Primăria Municipiului București, prin creart- Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în perioada 22 aprilie – 2 mai, in Parcul Cismigiu, evenimentul „Tradiții și Flori de Sărbători”.
Marti, 26.04.2016, 09:49A fost aglomeraţie mare de dimineaţă, la târgul din Drobeta Turnu Severin. Cum e singurul din zonă autorizat pentru vânzarea mieilor de Paşte, aproximativ 100 de ciobani au stat la porţi, cu tot cu mioare, aproape 14 ore, ca să fie siguri că...
Luni, 25.04.2016, 13:34"Dezgustătorii", personajele create la Neatza, şi-au găsit în sfârşit menirea! Au degustat din cele mai rafinate vinuri prezentate la Expo Drink & Wine 2016 de la Romexpo!
Marti, 19.04.2016, 09:07Romexpo a organizat între 7 şi 10 aprilie 2016 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior şi protecţiei mediului.
Joi, 14.04.2016, 11:04A fost sărbătoarea oieritului într-o comună din Alba. Peste 40 de ciobani au venit la târg cu cele mai bune rase de oi. Cele mai frumoase şi cele mai scumpe, iar organizatorii au demonstrat calitatea cărnii.
Duminica, 10.04.2016, 09:33Romexpo organizează între 7 şi 10 aprilie 2016 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior şi protecţiei mediului
Miercuri, 06.04.2016, 11:18Romexpo organizează între 7 şi 10 aprilie 2016 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior şi protecţiei mediului.
Luni, 04.04.2016, 12:00Preocuparea pentru mediul înconjurător a început să prindă contur şi în România. Construcţii termoizolante, care păstrează căldura în interior iarna şi asigură "racoare" vara, gazon pe acoperiş pentru izolare termica sau case pasive...
Duminica, 27.03.2016, 19:29Că mierea e foarte sănătoasă, nu mai e un secret pentru nimeni. Aşa că, la Blaj, sute de oameni s-au strâns ca să-şi ia porţia de "sănătate" adusă din toate colţurile lumii, la cel mai mare târg apicol din România.
Duminica, 20.03.2016, 09:26Cum arată un târg de produse tradiţionale româneşti? Fenomenul va fi analizat în amănunt de Daniela Crudu şi Silviu Andrei, în emisiunea "Cu mâinile cuRache".
Vineri, 11.03.2016, 20:34"Dezgustătorii", presonajele amuzante de la Neatza, au mers la un târg de nunți cu o mireasă. Ca să scape de ea!
Marti, 01.03.2016, 09:47Marian Duţă, omul informat de la Neatza, ne prezintă un material cu ultimele noutăţi de la târgul de Dragobete.
Marti, 23.02.2016, 10:27De Ziua Îndrăgostiţilor, "Dezgustatorii", personajele create la Neatza, au ales să petreacă într-un mod special: la Târgul de Vânătoare şi Pescuit!
Miercuri, 17.02.2016, 09:18Târgurile de haine vintage, second-hand, la mare modă în Europa sunt din ce în ce mai căutate şi de români. Şansa de a găsi accesorii unicat, obiecte vestimentare de calitate, la preţuri mici sunt doar câteva dintre motivele pentru care...
Duminica, 31.01.2016, 20:01Peste 50 de mii de pocnitori, peste o mie de petarde şi sute de baghete şi baterii de artificii. Toate, deţinute fără autorizaţie.
Marti, 29.12.2015, 13:16Samsarii care "înnoiesc" ilegal maşinile ar putea ajunge în închisoare. Până la cinci ani ar putea sta după gratii dacă scad artificial kilometrii din bord. Aleşii au pus pe masă un proiect de lege care prevede pedepse aspre pentru...
Luni, 21.12.2015, 19:22Marian Duţă, omul informat de la Neatza, ne prezintă imagini de la târgul de Crăciun, din Bucureşti.
Marti, 08.12.2015, 09:45Studiul în străinătate nu mai este de mult un scop de neatins. În acest weekend are loc un târg unde tinerii interesați pot luat contact direct cu reprezentații taberelor, dar și liceelor din străinătate.
