Între Loredana și Emanuel a avut loc o dispută aprigă! O canapea mutată este motivul scandalului dintre cei doi!
Au fost clipe tensionate la Spitalul de Arşi. Prietenii lui Daniel Ciobanu, unul dintre supravieţuitorii incendiului din Clubul colectiv, îi acuză pe doctori că nu au vrut ca acesta să fie transferat în Israel, pentru tratament.
Vineri, 06.11.2015, 16:24
Află aici care sunt intenţiile Mihaelei în privinţa lui Constantin!
După Gala Săptămânii, concurenţii au primit o surpriză dulce şi anume, nişte torturi, însă după ce s-au delectat cu preparatele delicioase, printre fete a izbucnit un scandal uriaş. Unele dintre mame au fost nemulţumite de faptul că...
Multe baruri şi cluburi au avut zăvorul pe uşă azi noapte. Unii patroni au luat decizia asta ca să respecte doliul naţional. Alţii, probabil, de teama unor controale. Au fost însă şi cluburi care au rămas deschise. Doar petrecăreţilor...
Duminica, 01.11.2015, 08:02
Sicriul gol al unei fetiţe moarte acum 21 de ani dezgroapă un scandal vechi tot de două decenii. Cel al copiilor furaţi în anii 90 şi daţi spre adopţie străinilor. Într-un sat din Vâlcea, trei familii au fost minţite că micuţii lor sunt...
Vineri, 30.10.2015, 19:07
Trecutul controversat al lui Valentin a stârnit o furtună de critici la adresa lui!
S-a bucurat de o viaţa lungă în pace, renume şi discreţie, însă înmormantarea sa a fost umbrită de scene haluciante. Mitzura Arghezi a fost îngropată azi lângă tatăl său, Tudor Arghezi, dar ultimul drum a fost presărat de scandal. Un...
Joi, 29.10.2015, 17:36
Bugetul săptămânal porneşte un război în toată regulă în casă fetelor!
În urmă cu trei luni, Mariana Roşca apărea în paginile ziarelor de scandal la bratul unui conte austriac, trecut de prima tinereţe, dar foarte îndrăgostit de celebra blondă.
Miercuri, 28.10.2015, 00:56
În sala de tribunal. După aproape şapte ani, de la moartea tatălui lor. Războiul pentru avere nu s-a încheiat, chiar dacă instanţa a dat un verdict, după mulţi ani de procese. Ionuţ a contestat decizia. Iar Dragoş a venit pentru...
Marti, 27.10.2015, 19:14
Oana Zăvoranu vrea cu orice preţ să-i convingă pe procurori că mama ei Mărioara n-a murit de moarte bună şi trebuie dezgropată. A făcut plângere la Parchet pentru moarte suspectă, iar astăzi, în faţa poliţiei, Oana a vorbit de probe şi...
Marti, 27.10.2015, 19:07
Vezi aici ce reacţii au apărut după ce s-a aflat că Liliana este mireasa săptămânii!
Claudia Pavel alias Cream, este în război cu familia fostului iubit! În timp ce bruneta face tot posibilul să primească aprobare din partea magistraţilor pentru a-şi creşte băieţelul în România, sora şi fratele fostului ei partener de viaţă ies la atac şi o acuză pe artistă de răpire!
Vineri, 23.10.2015, 17:12
Adriana Bahmuţeanu şi omul de afaceri Silviu Prigoană au deschis un nou front, unde miza o reprezintă educaţia copiilor.
Joi, 22.10.2015, 23:19
Demisii la vârf dar şi percheziţii DNA în cazul scandalului evaluărilor greşite de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Astăzi, procurorii anticorupţie au ajuns la sediul facultăţii.
Joi, 22.10.2015, 16:21
Sute de oameni s-au încăierat la propriu şi au spart totul în cale pentru a pune mâna pe un obiect de-a Mărioarei!
Joi, 22.10.2015, 00:27
Moartea unei mame din Sibiu, într-un spital din Italia, la scurt timp după ce a născut cel de-al doilea copil, provoacă un scandal imens.
