Antena Căutare

Articole despre social

Telefonul nu este o jucărie în mâinile copiilor. Cei mici îşi pot schimba comportamentul şi chiar modul în care gândesc, dacă părinţii acceptă să le ofere acces la tehnologie de vârste fragede

Telefonul nu este o jucărie în mâinile copiilor. Cei mici îşi pot schimba comportamentul şi chiar modul în care gândesc, dacă părinţii acceptă să le ofere acces la tehnologie de vârste fragede

Copii de vârste tot mai mici devin experţi în tehnologie. Îşi uimesc părinţii cât de repede reuşesc să înveţe să utilizeze telefonul sau tableta. Unii chiar şi de la vârsta de doi ani, când abia învaţă să vorbească.

Luni, 24.09.2018, 19:45
Alimente negre pentru zile reci, recomandarea specialiştilor

Alimente negre pentru zile reci, recomandarea specialiştilor

Culoarea face diferenţa în farfurie! Alimentele negre, precum ciocolata amăruie, trufele, fasolea neagră sau afinele sunt pline de antioxidanţi esenţiali în sezonul rece.

Luni, 24.09.2018, 19:43
Dragnea Jr. și soția lui, agresați pe stradă

Dragnea Jr. și soția lui, agresați pe stradă

Fiul şefului PSD a fost implicat într-un scandal. Valentin Dragnea şi soţia sa au fost agresaţi verbal, pe stradă. S-a întâmplat în urmă cu aproximativ două săptămâni, în zona Cotroceni, din Bucureşti. Astăzi, Liviu Dragnea a confirmat...

Luni, 24.09.2018, 19:40
A început campania pentru referendumul privind modificarea Constituţiei. Din păcate, mulți români nu știu ce vor vota

A început campania pentru referendumul privind modificarea Constituţiei. Din păcate, mulți români nu știu ce vor vota

A început campania pentru referendumul privind modificarea Constituţiei. În mai puţin de două săptămâni, românii vor decide dacă familia va fi definită doar ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Luni, 24.09.2018, 19:38
Imaginile zilei vin de la Braşov. Muncitorii au nivelat asfaltul cu roţile unei maşini

Imaginile zilei vin de la Braşov. Muncitorii au nivelat asfaltul cu roţile unei maşini

Şapte maşini distruse dintr-o lovitură! S-a întâmplat aseară, în Braşov, unde o groapă săpată în asfalt pe unul dintre cele mai circulate bulevarde a fost lăsată nesemnalizată. Şoferii nu vor fi despăgubuţi, până când nu se va...

Luni, 24.09.2018, 19:33
A nins şi pe Transfăgărăşan. La Bâlea Lac este viscol

A nins şi pe Transfăgărăşan. La Bâlea Lac este viscol

Ninsoarea a venit și pe Transfăgărășan. La Bâlea Lac și-a făcut loc chiar și viscolul. Meteorologii spun că, în cursul nopţii următoare, lapoviţa şi ninsoarea vor fi chiar mai abundente.

Luni, 24.09.2018, 19:30
O femeie din Iași a fost ucisă de soț pentru că voia să plece din țară

O femeie din Iași a fost ucisă de soț pentru că voia să plece din țară

Un afacerist din Iaşi şi-a ucis soţia, ca să nu mai plece la muncă în străinătate! Familia avea o firmă de construcţii care acumulase datorii, iar femeia intenţiona să strângă bani peste hotare. Nu a mai apucat. Soţul ei, cu care avea...

Luni, 24.09.2018, 19:28
Au apărut imaginile accidentului din Vrancea! O mamă şi-a condus spre moarte soţul şi copilul

Au apărut imaginile accidentului din Vrancea! O mamă şi-a condus spre moarte soţul şi copilul

Au apărut imaginile accidentului din Vrancea, în care o familie întreagă a murit! Un şofer a filmat impactul nimicitor provocat de o mamă care şi-a condus spre moarte soţul şi copilul.