Vineri, 04.12.2015, 09:26Târgurile de Crăciun îşi deschid porţile în marile oraşe din ţară! Însă, dacă peste hotare, vedete pe tarabele sunt cadourile sau decoraţiunile de sărbători, la noi, la putere, e mâncarea. Miroase a sarmale şi a vin fiert. Lucru pe...
Duminica, 29.11.2015, 19:21Nici dulciurile nu lipsesc din post. Iar gospodinele au avut grijă ca din prăjituri şi tarte să nu se simtă lipsa laptelui sau a ouălor. Cei cu bugetul generos s-au îndulcit în cofetăriile vegane. Acolo, în vitrine, toate bunătăţile sunt...
Duminica, 29.11.2015, 19:19Pentru pofticioşi, Crăciunul pare prea departe. Aşa că au dat năvala în târguri. Porcul e vedetă chiar şi în post. În ceaune au fiert fasolea cu ciolan şi sărmăluţele, iar pe grătar s-au rumenit cârnăciorii. Gospodinele au gătit...
Sambata, 28.11.2015, 19:17De mâine, meşterii populari, bucătăresele iscusite şi colindătorii se rânduiesc la Piaţa universităţii, la Târgul de Crăciun. Şi anul acesta se face adunare mare, vor fi vreo 60 de căsuţe şi bineînţeles o scenă încăpătoare.
Joi, 26.11.2015, 16:45Bătălia reducerilor s-a dat şi la rochiile de mireasă. Sute de tinere au aşteptat la coadă la un târg din Capitală ca să cumpere rochii şi cu 18 lei. De mare ajutor au fost şi viitori miri care au stat ore în şir în faţa cabinelor de...
Vineri, 20.11.2015, 19:31"Dezgustatorii", personajele create la Neatza, au fost în vizită la Târgul de Turism 2015, organizat la Romexpo.
Marti, 17.11.2015, 09:32În Dubai, luxul este la el acasă. Aşa că nu e de mirare că la târgul auto anual de aici producătorii de profil să laudă cu cele mai extravagante modele. Anul acesta, o expoziţie de maşini vintage a luat ochii tuturor.
Joi, 12.11.2015, 16:27Mamele prevăzătoare şi mai ales producătorii de jucării se gândesc, deja, la darurile care se vor afla sub pomul de Crăciun. La Paris s-a deschis târgul anual de jucării, destinat în primul rând copiilor mai mici, care nu s-au obişnuit...
Miercuri, 21.10.2015, 07:22Unii dintre cei mai talentaţi designeri din tânăra generaţie şi-au prezentat creaţiile la acest sfârşit de săptămână. Obiecte de vestimentaţie dintre cele mai inedite au putut fi admirate şi cumpărate în cadrul celui mai mare târg...
Duminica, 18.10.2015, 19:34Gadgeturile viitorului au aterizat la Bucureşti. Roboţii care vorbesc nu doar de un salut, dinozauri veniţi din preistorie în timpurile noastre şi maşinării care ne duc în trecut şi viitor pe orice continent, în tururi virtuale la care doar...
Miercuri, 07.10.2015, 19:38Pentru patru zile Romexpo a găzduit COSMETICS BEAUTY HAIR – Expoziție internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură.
Marti, 06.10.2015, 12:04Peste 200 de pisici din toate colţurile lumii se vor lasă admirate la Expoziţia Internaţională "Felina de Toamnă" - SofistiCAT, care va avea loc în zilele de 26 - 27 septembrie 2015, la Pavilionul F din complexul Romexpo, Bucureşti.
Joi, 24.09.2015, 08:47Toamna aduce şi mustul în târgurile din Capitală. Proaspăt stors din strugurii care au îndurat până acum arşiţa verii, nectarul viei este cel mai căutat la mijloc de septembrie.
Sambata, 19.09.2015, 19:32În perioada 19-23 septembrie, la invitația APMR – Asociației Producătorilor de Mobilă din România, mai multe magazine le dă întâlnire iubitorilor de design românesc la cel mai important eveniment expozitional...
Vineri, 18.09.2015, 09:21Cel mai neinspirat hoţ cu putinţă a fost prins de poliţişti în Argeş! Deloc greu. Tânărul a furat bijuterii dintr-o casă şi s-a gândit să le vândă. în târg. N-a apucat să-şi valorifice prada
Sambata, 05.09.2015, 19:16Gospodinele au pregătit primele conserve. Zacuscă, dulceaţă, şerbet. Toate sunt gata să îşi ia locul de cinste pe rafturile din cămară. La Muzeul Ţăranului Român, s-au putut gusta în acest weekend delicii 100% româneşti. Bune de...
