patrati. Spectaculoasa lucrare s-a facut pentru patinatorii Baletului de Stat din Sankt Petersburg. Ei vin din nou la Bucuresti, maine. Clujenii sunt primii care se bucura de...
Miercuri, 18.01.2012, 19:38Cum primul concert al Larei Fabian anuntat pentru 17 martie 2012 este sold out, iar cererile pentru bilete nu au incetat sa curga, artista a acceptat sa sustina inca o reprezentatie la Sala Palatului, pe 18 martie, de la ora 20:00.
Marti, 17.01.2012, 00:00Celebra opera a lui P.I. Ceaikovski „Spargatorul de nuci” tine, in Bucuresti, trei afise in luna ianuarie! Exact trei spectacole cu „Spargatorul de nuci” intr-o singura luna! Iar biletele, la toate spectacolele, nu-s deloc chilipir. Iar spectatorul trebuie sa aleaga un „spargator” in detrimentul celorlalti, ca doar nu o sa se duca la toti trei. Ar fi prea scump si de-a dreptul ridicol! Unul pe an e de ajuns.
Marti, 10.01.2012, 00:00Directia 5 continua seria concertelor de Valentine’s Day si in 2012. Anul acesta, trupa ii asteapta pe toti indragostitii la Sala Palatului, pe 14 februarie, la ora 19:30. Alaturi de Directia 5 vor urca pe scena: Monica Anghel, Paula Seling, Giulia si Anda Adam.
Marti, 10.01.2012, 00:00Desi mai sunt mai bine de doua luni pana cand Lara Fabian va concerta pentru prima oara pe o scena din Romania (17 martie, la Sala Palatului), fanii sai s-au grabit sa isi achizitioneze un loc cat mai aproape de diva.
Marti, 10.01.2012, 00:00Directia 5 continua seria concertelor de Valentine’s Day si in 2012. Anul acesta, trupa ii asteapta pe toti indragostitii la Sala Palatului la ora 19:30, pentru un show plin de iubire si emotie. Alaturi de Directia 5, vor urca pe scena nume de marca ale muzicii romanesti: Monica Anghel, Paula Seling, Giulia si Anda Adam.
Luni, 09.01.2012, 00:00Despre Rusia, Statele Unite, Franta, Italia, Marea Britanie, Monte Carlo, Coreea de Sud si Israel se spune ca ar fi in epicentrul culturii moderne. Ce au toate aceste tari in comun? Pe coregrafa si profesoara de dans Alla Duhova, care a impresionat o lume intreaga cu spectacolele electrizante sustinute de ansamblul ei, Todes Balet.
Miercuri, 04.01.2012, 00:00In peste 25 de ani de cariera, dupa ce a incantat milioane de oameni de pe toate continentele, Lara Fabian a decis sa cante si in Romania.
Marti, 27.12.2011, 00:00Fanii lui Edvin Marton au trecut prin emotii mari, dupa ce artistul era la un pas sa nu mai concerteze. Totul din cauza unei cazaturi. Vilonistul a alunecat pe holul unui hotel de lux din capitala si s-a lovit puternic la coloana. Dar nu a fost nimic...
Joi, 22.12.2011, 07:18Trupa ruseasca de dans modern Todes Ballet a inclus Romania pe lista tarilor ce vor face parte din turneul sau de primavara, urmand sa sustina un spectacol la Sala Palatului din Bucuresti pe 6 aprilie.
Joi, 22.12.2011, 00:00Fanii lui Edvin Marton au trecut prin emotii mari, dupa ce artistul era la un pas sa nu mai concerteze. Totul din cauza unei cazaturi. Vilonistul a alunecat pe holul unui hotel de lux din Capitala si s-a lovit puternic la coloana. Dar nu a fost nimic grav asa ca, aseara, fanii si-au vazut artistul pe scena. Iar piesa de rezistenta a fost vioara Stradivarius.
Joi, 22.12.2011, 00:00Celebra orchestra vieneza Johann Strauss Ensemble – una dintre putinele orchestre din lume care au primit aprobarea urmasilor celebrului compozitor sa cante in capela familiei Strauss – revine pentru al saptelea an consecutiv in Romania cu un concert care va avea loc in aceasta seara la Sala Palatului, din Bucuresti.
Luni, 19.12.2011, 00:00Maine, "Christmas with Demis Roussos" va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti, de la ora 20:00. Potrivit Project Event, organizatorii spectacolului, Demis a pregatit fanilor sai din Romania si cateva surprize, una dintre ele fiind anuntul ca artistul va fi acompaniat de un cor de copii.
Luni, 19.12.2011, 00:00Sunetul unei viori Stradivarius va rasuna cu eleganta, luna aceasta, la Sala Palatului. Edvin Marton va concerta pe 21 si 22 decembrie in Bucuresti, invitat la Gala Craciun Vienez. In calitate de invitat special al galei, Edvin Marton isi va rasfata...