Luni, 24.09.2018, 19:11
Legea offshore modificată, votată în Senat

Legea offshore modificată, votată în Senat

Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat, luni, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată....

Luni, 24.09.2018, 18:28
Oradea, orașul celor șapte capete încoronate

Oradea, orașul celor șapte capete încoronate

Oradea este singurul oraş din România unde au fost îngropate, de-a lungul timpului, nu mai puţin de şapte capete încoronate! Doar câteva aşezări din această parte a Europei mai au o astfel de istorie. Pe care turiştii o descoperă cu uimire,...

Luni, 24.09.2018, 16:56
Eveniment dedicat celor pasionaţi de muzica folk şi rock, organizat la Sibiu

Eveniment dedicat celor pasionaţi de muzica folk şi rock, organizat la Sibiu

Sibiu a devenit Capitala Chitarelor! Aproape 500 de chitarişti - veniţi din 50 de oraşe - s-au reunit acolo, în cadrul celui mai mare eveniment din ţară dedicat celor pasionaţi de muzica folk şi rock.

Luni, 24.09.2018, 16:55
La Miercurea Ciuc, oamenii trăiesc ca la sat

La Miercurea Ciuc, oamenii trăiesc ca la sat

Eveniment inedit în Miercurea Ciuc! Sute de familii au învăţat sau şi-au reamintit cum este să trăieşti la ţară. Au avut tot ce le trebuie ca să facă asta. De la tot felul de animale domestice şi până la plimbări cu căruţa.

Luni, 24.09.2018, 16:53
Alimentele negre, izvor de sănătate

Alimentele negre, izvor de sănătate

În sezonul rece, avem mare nevoie de antioxidanţi! Îi găsim din plin în alimentele închise la culoare. Strugurii negri, orezul brun sau negru, prunele şi chiar ciocolata neagră sunt adevărate izvoare de sănătate, spun nutriţioniştii.

Luni, 24.09.2018, 16:47
Litoralul românesc se confruntă cu o lipsă tot mai mare de salvamari

Litoralul românesc se confruntă cu o lipsă tot mai mare de salvamari

De zece ani, litoralul românesc se confruntă de la an la an cu o lipsă tot mai mare de salvamari! În curând însă, această problemă ar putea fi remediată. 260 de salvamari vor putea fi pregătiţi în cadrul unui proiect care se va întinde pe...

Luni, 24.09.2018, 16:45
Jandarmii acuză lovitură de stat pe 10 august

Jandarmii acuză lovitură de stat pe 10 august

DIICOT începe ancheta după acuzaţiile de tentativă de lovitură la stat la protestul din 10 august.

Luni, 24.09.2018, 16:41
Vreme la extreme în România. Frigul va pune stăpânire pe țara noastră, iar temperaturile nu vor depăși 19 grade

Vreme la extreme în România. Frigul va pune stăpânire pe țara noastră, iar temperaturile nu vor depăși 19 grade

În România există două anotimpuri! În timp ce la Cluj-Napoca au avut loc trei accidente din cauza ploilor şi vântului puternic, la mare a fost de-a dreptul vară. Soarele, apa mării şi cele 27 de grade arătate de termometre i-au ţinut pe turişti pe plajă.

Luni, 24.09.2018, 16:40
Apa din lacul Şăuleşti, județul Hunedoara, a dispărut cu totul

Apa din lacul Şăuleşti, județul Hunedoara, a dispărut cu totul

Apa unui lac din judeţul Hunedoara, care se întindea pe cinci hectare, a dispărut cu totul. Lacul a secat treptat, până când s-a transformat într-un adevărat deşert de mâl uscat. Balta Şăuleşti era un loc îndrăgit de pescari, dar şi un...

