Plajele din Eforie sunt cele mai murdare de pe litoral, urmate de cele din Mamaia şi Năvodari. Sunt concluziile unui ONG care a stat să numere, bucată cu bucată, fiecare deşeu de pe opt dintre cele mai populare plaje din România. Este un studiu făcut in fiecare an şi care vine cu o concluzie îngrijorătoare.
Luni, 03.06.2019, 20:17
După trei zile de pelerinaj prin România, Papa Francisc s-a întors la Vatican, purtând în suflet imaginea Transilvaniei. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru ploaia care i-a anulat zborul cu elicopterul, pentru că a avut astfel şansa să străbată cu maşina peisaje unice.
Luni, 03.06.2019, 20:05
Turiştii străini tot mai prezenţi în Centrul vechi al Bucureştiului devin din ce în ce mai des ţinta hoţilor de buzunare. Furturile se întâmplă chiar şi în mult vizitata biserică Stavropoleos. Deşi lăcaşul de cult este supravegheat de camere, poliţiştii pretind că nu reuşesc să-i oprească pe hoţi.
Luni, 03.06.2019, 20:02
Prinţul Charles n-a rezistat prea mult timp departe de meleagurile sale de suflet din Transilvania. Moştenitorul coroanei britanice a făcut, ieri, o vizită scurtă în judeţul Mureş. A urmărut stadiul lucrărilor de renovare la Biserica...
Luni, 03.06.2019, 19:48
Guvernul a adoptat astăzi modificarea, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care se va aplica la alegerile locale de anul viitor. Premierul Viorica Dăncilă a susţinut că e nevoie ca preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi de către...
Luni, 03.06.2019, 19:45
S-au adunat pentru prima dată în efectiv complet încă de la începutul verii, după bilanţul negru de anul trecut. 32 de oameni s-au înecat atunci, la mare. Cei mai mulţi au ales să intre în apă chiar şi când erau arborate stagurile care...
Luni, 03.06.2019, 19:44
Moda florilor din farfurie, care dau gust multor reţete culinare, s-a născut la sat. Dacă în restaurantele de lux, panseluţele divers colorate sunt cele care dau fineţe deserturilor, în bucătăriile locale şi-au făcut loc, de sute de ani,...
Luni, 03.06.2019, 19:42
A fost ziua demisiilor şi a demiterilor în Guvernul României. Darius Vâlcov a renunţat la funcţia de consilier al premierului. Alte două persoane apropiate de Vâlcov au fost demise.
Luni, 03.06.2019, 19:39
Într-un colţ de ţară sufocat de sărăcie şi şomaj, există o comună unde se trăieşte mai bine ca la oraş. Drumurile sunt asfaltate, parcurile pline de flori, şcolile şi grădiniţele ultramoderne, iar gunoiul se colectează selectiv....
Luni, 03.06.2019, 19:38
Robbie Williams se întoarce în România! Va concerta la festivalul Untold, la patru ani de când a electrizat 65 de mii de români în inima Capitalei. De data aceasta, extravagantul britanic vine însoţit de 100 de oameni, iar 50 vor urca cu el pe...
Luni, 03.06.2019, 19:30
Sunt concluziile unui ONG care a stat să numere, bucată cu bucată, fiecare deşeu de pe opt dintre cele mai populare plaje din România. Este un studiu făcut in fiecare an şi care vine cu o concluzie îngrijorătoare. Cantitatea de gunoaie se...
Luni, 03.06.2019, 19:27
După trei zile de pelerinaj prin România, Papa Francisc s-a întors la Vatican purtând în suflet imaginea Transilvaniei. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru ploaia care i-a anulat zborul cu elicopterul, pentru că a avut astfel şansa să străbată...
Luni, 03.06.2019, 19:25
Paradox românesc la Bacalaureat. La prima probă de limba română - cea orală - toţi absolvenţii trec cu brio. Cei mai mulţi au primit astăzi calificativul "experimentat". Peste o lună însă, când va avea loc proba scrisă, se va vedea...
Luni, 03.06.2019, 19:24
Furturile se întâmplă chiar şi în mult vizitata biserică Stavropoleos. Deşi lăcaşul de cult este supravegheat de camere, poliţiştii pretind că nu reuşesc să-i oprească pe hoţi. Agenţii se încurcă în declaraţiile turiştilor care...
Luni, 03.06.2019, 19:21
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, scapă de urmărirea penală, cerută de DNA. Colegii lui au decis să-l protejeze în faţa procurorilor anticorupţie, care susţin că a luat o mită de 800 de mii de euro. În această seară,...