Miercuri, 21.10.2015, 19:32
Un episcop ortodox a sfințit rachetele armatei ruse, scrie antenastars.ro. Nu e nicio glumă! O imagine de pe internet, care înfăţişează un episcop ortodox care stropeşte cu apă sfințită rachetele ce urmează a fi fixate pe aripile avioanelor de luptă, cu puțin timp înaintea atacurilor din Siria, a stârnit controverse.
Miercuri, 21.10.2015, 11:12
După lupta pentru avere, Oana Zăvoranu luptă acum pentru putere. Vrea să devină preşedintele României dar înainte, şi-a propus să devină liderul PRM. Vedeta TV s-a mai înscris în partid dar a plecat după un scandal monstru.
Duminica, 18.10.2015, 19:15
Emisiunea “Mireasă pentru fiul meu” se confruntă cu o situaţie inedită: cei mai votaţi concurenţi sunt “la cuţite”. Liliana - cea mai votată dintre fete, ultima oară la citirea clasamentului, şi Valentin - locul 1 în clasamentul băieţilor, au început războiul.
Vineri, 16.10.2015, 09:16
Profesoara care conduce şcoala din Valu lui Traian, Constanţa, şi care a jignit o fetiţă de la clasa a şasea doar pentru că nu a venit cu fusta de la uniformă la ore, a fost dată afară.
Miercuri, 14.10.2015, 19:14
Tudor încearcă să o convingă pe Florentina că intenţiile lui sunt sincere!
Un conflict mocnit, vechi de opt ani, se putea termina cu o crimă. Doi fraţi s-au năpustit asupra unei maşini în care era rivalul lor şi iubita lui. Şi puţin a lipsit să-l lovească pe bărbat cu un topor. Parbrizul i-a salvat viaţa şoferului.
Marti, 13.10.2015, 13:09
La petrecerea îndrăgostiţilor, Alexandru şi-a pierdut cumpătul!
Eduard este indignat de ameninţările Emiliei, deşi nici el nu s-a lăsat mai prejos în dispută lor!
Unele persoane au o tendință mai pronunțată de a se certa, față de altele. Se pare că acest lucru esteinfluențat și de zodie. Iată topul nativilor care sunt mereu gata de scandal.
Duminica, 11.10.2015, 10:26
Bărbaţii vin de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Altfel spus, suntem total diferiţi, dar ne războim. În ultimii ani, din ce în ce mai multe cupluri divorţează. Specialiştii susţin că de vină sunt hormonii. Dar cum e nevoie de chimie,...
Vineri, 09.10.2015, 19:30
Bătaia e ruptă din rai, şi la şcoală şi acasă. Fetele se bat din cauza băieţilor, iar băieţii se bat. din plăcere. Şcoala românească este încă un ring de box, cel puţin aşa arată ultimele cifre date de Ministerul Educaţiei. În...
Vineri, 09.10.2015, 19:28
Momente tensionate în casa lui Pepe. Maria, fiica cea mare a cântăreţului şi a Ralucăi s-a enervat cumplit pe cineva din familie.
Vineri, 09.10.2015, 17:02
Familia unui bărbat din Cluj acuză medicii de la Spitalul Judeţean că nu şi-au făcut treaba cum se cuvine. Oamenii spun că au chemat salvarea după ce bătrânului i s-a făcut rău şi că au aşteptat ore întregi în timp ce bunicul lor a...
Vineri, 09.10.2015, 16:16
Un tânăr de 26 de ani care se cinstise cu mult alcool a devenit agresiv verbal, după ce a ajuns la spital împreună cu jandarmii. Bărbatul care înjura pe oricine îi ieşea în cale, a ajuns pe mâinile medicilor adus de o ambulanţă, după ce a...
Vineri, 09.10.2015, 16:13
A fost acuzat că a răstignit-o pe fiica iubitei lui, dar şi că a bătut-o pe cea care îi era parteneră de viaţă. Andreea vrea să se facă dreptate, în timp ce Robert vrea să stea lângă fiul lui şi speră la o împăcare cu mama copilulului.