Luni, 24.09.2018, 16:34
Liviu Dragnea, despre incidentul fiului său: „A fost agresat de mai multe ori și a decis să depună plângere”

Liviu Dragnea, despre incidentul fiului său: „A fost agresat de mai multe ori și a decis să depună plângere”

Liviu Dragnea a vorbit luni și despre incidentul în care a fost implicat fiul său, Valentin Dragnea. Liderul PSD a declarat că nu are foarte multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat. „Nu pot să vă dau mai multe detalii, a fost agresat...

Luni, 24.09.2018, 16:29
La Cluj-Napoca, toamna şi-a intrat brusc în drepturi, însă la malul mării a fost o vreme perfectă pentru plajă şi baie în mare

La Cluj-Napoca, toamna şi-a intrat brusc în drepturi, însă la malul mării a fost o vreme perfectă pentru plajă şi baie în mare

În România există două anotimpuri! În timp ce la Cluj-Napoca au avut loc trei accidente din cauza ploilor şi vântului puternic, la mare a fost de-a dreptul vară. Soarele, apa mării şi cele 27 de grade arătate de termometre i-au ţinut pe...

Luni, 24.09.2018, 16:26
Liviu Dragnea despre legea offshore: Statul român va avea aceleaşi beneficii majore

Liviu Dragnea despre legea offshore: Statul român va avea aceleaşi beneficii majore

Liviu Dragnea a vorbit despre legea offshore. Lider PSD a ţinut să facă precizări despre legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră.

Luni, 24.09.2018, 16:25
O femeie din Arad a fost atacată de doi câini cu potenţial agresiv, care ar fi fost eliberaţi în stradă intenţionat de cineva, ca să-i facă rău proprietarului lor

O femeie din Arad a fost atacată de doi câini cu potenţial agresiv, care ar fi fost eliberaţi în stradă intenţionat de cineva, ca să-i facă rău proprietarului lor

O femeie din Arad a trăit momente cumplite! A fost muşcată de doi câini în timp ce se afla pe stradă. Totul, în amiaza mare. Doi dulăi din rasa Presa Canario, considerată cu potenţial agresiv, au atacat-o. Câinii au ieşit din curtea în...

Luni, 24.09.2018, 16:23
O fată de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Braşov

O fată de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Braşov

O fată de 12 ani a ajuns la spital cu multiple traumatisme, după ce ar fi căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Braşov! Era singură acasă, aşa că nimeni nu poate să se pronunţe pentru moment dacă a alunecat de la geamul...

Luni, 24.09.2018, 16:21
Noi informații despre incidentul în care a fost implicat fiul și nora lui Liviu Dragnea

Noi informații despre incidentul în care a fost implicat fiul și nora lui Liviu Dragnea

Informații în exclusivitate despre incidentul în care a fost implicat fiul lui Liviu Dragnea. Potrivit unor surse din anchetă, Valentin Dragnea și soția acestuia, Gina Dragnea, ar fi fost atacaţi verbal pe stradă de fiul lui Ion Caramitru,...

Luni, 24.09.2018, 16:14
Accident grav pe Autostrada București-Pitești! Traficul a fost oprit

Accident grav pe Autostrada București-Pitești! Traficul a fost oprit

Accident petrecut în cursul după-amiezii de luni, pe Autostrada București-Pitești! Traficul rutier a fost restricționat în zona incidentului.

Luni, 24.09.2018, 16:12
Curentul de AER ARCTIC a ajuns în România. Se anunță zile grele! Temperaturile vor scădea dramatic

Curentul de AER ARCTIC a ajuns în România. Se anunță zile grele! Temperaturile vor scădea dramatic

Vremea împarte România în două: valul de aer arctic se face deja simţit în jumătatea de vest a ţării. În urmă cu aproximativ o oră, la unele staţii din Ardeal se înregistrau sub 10 grade Celsius, iar pe crestele munţilor sunt chiar aproape zero grade, în vreme ce în sud şi est încă sunt temperaturi de 31 de grade.

