Antena Căutare

Asia Express, 28 septembrie 2021. Ce provocare au primit concurenții la jocul de amuletă

În ediția a opta de Asia Express Patrizia și Francesco, Emi și Cuza s-au întrecut pentru amuleta de 1000 de euro.

La jocul pentru amuletă cele două echipe concurente: Patrizia și Francesco și Emi și Cuza s-au întrecut într-un amfiteatru superb, vestit în lumea antică.

„M-am bucurat că am ajuns la joul ăsta în primul rând pentru locul unde s-a desfășurat. Un loc pe care poate l-aș fi văzut mult prea târziu în viață, pentru că atracțiile mele turistice nu sunt astea, în momentul de față”, a spsu Cuza. „Când te gândești că e făcut acum mii de ani”, a completat Emi.

Ce le-a spus Irina Fodor concurneților despre jocul de amuletă

Irina Fodor le-a explicat celor patru concurenți că le va fi pusă atenția și memoria la încercare.

„Este un joc în care este importantă atenția, perseverența și memora voastră”, le-a spus Irina Fodor.

Concurenții au trebuit să rețină simboluri și nume de zei. Totodată, aceștia au trebuit să rețină și ordinea în care erau puse simbolurile care corespundeau unor nume de zei.

Astfel, Emi, Cuza, patrizia și Francesco, au alergat pe treptee amfiteatrului, potrivind numele zelilor, în funcție de simbolurile pe care 7 fete le aveau scrise pe un panou.

Despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Daca ești un fan înrăit al emisiunii Asia Express, intră pe a1shop.ro și achiziționează produsele preferate.

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 28 septembrie 2021. Concurenții au avut o noapte albă din cauza misiunii grele: „Simt că mi se scurtează v... Asia Express, 28 septembrie 2021. Cine a câștigat amuleta din cetatea Hierapolis: „Nu-mi vine să cred”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe mulți
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x