Miercuri, 14.12.2011, 13:54Artistul maramuresean din Canada va urca pe scena Salii Palatului in aceasta seara, incepand cu ora 20:00. Stefan Hrusca este un simbol al Sarbatorilor de iarna romanesti, in fiecare casa auzindu-se in preajma Craciunului cel putin un colind interpretat de el.
Miercuri, 07.12.2011, 00:00Unul dintre cei mai cunoscuti artisti italieni pe intreg mapamondul, melodiile sale fiind cantate in peste 200 de tari, Toto Cutugno va concerta pe 29 februarie 2012, la Sala Palatului.
Miercuri, 07.12.2011, 00:00Joi, 8 decembrie, la Sala Palatului din Bucuresti are loc concertul aniversar “Celelalte Cuvinte – 30 de ani”. Cateva motive pentru care participarea la eveniment este un “must”:
Miercuri, 07.12.2011, 00:00Margareta Paslaru va fi prezenta la Sala Palatului. Are nu mai putin de 66 de discuri, cinci casete si patru CD-uri
Marti, 06.12.2011, 00:00Sambata seara (3 decembrie), vocea absolut admirabila a unei personalitati artistice mondiale a cucerit publicul spectator inca de la primele acorduri. Celebrul cantaret britanic Engelbert Humperdinck a concertat pentru prima data in Romania, pe scena Salii Palatului.
Luni, 05.12.2011, 00:00Luna cadourilor a fost inaugurata, aseara, cu vocea inconfundabilei Nana Mouskouri. Artista a concertat aseara pe scena de la Sala Palatului si a reusit sa ridice auditoriul in picioare. Nana si-a incantat publicul atat cu melodii grecesti, cat si cu hit-uri cunoscute din repertoriul international.
Luni, 05.12.2011, 00:00Duminica, 4 decembrie 2011, la ora 20:00, Nana Mouskouri revine la Bucuresti pentru un nou concert extraordinar pe scena Salii Palatului. Binecunoscuta artista greaca va concerta in Capitala la invitatia Project Events.
Vineri, 02.12.2011, 00:00In acest weekend cateva mii de romani vor avea ocazia sa o vada pe Nana Mouskouri.
Vineri, 02.12.2011, 00:00Vineri 25 noiembrie, ora 19.30, la Sala Palatului, Pasarea Colibri marcheaza 19 ani de muzica de cea mai buna calitate printr-un concert exceptional. La spectacolul aniversar, Mircea Baniciu si Mircea Vintila vor canta alaturi de un band format din Vlady Cnejevici, Teo Boar, Cristi Iorga si Marian Mihailescu.
Joi, 24.11.2011, 00:00Mircea Baniciu a venit la Acces Direct sa vorbesaca despre concertul aniversar de la Sala Palatului
Marti, 22.11.2011, 17:16Phoenix Entertainment il aduce pe scena Salii Palatului pe maestrul Ovidiu Lipan Tandarica intr-un concert nemaiintalnit in Romania. Astfel, duminica viitoare, la 27 noiembrie, va avea loc evenimentul "Ovidiu Lipan Tandarica and The Balkanic Explosion".
Vineri, 18.11.2011, 00:00Saptamana viitoare, se implinesc nouasprezece ani de la momentul in care Mircea Baniciu (foto) si Mircea Vintila au cantat prima oara impreuna, intr-un spectacol prezentat de Florian Pittis.
Vineri, 18.11.2011, 00:00Astazi, la Sala Palatului (ora 19:00), in cadrul Festivalului "Viata e frumoasa", va avea loc concertul artistei frenceze Emma Shapplin. Emma Shapplin si-a inceput cariera artistica in domeniul muzicii clasice, studiind opera, insa a traversat ulterior granita genurilor cantand rock, care i-a oferit o larga libertate creatoare si muzicale si i-a permis sa isi exploreze tonalitatile mai joase ale vocii.
Luni, 14.11.2011, 00:00Maria Ciobanu si Stela Popescu au venit la Neatza sa vorbesca despre concertul aniversar de la Sala Palatului
Luni, 07.11.2011, 09:43Joi, 3 noiembrie, la Sala Palatului, pentru prima data in Romania, starul international Elvis Costello sustine un spectacol special. Concertul face parte din turneul mondial “All These Strangers”, tinut cu casa inchisa in mai multe tari. Costello are in setlist peste 30 de piese, inclusiv hit-ul “She”.
Miercuri, 02.11.2011, 00:00Cine are un loc de munca, tine de el cu dintii, cine nu, sta cu orele la coada, ca sa prinda unul. Mii de brasoveni au asteptat ore in sir sa ajunga in fata angajatorilor la un targ de joburi. Cei mai multi erau someri. La Bucuresti, tinerii au depus zeci de cv-uri la un targ care ofera joburi de top in IT, Telecomunicatii si Vanzari. Si daca inainte nici nu se gandeau sa accepte ceva fara un salariu mare, acum nu prea mai au pretentii.
Sambata, 29.10.2011, 00:00