Luni, 24.09.2018, 15:15
Accidentul CUMPLIT din Vrancea, filmat de șoferul din spate!  Doi părinți și unul dintre copilași au murit pe loc

Accidentul CUMPLIT din Vrancea, filmat de șoferul din spate!  Doi părinți și unul dintre copilași au murit pe loc

Final de săptămână marcat de tragedii în lanţ pe şoselele României! În doar 24 de ore, opt oameni au murit, iar alţi 10 au fost grav răniţi. Cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa pe Drumul European 85. În Vrancea, doi părinţi şi unul dintre copiii lor au murit pe loc, după ce au intrat cu maşina pe contrasens.

Luni, 24.09.2018, 14:58
Val de aer arctic peste România! De luni, temperaturile scad cu până la 10 grade

Val de aer arctic peste România! De luni, temperaturile scad cu până la 10 grade

Vremea împarte România în două: valul de aer arctic se face deja simţit în jumătatea de vest a ţării. Aşa cum puteţi vedea, în urmă cu aproximativ o oră, la unele staţii din Ardeal se înregistrau sub 10 grade Celsius, iar pe crestele...

Luni, 24.09.2018, 14:38
Cum este corect: ”Majoritatea oamenilor SUNT” sau ”Majoritatea oamenilor ESTE”? Greșeala ce îi încurcă pe cei mai mulți dintre români

Cum este corect: ”Majoritatea oamenilor SUNT” sau ”Majoritatea oamenilor ESTE”? Greșeala ce îi încurcă pe cei mai mulți dintre români

Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre acordul dintre subiect și predicat atunci când în grupul subiectului avem și un substantiv colectiv. 

Luni, 24.09.2018, 14:33
Imagini de la accidentul din Vrancea, soldat cu patru morți. Un șofer a surprins impactul cu o cameră de bord

Imagini de la accidentul din Vrancea, soldat cu patru morți. Un șofer a surprins impactul cu o cameră de bord

Accidentul teribil de duminică, în urma căruia şi-au pierdut vieţile patru oameni, a fost filmat de o cameră de bord. Impactul s-a produs în zona localităţii Haret Pădureni, din judeţul Vrancea, pe Drumul Naţional 2, cunoscut drept o...

Luni, 24.09.2018, 14:18
Vacanţele în rulotă reprezintă o adevărată tradiţie pentru foarte mulţi occidentali!

Vacanţele în rulotă reprezintă o adevărată tradiţie pentru foarte mulţi occidentali!

Au vehicule dotate cu tot ce trebuie, aşa că îşi permit să călătorească prin toată Europa la bordul lor. Zeci de turişti germani au decis să-şi încheie vacanţa de vară în România, într-un camping din Năvodari. Au ajuns acolo după ce...

Luni, 24.09.2018, 13:43
Ministrul de interne reacţionează în scandalul protestelor din 10 august!

Ministrul de interne reacţionează în scandalul protestelor din 10 august!

După ce şefii din Jandarmerie au fost puşi sub acuzare, Carmen Dan susţine că oamenii şi-au făcut doar treaba, iar dosarul este unul cu comenzi politice. Ba mai mult, spune ea, jandarmii ar fi nevinovaţi şi rămân în funcţie.

Luni, 24.09.2018, 13:23
Microfoane în casa lui Călin Popescu Tăriceanu, timp de șapte ani

Microfoane în casa lui Călin Popescu Tăriceanu, timp de șapte ani

Dezvăluiri bombă în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu. În casa actualului preşedinte al Senatului au fost plantate microfoane, iar timp de șapte ani, acesta a fost urmărit pas cu pas de DNA.

Luni, 24.09.2018, 13:13
Accident grav pe o şosea din judeţul Gorj!

Accident grav pe o şosea din judeţul Gorj!

