Gabriela din sezonul 6 Mireasa a răspuns la câteva dintre curiozitățile pe care le au cei care o urmăresc pe rețelele sociale.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bia, Daria și Andreea au vorbit despre fostele relații, dar și despre ce mai au prin telefon. Iată ce au discutat concurentele.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După afirmațiile de dinainte de eliminare ale lui Andi, din gala de vineri, Marius a fost furios. ”Ioana a fost singura care a plâns după el”, a spus concurentul.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. O relație fără conflicte a fost ce și-a dorit Daniel din totdeauna, iar alături de Ana trăiește acest lucru. ”Ce avem noi nu este o relație, este destin!”, a spus Ana.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bia și Robert au avut parte de o sesiune live pe Facebook, primind atât susținerea unora, cât și criticile altora.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Fosta iubită a lui Alex și-a dorit să lămurească anumite aspecte despre concurent și relația pe care au avut-o chiar până cu puțin timp înainte de a intra în emisiune....
Alex din sezonul 8 Mireasa a primit acuzații grave din partea fostei iubite. În emisia live de Mireasa de pe 21 noiembrie 2023 telespctatatorii au ascultat declarațiile „halucinante” ale tinerei.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Într-o discuție cu Luiza referitoare la reținerile ei față de Bogdan, fetele încercau să descopere ce a dat-o înapoi de la cunoașterea cu el.
Ediția din data de 21 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Luiza a făcut un pas înapoi în cunoașterea cu Bogdan, fapt ce l-a făcut și pe el destul de confuz. După emisia live, cei doi au avut o discuție prin care au încercat să se...
Marius și Ioana au avut parte de o „împăcare” frumoasă, după ce băiatul a declarat că a fost dezamăgit de iubita lui.
Anda Catana, una dintre cele mai îndrăgite concurente de la Mireasa, a sărbătorit recent cea de-a 27-a aniversare a vieții sale.
În emisia live de Mireasa, Capriciile Iubirii de pe 20 noiembrie 2023 au fost prezenți în platou Bogdana și Liviu, la scurt timp după ce rămâneea lor în competiție a fost supusă votului casei. Cu 13 voturi pro și 5 împotrivă, Bogdana și Liviu au rămas în casa Mireasa.
O femeie a dezvăluit ce a putut să facă sora ei, chiar cu puțin timp înainte de nuntă. După ce a ieșit totul la iveala, acesteia i s-a interzis să mai vină la eveniment.
Luni, 20.11.2023, 18:15
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Prin vot extraordinar, mamele și concurenții decid dacă Liviu și Bogdana rămân sau nu în competiție.
În emisia Mireasa de luni, 20 noiembrie 2023, a avut loc un vot extraordinar. Casa a decis dacă Bogdana și Liviu rămân în competiție, sau sunt eliminați.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Daniel a îngenuchiat în fața Anei în Veneția într-o gondolă marcând unul dintre cele mai importante momente din viața lor.
Publicul Mireasa decide dacă Adrian revine în competiție pentru Daria. Simona Gherghe a anunțat votul.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. În emisia Mireasa, Capriciile iubirii, Daria și Adrian au discutat prin apel telefonic, dar au avut ocazia să vorbească și în față în față.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Alex și Andreea nu se află într-o perioadă bună. Cei doi se află într-o continuă tensiune și nu par a găsit miezul problemei.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Liviu a cerut-o în căsătorie pe Bogdana. Iată cum a ales concurentul inelul pentru marele pas!
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Liviu și Bogdana s-au logodit în timpul excursiei din Florența. Iată cum a fost întreaga experiență pentru cei doi!
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Liviu și Bogdana au mers în excursie în Florența, acolo unde tânărul a cerut-o în căsătorie.
Bogdana și Liviu formează al doilea cuplu logodit din seoznul 8 Mireasa. Tânărul și-a cerut în căsătorie iubita la Florența.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. La petrecere, Luiza și Bogdan au vorbit despre ceea ce se întâmplă între ei. Tânăra părea că dă înapoi.
Marius a fost deranjat de un gest făcut de Ioana, imediat după eliminarea lui Andy din casa Mireasa.
Ediția din data de 20 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Andy a părăsit emisiunea în gala de vineri. Marius a fost deranjat de îmbrățișarea dintre Ioana și Andy și de reacția acesteia la plecarea sa.
Dima și Sabrina sunt în toiul pregăturilor de nuntă, deși mai sunt aproape 2 ani până la eveniment. Foștii concurenți ai sezonului 7 Mireasa au stabilit deja unde se va desfășura petrecerea, dar și cine va cânta la nuntă.
