Adolescenta în vârstă de 13 ani, care a dispărut de acasă duminică seară, din comuna Voineasa, a fost găsită și va beneficia de o măsură de protecție în cadrul unui centru de primire în regim de urgență pentru copii, întrucât nu își dorește să se întoarcă acasă.
Luni, 06.01.2020, 20:08Printre brazi se vede o clădire uriașă. Urcăm. Deodată, prospețimea locului ce părea că explodează de viață dispare. Ajungi într-un loc gri, abandonat, lăsat în ruină. Mă uit în jurul meu și nu reușesc să înțeleg. Oprim mașina. Nu vedem nicio urmă de om: „Ce-a fost aici?”
Marti, 03.12.2019, 14:23Pentru că licitaţia pentru desemnarea unui administrator de pârtie a fost organizată prea târziu, sezonul a fost deschis cu. 2 luni întârziere. În prima zi, schiorii au venit cu sutele să testeze pârtia mult aşteptată
Sambata, 27.01.2018, 09:51Situaţie scandaloasă în staţiunea Voineasa! Unul dintre cele mai moderne domenii schiabile a rămas închis în plin sezon, atunci când turiştii caută distracţie weekend de weekend.
Vineri, 12.01.2018, 16:42Dani Oțil a făcut o scurtă prezentare a următoarelor două etape de enduro. ”Weekendul care vine suntem la Campulung Muscel, următorul la Voineasa”, a afirmat acesta.
Joi, 07.09.2017, 08:15Îmbătat de succesul delegației noastre la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, și mânios că sârbii, vecinii comuniști de peste Dunăre, primiseră, în 1978, organizarea Olimpiadei de Iarnă din 1984, prima în istorie pe pământ socialist, Nicolae Ceaușescu dă ordin ca în zona Vidra - Voineasa spă se construiască cel mai mare restort din Europa de Est, iar România să-și depună candidatura pentru organizarea unui astfel de eveniment de anvergură. Orgoliul său...
Miercuri, 25.01.2017, 22:36Un microbuz cu 15 elevi s-a răsturnat în comuna Voineasa din judeţul Olt de dimineaţă! Copiii ar fi trebuit să ajungă la şcoală. Doar că pe drum, microbuzul ar fi derapat din cauza zăpezii şi a căzut pe o parte. Trei dintre elevi, cu...
Marti, 13.12.2016, 13:16Primăvara n-a ajuns încă la peste două mii de metri altitudine. La Voineasa, lângă transalpina, zăpada are jumătate de metru, aşa că e numai bună pentru schiat.
Luni, 03.03.2014, 07:29Ati ascultat vreodata muzica interpretata la lira traca? Nu sunteti siguri? Noi o sa va spunem ca instrumentul al carui nume va suna arhaic si neobisnuit este unul cat se poate de cunoscut si traditional pe la noi: cobza!
Joi, 18.11.2010, 00:00Desfasurare impresionanta de forte in comuna Voineasa din judetul Ilfov. Peste 200 de politisti si jandarmi au descins in locuintele unor suspecti, care se pare ca faceau parte dintr-o grupare specializata in furturi.
Miercuri, 10.11.2010, 13:28