Unsprezeze victime, dintre care una încarcerată, au avut nevoie de ajutorul echipajelor de urgenţă, după ce trei maşini s-au ciocnit. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Vă avertizez că urmează imagini şi informaţii care...

Luni, 24.09.2018, 13:06
Adrian Țuțuianu cere anchetă privind sursa de finanțare a grupării Rezist

Adrian Țuțuianu cere anchetă privind sursa de finanțare a grupării Rezist

Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD, susține că Parlamentul și Parchetul ar trebui să ancheteze sursele de finanțare ale grupării Rezist.

Luni, 24.09.2018, 12:36
Marinela Gliga, în slujba celor aflați la nevoie

Marinela Gliga, în slujba celor aflați la nevoie

O asociatie din Satu Mare vine în ajutorul celor aflați la limita sărăciei cu mese calde sau pachete cu alimente şi haine de sărbători. Preocupată în mod special de problemele copiilor asistaţi, asociaţia Acoperământul Maicii Domnului...

Luni, 24.09.2018, 11:40
Fiul lui Liviu Dragnea și soția sa au fost atacați pe stradă

Fiul lui Liviu Dragnea și soția sa au fost atacați pe stradă

Fiul lui Liviu Dragnea și soția acestuia au fost agresați pe stradă de fiul unui actor din România. S-a deschis un dosar penal in rem în care se cercetează fapta, deoarece nu se știe cine este autorul.  Incidentul a avut loc în urmă cu...

Luni, 24.09.2018, 11:15
Cum facem acordul la „majoritatea”

Cum facem acordul la „majoritatea”

Ana Iorga a vorbit în rubrica „Pe cuvânt” despre acordul dintre subiect și predicat atunci când în grupul subiectului avem și un substantiv colectiv. 

Luni, 24.09.2018, 10:53
Carmen Dan, despre dosarul șefilor din Jandarmerie

Carmen Dan, despre dosarul șefilor din Jandarmerie

Ministrul de Interne a vorbit, luni, despre dosarul șefilor din Jandarmerie. Carmen Dan spune că aceasta este „o altă încercare de intimidare a Jandarmeriei”.

Luni, 24.09.2018, 10:27
Magia Zilei, cu Mihai Voropchievici. Compatibilitatea dintre Balanțe și celelalte zodii

Magia Zilei, cu Mihai Voropchievici. Compatibilitatea dintre Balanțe și celelalte zodii

Mihai Voropchievici a vorbit la „Magia Zilei” despre compatibilitatea dintre un nativ din Balanță și celelalte zodii. 

Luni, 24.09.2018, 09:59
Avocata Laura Vicol, după răspunsul dat de CSM lui Tudorel Toader: Cu siguranță va propune revocarea procurorului general

Avocata Laura Vicol, după răspunsul dat de CSM lui Tudorel Toader: Cu siguranță va propune revocarea procurorului general

Avocata Laura Vicol a precizat că Augustin Lazăr „nici nu avea dreptul să-și depună candidatura pentru Parchetul General”. Reacția vine după ce Tudorel Toader, a anunţat că Ministerul Justiției a primit de la CSM situaţia evaluărilor...

Luni, 24.09.2018, 09:22
Accident grav în Gorj! 11 persoane au fost rănite. Cod roșu de intervenție

Accident grav în Gorj! 11 persoane au fost rănite. Cod roșu de intervenție

11 persoane au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident între trei maşini în localitatea Buduhala din judeţul Gorj.

Luni, 24.09.2018, 08:15
Orădenii au parte în aceste zile de o experienţă inedită. O expoziţie de fluturi vii atrage deopotrivă copii, dar şi adulţi

Orădenii au parte în aceste zile de o experienţă inedită. O expoziţie de fluturi vii atrage deopotrivă copii, dar şi adulţi

Insectele sunt aduse din ţări tropicale, iar mulţi dintre vizitatori au avut ocazia să le cunoasca. La propriu.