Luni, 03.06.2019, 19:17
Panică într-un ansamblu rezidenţial de lângă Bucureşti. După o ploaie de doar câteva minute, străzile s-au scufundat sub ape. Oamenii care locuiau în apartamentele de la demisol s-au trezit cu paturile plutind prin cameră. Iar în parcările...
Luni, 03.06.2019, 19:15
Ploile au făcut prăpăd în mai multe judeţe din ţară. A fost cod roşu de furtuni violente în Galaţi, unde norii au luat aspect de tornadă. Şi în sudul ţării, în Giurgiu şi Teleorman, oamenii s-au trezit dimineaţa cu apa până la...
Luni, 03.06.2019, 19:13
Cu ciocane, cu cagule pe faţă şi împreună cu nişte complici. Orbit de furie că nu mai voia să aibă de-a face cu el, bărbatul a lovit-o în cap pe femeia care l-a şi recunoscut. Cu toate acestea, tânăra a reuşit să sară pe geam şi să...
Luni, 03.06.2019, 19:10
Vizită-surpriză a prinţului Charles în judeţul Mureş! În timp ce întreaga atenţie a publicului se concentra pe prezenţa papei Francisc în România, moştenitorul tronului Marii Britanii a mers în comuna Bălăuşeri, unde a vizitat biserica...
Luni, 03.06.2019, 17:06
Un militar din Vaslui e acuzat că şi-a bătut fosta iubită şi pe părinţii acesteia până când i-a băgat în spital. Bărbatul e bănuit că, împreună cu nişte prieteni, a năvălit în miez de noapte în casa unde locuiesc victimele. Deşi...
Luni, 03.06.2019, 17:04
Episoadele de vreme extremă nu se încheie prea curând. Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu, care intră în vigoare peste mai puţin de o oră şi care vizează o mare parte a ţării. Sunt aşteptate vijelii, descărcări...
Luni, 03.06.2019, 16:58
Avem noi imagini cutremurătoate cu dezastrul lăsat în urmă de viituri. În unele localităţi din judeţul Giurgiu, apa este până la brâu, atât în curţile oamenilor, cât şi în case. Urmăriţi imagini surprinse în urmă cu puţin timp de...
Luni, 03.06.2019, 16:56
Se strânge laţul în jurul intelopului care ieri a ucis un poliţist. La câţiva kilometri de locul crimei s-au descoperit urme de sânge, în casa bunicii unui prieten de al atacatorului. Anchetatorii cred că acesta s-a ascuns acolo pentru câteva...
Luni, 03.06.2019, 16:50
”Aș dori să fac un anunț cu privire la ANAF, am luat o decizie care credem noi ca e una puternică. Deoarece România are nevoie de resurse pentru a se dezvolta sustenabil, are nevoie de o instituție puternică.
Luni, 03.06.2019, 16:46
Poliţiştii din Timişoara au organizat o campanie altfel, pentru a atrage atenţia studenţilor asupra pericolelor care îi pândesc dacă nu au grijă de lucrurile lor! Ca să se asigure că sunt primiţi cu inima deschisă de tineri, agenţii le-au...
Luni, 03.06.2019, 16:37
Câinii din rasa Terranova sau "Uriaşii blânzi", aşa cum mai sunt numiţi, sunt pasiunea vieţii unui mureşean! De când a primit primul exemplar, în urmă cu 15 ani, bărbatul şi-a dedicat viaţa creşterii şi îngrijirii lor. Are acum 7 pe...
Luni, 03.06.2019, 16:34
Lapte, zahăr, făină şi flori de salcâm! Acestea sunt ingredientele unui desert savuros şi foarte parfumat, realizat de gospodinele din judeţul Argeş. Gogoşile cu salcâm sunt făcute după o reţetă de sute de ani. Însă oricine poate să le...
Luni, 03.06.2019, 16:33
Weekendul a stat sub semnul distracţiei! Sute de oameni au ieşit la iarbă verde pe esplanada cetăţii din Târgu Mureş. În timp ce copii alergau cu picioarele goale şi se căţărau prin copaci, adulţii au avut şansa de a se bucura de muzica...
Luni, 03.06.2019, 16:31
În Mureş, în Sângiorgiu de Pădure, îşi aşteaptă turiştii Castelul Rhedey! Construit în urmă cu mai bine de 200 de ani, castelul este cunoscut în primul rând pentru istoria lui bogată. Este locul în care s-a născut una dintre cele mai...
Luni, 03.06.2019, 16:25
Într-o lume din ce în ce mai poluată, un stil de viaţă sănătos implică şi utilizarea unui gadget potrivit, în funcţie de încăpere! Aşa că, pentru a avea un aer curat în bucătărie, living sau dormitor, puteţi opta pentru un...