Joi, 08.10.2015, 18:36
Ieri după emisiunea Acces Direct spiritele s-au încins în platou. Acuzat că a maltratat-o pe mama fiului său, dar şi pe fiica acesteia, Robert a venit cu familia lui să clarifice lucrurile. Scandalul monstru a început când tatăl a cerut...
Joi, 08.10.2015, 18:10
Emilia a fost furioasă după ce Mihaela i-a interzis să mănânce din clătitele făcute de Valentin, deși pe alte fete le-a servit!
Un scandal de corupţie aruncă în aer presa mondenă şi ajunge până la scena politică. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut zeci de percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi patroni de presă, avocaţi dar şi politicieni....
Miercuri, 07.10.2015, 19:16
Odată cu anunţul autorităţilor că maşinile Volkswagen noi nu vor mai primi cărţi de identitate, până şi comercianţii de automobile second hand întâmpină probleme. Aceştia s-au pregătit cu explicaţii elaborate ca să-şi convingă...
Duminica, 04.10.2015, 19:35
Doi şoferi s-au lovit cu pumnii şi şi-au dat picioare, în văzul celorlalţi şoferi. Cei doi bărbaţi au început să se lupte după o şicanare în trafic şi nu s-au oprit minute bune. La un moment dat, o femeie a reuşit să-i despartă pentru...
Sambata, 03.10.2015, 19:17
Cu inima frântă, Robert a recurs la un gest necugetat!
Aveau o relaţie, iar Robert de la "Mireasă pentru fiul meu" susţinea sus şi tare că ar face orice pentru Cassandra. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi după mai multe certuri, concurentul a luat o decizie surprinzătoare.
Scandal monstru la "Mireasă pentru fiul meu"! Cassandra şi Lavinia s-au certat la cuţite!
Proprietarii Volkswagen încep să simtă şi ei efectele uriaşului scandal în care e implicată compania. În târgurile auto, clienţii sunt tot mai sceptici, prin urmare, scade şi preţul maşinilor second hand.
Vineri, 02.10.2015, 19:34
Ceartă, ceartă și iar ceartă! Pentru orice lucru banal se aprinde și se lasă cu un scandal uriaș. Sau altfel spus, ei sunt nativii zodiacului care fac furtună într-un pahar cu apă.
Vineri, 02.10.2015, 09:44
Scandalul emisiilor poluante de la Volkswagen este departe de a lua sfârşit. După ce reprezentanţii de la Audi şi Skoda au anunţat că milioane de autoturisme de-ale lor au fost afectate, acum a venit rândul celor de la Seat.
Miercuri, 30.09.2015, 07:27
Părinţii Alinei suferă pentru fata lor. De la nervi, cei doi au trecut la sentimente mai bune, dar au refuzat orice dialog cu ginerele lor.
Miercuri, 30.09.2015, 00:19
Părinţii Alinei suferă pentru fata lor. De la nervi, cei doi au trecut la sentimente mai bune, dar au refuzat orice dialog cu ginerele lor.
Miercuri, 30.09.2015, 00:06
În plin scandal legat de identitatea blondinei cu care a fost suprins în ipostaze compromiţătoare, Edy Mexicanu mai face o încercare disperată să domolească apele.
Marti, 29.09.2015, 23:50
Scandalul Volkswagen prinde viteză în România. Şoferii ar putea fi rechemaţi în service, pentru ca softul înşelător să fie eliminat din sistem, la modelele afectate.
Luni, 28.09.2015, 19:25
O prezență exotică în cadrul show-ului ”Burlăcița”, Suhaib a fascinat inimile a zeci de tinere, însă drumul lui în cadrul acestei emisiuni a fost unul scurt.
Duminica, 27.09.2015, 13:29
O prezență exotică în cadrul show-ului ”Burlăcița”, Suhaib a fascinat inimile a zeci de tinere, însă drumul lui în cadrul acestei emisiuni a fost unul scurt.
Duminica, 27.09.2015, 13:21