Duminica, 02.08.2015, 19:20Mai mulţi vânzători fără milă şi-au chinuit caii, ca să le demonstreze puterea. I-au înhămat şi i-au forţat să tragă greutăţi. I-au biciuit şi i-au lovit, sub privirile curioase a zeci de martori. La spectacolul sinistru au luat parte...
Duminica, 02.08.2015, 19:08Târgul de fete de pe Muntele Găina nu mai este ce a fost cândva. Chiar dacă mulţi speră că vor reuşi să păstreze specificul şi tradiţiile, realitatea este foarte departe de dorinţele lor.
Luni, 20.07.2015, 16:42La Muzeul Satului puteţi intra în acest weekend în atmosfera târgurilor de odinioară. Zeci de meşteri populari, bucătari şi artişti au adus în capitală tradiţii din toate colţurile ţării. Şi nu se feresc să-i înveţe pe vizitatori...
Duminica, 28.06.2015, 08:22Pet Expo, cel mai mare târg de animale de companie din România, s-a desfășurat între 22-24 mai, la Romexpo.
Vineri, 05.06.2015, 09:20Şi pentru că românii sunt gurmanzi din fire, nici weekend-ul acesta nu lipsit de la târgurile cu mâncare. Mai ales că sunt zile de sărbătoare.
Sambata, 30.05.2015, 19:29Târgului Ghidul Miresei, cel mai mare târg de nunți din România, se desfăşoară între 22 și 24 MAI 2015 în Cupola Romexpo.
Joi, 21.05.2015, 10:53Cea de-a şaptea ediţie a PetExpo, cel mai mare târg de animale de companie din România, îşi va deschide porţile săptămâna aceasta, pe 22 mai la Romexpo.
Joi, 21.05.2015, 10:42Jumătate de an, o mică parte din România se mută la Milano. Capitala modei adună, de fapt, mapamondul în miniatură. Suntem printre cele 145 de ţări care participă la ExpoMilano, cea mai mare expoziţie de acest fel organizată vreodată.
Marti, 19.05.2015, 19:42A fost târg cu delicii culinare în weekend, în comuna Salcia Tudor din Brăila. Acolo unde se face, totodată, şi una dintre cele mai bune brânze de oaie din judeţ.
Luni, 11.05.2015, 13:26Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu este un proiect al "Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României" şi îşi propune recunoaşterea meritelor acelor cadre didactice care onorează misiunea lor de formator, prin rezultate...
Sambata, 09.05.2015, 10:15Târgul Internaţional de Bijuterie Contemporană se ţine weekend-ul acesta în Bucureşti, un loc unde nu se vorbeşte despre gramaj şi karate, ci despre poveşti şi pasiune. Dan Pierşinaru, directorul târgului și Alina Carp, un talentat...
Miercuri, 06.05.2015, 16:43Marian Duţă, omul informat de la Neatza, ne prezintă un material de la Ziua Internațională a cărții.
Luni, 27.04.2015, 09:42Una dintre principalele atracţii al saloanelor auto până nu demult, tinerele trase prin inel, îmbrăcate în ţinute provocatoare, îşi fac simţită lipsa anul acesta. Într-o încercare de a încuraja. decenţa, autorităţile au interzis...
Miercuri, 22.04.2015, 16:34La un târg imobiliar, costrucţiile de acest fel atrag toate privirile. Sunt moderne. Dar mai ales, tentează cu facturile mici de întreţinere. Nu la fel de tentant e însă preţul iniţial. Casele şi apartamentele verzi costă dublu decât cele...
Duminica, 19.04.2015, 19:34Cu ocazia sărbătorilor de Paște, ”Muzeul Țăranului” organizează tot felul de târguri tradiționale unde se adună meșteri din toate colțurile țării.
Miercuri, 08.04.2015, 09:51E dezlegare la peşte, în cel mai greu post al anului. Iar târgurile au fost pline de bunătăţi. Micii şi cârnaţii din peşte au sfârâit pe grătare.
Duminica, 05.04.2015, 19:23