Luni, 24.09.2018, 07:54
Hipodromul din Ploieşti a răsunat din nou a tropot de copite, însă nu pentru o cursă de cai, ci pentru o licitaţie

Hipodromul din Ploieşti a răsunat din nou a tropot de copite, însă nu pentru o cursă de cai, ci pentru o licitaţie

Şi nu una oarecare, ci cea mai mare de acest gen din ultimii 70 de ani, din ţara noastră, potrivit organizatorilor. Peste 60 de exemplare, din toate rasele şi de toate vârstele, au putut fi admirate şi cumpărate de cei interesaţi. Evenimentul...

Luni, 24.09.2018, 07:52
Acoperişul Consiliului Judeţean Călăraşi a luat foc chiar după evenimentele organizate cu prilejul zilelor oraşului

Acoperişul Consiliului Judeţean Călăraşi a luat foc chiar după evenimentele organizate cu prilejul zilelor oraşului

De altfel, de aici s-ar fi şi tras problemele. După focul de artificii, mai multe elemente pirotehnice ar fi căzut pe clădirea instituţiei, iar o bucată de câţiva metri pătraţi din acoperiş, precum şi luminatorul au luat foc. Nu au fost...

Luni, 24.09.2018, 07:48
Rod Stewart, sau mai precis, Sir Rod Stewart a încins inimile a peste 75.000 de români, în Piaţa Constituţiei, la Bucureşti

Rod Stewart, sau mai precis, Sir Rod Stewart a încins inimile a peste 75.000 de români, în Piaţa Constituţiei, la Bucureşti

Veteranul rockului britanic a încheiat seria evenimentelor organizate de Primăria Capitalei cu ocazia Zilelor Bucureştiului, în anul centenarului. Cu o carieră strălucită de 5 decenii, Rod Stewart este unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai...

Luni, 24.09.2018, 07:45
În timp ce bucătarii români merg să muncească în străinătate, antreprenorii din ţara noastră caută forţă de muncă peste hotare

În timp ce bucătarii români merg să muncească în străinătate, antreprenorii din ţara noastră caută forţă de muncă peste hotare

Şi fenomenul este tot mai răspândit. Ca să îi oprească pe cei care termină o şcoală profesională sau cursuri de profil să plece din România, autorităţile vor să le ofere burse viitorilor bucătari.

Luni, 24.09.2018, 07:44
Străzile din Braşov scena unei urmăriri ca în filme

Străzile din Braşov scena unei urmăriri ca în filme

Cu sirenele şi girofarul pornit, un echipaj de la poliţia rutieră a pornit pe urmele unei maşini cu numere de Polonia. Se pare că şoferul fusese oprit pentru un control de rutină, cu câteva minute înainte. Le-a spus poliţiştilor că nu are...

Luni, 24.09.2018, 07:42
Noapte neagră pe Autostrada A1, pe tronsonul dintre Orăştie şi Deva. Două accidente rutiere s-au produs la doar câteva sute de metri distanţă unul faţă de celălalt

Noapte neagră pe Autostrada A1, pe tronsonul dintre Orăştie şi Deva. Două accidente rutiere s-au produs la doar câteva sute de metri distanţă unul faţă de celălalt

În urma acestora şapte oameni au fost răniţi, iar şase maşini au fost distruse. Primul impact a avut loc între un microbuz şi un autoturism, iar 2 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. În cel de-al doilea eveniment rutier au fost...

Luni, 24.09.2018, 07:40
Rod Stewart, concert extraordinar în București

Rod Stewart, concert extraordinar în București

Rod Stewart, concert extraordinar în București

Duminica, 23.09.2018, 23:38
Cezar Ouatu, aplaudat în picioare la X Factor UK

Cezar Ouatu, aplaudat în picioare la X Factor UK

Cezar Ouatu, aplaudat în picioare la X Factor UK

Duminica, 23.09.2018, 21:22
x