Luni, 03.06.2019, 16:20
Istorie, mişcare şi o zi perfect însorită! Aşa s-ar putea defini semimaratonul History Run 2019. În total, 232 de alergători s-au aliniat la start, în curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara. Şi au avut de parcurs 28 de km până la Cetatea...
Luni, 03.06.2019, 16:19
Peste trei sute de motociclişti din întreaga ţară s-au unit şi au pus zâmbetul pe feţele unor copii instituţionalizaţi! De 1 Iunie, voluntarii au reabilitat apartamentele şi casele din Tulcea în care locuiesc. Şi nu s-au limitat la atât....
Luni, 03.06.2019, 16:15
În timp ce unii medici pleacă pentru un trai mai bun peste hotare, alţii se întorc pentru a salva vieţiile oamenilor din ţara în care s-au născut! Este şi cazul unui doctor care, în urmă cu o lună s-a întors din Scoţia. A lucrat acolo...
Luni, 03.06.2019, 16:11
Ploile abundente au creat probleme mari şi locuitorilor din Bucureşti! Într-un cartier rezidenţial de la marginea Capitalei, dar şi în gospodăriile de la ieşirea spre Alexandria, canalizarea nu a mai făcut faţă, iar apa a intrat în casele...
Luni, 03.06.2019, 16:06
Cinci oameni au fost răniţi, din fericire-nu grav. Localnicii sunt revoltaţi, mai ales că au cerut - în repetate rânduri - ca navele de dimensiuni mari să nu mai aibă acces în oraş.
Luni, 03.06.2019, 13:50
Colegii noştri au vrut sa afle cât timp pot lăsa nesupravegheată o tarabă cu marfă, până când cineva va lua ceva, fără să plătească. Şi, cu toate că ne aşteptam la un rezultat dezamăgitor, am trăit o experienţă foarte plăcută
Luni, 03.06.2019, 13:45
Este un proiect-pilot, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti care ar putea uşura traficul de la primele ore ale dimineţii. Dacă proiectul se va dovedi un succes, va fi aplicat în şcolile din toată capitala, astfel încât...
Luni, 03.06.2019, 13:42
CRBL, piesă și videoclip nou
Luni, 03.06.2019, 13:05
Inundaţiile au făcut prăpăd în mai multe zone din ţară. Bilanţul este îngrijorător: sunt peste 600 de case afectate, iar 300 de oameni au fost evacuaţi din calea apelor.
Luni, 03.06.2019, 12:59
Cum arată lumea circului dincolo de cortină
Luni, 03.06.2019, 12:41
În Alba, codul portocaliu de inundaţii a măturat sudul judeţului. Viiturile au lovit cu o violenţă pe care oamenii de acolo spun că nu au mai văzut-o niciodată. Puhoaiele au transformat străzile în râuri şi au mutat maşini grele de...
Luni, 03.06.2019, 12:35
Cea de a 14-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat iar cifrele arată că a fost un adevărat succes. Două sute de edituri au fost prezente şi au adus publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva...
Luni, 03.06.2019, 11:32
Scandal uriaș după asasinarea polițistului
Luni, 03.06.2019, 11:12
VREMEA 3 iunie. Ploi torențiale și vijelii în majoritatea zonelor țării
Luni, 03.06.2019, 09:05
Sfat de Sănătate. De la ce apare anemia și cum o tratăm
Luni, 03.06.2019, 08:55
Imagini apocaliptice în judeţul Alba. Zeci de case distruse de inundații
Luni, 03.06.2019, 08:30
Pentru cea de-a doua jumătate a lunii iunie, hotelierii spun că au deja camerele rezervate în proporţie de 80 la sută. Din ce în ce mai mulți caută unităţi de cazare în regim all inclusive pentru că îşi doresc o vacanţă fără griji. Ce...
Luni, 03.06.2019, 07:43
În Bistriţa trupul fără viaţă al unui cioban a fost găsit mutilat după ce bărbatul s-ar fi întâlnit cu o femelă cu doi pui. Iar în Argeş un bărbat a fost atacat chiar sub ochii fiului său. Omul a scăpat cu viaţă, dar a rămas cu un...
Luni, 03.06.2019, 07:41
Zeci de dame și. domni de companie au protestat în Parcul Izvor pentru a cere legalizarea celei mai vechi meserii din lume. Manifestanţii susţin că intrarea în legalitate a.lucrătorilor sexuali ar reduce incidenţa bolilor specifice, dar şi...
Luni, 03.06.2019, 07:37
Supăraţi că echipa lor a ratat promovarea, fanii stelişti au intrat pe teren şi au sărit la bătaie cu cei de la pază şi cu jandarmii. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional! Mai multe persoane au căzut pe teren,...
Luni, 03.06.2019, 07:32