Antena Căutare

Păstrav la cuptor: Rețeta lui Jamie Oliver, gata în 30 de minute

Pentru atunci când avem poftă să servim pește, păstrăvul este una din primele opțiuni, pentru că este mai cel mai bogat în Omega 3. Una dintre rețetele preferate este Rețeta de Păstrăv la cuptor, după Rețeta lui Jamie Oliver, gata în 30 de minute.

Păstrav la cuptor | pixabay

Peştele reprezintă o sursă bună de proteine şi acizi graşi Omega 3, depre care știm deja că au un important rol în a reduce nivelul de colesterol și a menţine inima sănătoasă. Din păcate, nu toate sortimentele sunt sănătoase.

Ceea ce mai știm este că toţi peştii conţin mercur, dar în cantitâți diferite, iar pentru a nu ne periclita sănătatea, trebuie să alegem un sortiment de peşte, astfel încât balanţa să încline în favoarea acizilor graşi Omega 3 şi în defavoarea mercurului. Dintre aceastea, pentru rețeta noastră am ales păstrăvul și am preparat-o inspirându-ne după una dintre rețetele celebrului bucătar Jamie Oliver.

Păstrăvul se prepară rapid pentru că se pătrunde ușor, nu-ți trebuie mai mult de 30 de minute, cu garnitură cu tot și cu timp de pregătire.

Iată ce ne trebuie pentru Păstrav la cuptor: Rețeta lui Jamie Oliver, gata în 30 de minute:

Articolul continuă după reclamă

  • 4 fileuri de păstrăv, sau 2 păstrăvi eviscerați
  • sare și piper
  • puțin ulei de măsline
  • 1-2 lămâii
  • câteva felii subțiri de bacon
  • ceapă verde și pătrunjel verde

Cum preparăm Păstrav la cuptor: Rețeta lui Jamie Oliver, gata în 30 de minute?

Luăm o tavă de cuptor și o ungem cu puțin ulei.

Fileurile de păstrăv le stopim cu foarte puțin ulei de măsline, cu zeamă de lămâie și le condimentăm doar cu sare și piper. Le așezăm în tavă, cu partea cu piele în jos.

Citește și: Rețeta Păstrăv gustos și aromat în tigaie grill

Deasupra fileurilor de păstrăv așezăm fâșii de bacon și presărăm rondele de ceapă verde și frunze de pătrunjel verde.

Dăm tava la cuprtor, la temperatură medie, până când păstrăvul este bine pătruns, iar feliile de bacon devin crocante, lăsându-și savoarea deasupra bucăților de pește.

Pentru garnitură putem prepara cartofi natur, sau legume la abur, orez, paste, etc.

Citește și: Gătește pește fără miros în casă! O rețetă simplă și rapidă, cu care nu dai greș niciodată!

O rețetă de păstrăv pe cât de simplă și rapidă, pe atât de gustoasă și sănătoasă!

Spor și poftă bună!

Plăcintă cu mere. Rețeta tradițională pas cu pas... Înghețată de casă. Top cele mai bune 3 rețete pentru copii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast deliciu
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate culinară a studiat
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x