Andreea de la Mireasa sezon 2 a publicat, recent, câteva imagini cu fiica ei și a lui Radu din sezonul 3. Iată cât de mare s-a făcut Edan Maria!
Cosmin Munteanu, fostul câștigător al emisiunii matrimoniale Mireasa de la Antena 1, publică rar imagini cu el în mediul online. Astfel, ultima apariție de pe contul personal de Instagram i-a luat prin surprindere pe susținătorii săi.
În timp ce Raluca Preda de la Mireasa sezon 6 este plecată din țară, Alex Ungureanu este extrem de activ pe contul personal de Instagram. Iată cum i-a surprins fostul concurent al show-ului matrimonial pe susținătorii din mediul online!
Fanii emisiunii Mireasa au observat faptul că Raluca Preda a lipsit de la Capriciile iubirii și mulți s-au întrebat unde a plecat și cu cine s-a întâlnit.
Hatice și Mihai au împlinit 9 luni de la primul sărut și, implicit, 9 luni de relație. Următorii celor doi au descoperit cum a surprins-o tânărul pe soția lui.
La Mireasa - Capriciile Iubirii, de pe 17 noiembrie 2023, Adrian a fost invitat în emisiune și s-a sărutat cu Daria. Imediat după, tânărul a transmis un mesaj neașteptat.
În gala Mireasa de pe 17 noiembrie 2023, Andy a fost eliminat din sezonul 8 al show-ului de la Antena 1. Descoperă ce a făcut acesta, imediat după verdict.
Blaze, fost concurent la Mireasa, și-a luat fanii și urmăritorii prin surprindere atunci când a publicat ceva complet neașteptat pe contul său, la scurt timp după ce s-a zvonit că s-a despărțit de Izabela.
La Mireasa - Capriciile Iubirii, de pe 17 noiembrie 2023, Adrian a fost invitat în emisiune și chiar a avut ocazia să facă un gest ce i-a luat pe toți prin surprindere.
Publicul Mireasa a votat intens în această săptămână pentru a le oferi imunitate concurenților preferați și pentru a desemna Fata, Băiatul și Mama Săptămânii. Iată cum arată clasamentul din Gala de vineri, 17 noiembrie 2023!
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Fetele au nominalizat un băiat spre eliminare. Andy a fost votat în unanimitate, iar pentru că eliminarea a fost una directă, concurentul a părăsit emisiunea.
În gala Mireasa de pe 17 noiembrie 2023 fetele au făcut nominalizări de băieți. Simona Gherghe le-a invitat pe fete să scrie numele băiatului despre care consideră că ar trebui să fie eliminat din emisiune.
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Daniel a cerut-o în căsătorie pe Ana. Iată cum a ales concurentul inelul pentru marele pas!
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Daniel a cerut-o în căsătorie pe Ana în Veneția. Iată cum a fost scurta călătorie pentru cei doi!
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Ana și Daniel au ajuns la Veneția, unde concurenta a fost cerută în căsătorie. Iată cum a avut loc prima cerere în căsătorie din acest sezon.
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Andreea și Alex încearcă să-și rezolve divergențele. Concurenta a spus că nu încearcă să-l schimbe pe Alex și că îl place așa cum este el.
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Ioana și Marius au avut parte de o discuție despre căsătoria în competiție. ”Eu vreau să fii soția mea”, i-a spus Marius, Ioanei.
Ana și Daniel formează primul cuplu logodit din sezonul 8 Mireasa. Tânărul și-a cerut iubita în căsătorie într-un cadru de poveste, în Veneția.
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Ioana și Marius au avut parte de prima interacțiune cu publicul, într-o sesiune live pe Facebook. Cei doi s-au lovit de critici!
Ediția din data de 17 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Emoția a fost puternică în ediția de joi, când și-a făcut apariția mama Biei. Iată ce a discutat doamna Anina și mama iubitei fiului ei.
Ioana și Marius au avut parte de un live cu fanii Mireasa. Tinerii au fost dezamăgiți pentru că au primit jigniri din partea susținătorilor unui alt cuplu.
La Mireasa, Capriciile Iubirii de pe 16 noiembrie 2023 Adrian a avut o intervenție telefonică. Băiatul a ținut să discute cu Daria, după ce i-a trimis o scrisoare în care și-a prezentat dezamăgirea față de declarațiile „evazive” ale concurentei sezonului 8 Mireasa.
Iza și Blaze și-au îngrijorat susținătorii după ce și-au șters pozele de cuplu. Fanii Mireasa se întreabă dacă este vorba despre o despărțire.