Antena Căutare

Chefi la cuțite, 26 aprilie 2021. Mircea Tand, vărul lui chef Nicolai, i-a luat prin surprindere pe chefi! Ce le-a mărturisit

Un moment cu totul și cu totul special din ediția 26 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” a fost atunci când l-am putut vedea în acțiune pe Mircea Tand, vărul celebrului chef Nicolai!

Venit tocmai din Sighetu Marmației, de acolo unde „se agață harta în cui”, concurentul în vârstă de 40 de ani a explicat care este mai exact legătura sa de rudenie cu chef Nicolai Tand, bunul prieten al celor trei jurați ai emisiunii „Chefi la cuțite”.

Așadar, pasiunea pentru mâncare este una extinsă în mai toată familia Tand, indiferent de vârstă sau meserie. Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, bărbatul a ales să pregătească trei porții delicioase de pad thai.

Mircea Tand, vărul celebrului chef Nicolai Tand, a făcut senzație la „Chefi la cuțite”, sezonul 9

„Dat fiind faptul că și vărul meu de-al doilea e pasionat de bucătărie, presupun că e o chestie legaată de gene. Așa am ajuns să fiu pasionat și să vreau să mă dezvolt în direcția asta. Astăzi am decis să vă pregătesc ceva thailandez, un preparat cunoscut în întreaga lume”, a dezvăluit Mircea Tand, în timp ce și-a pregătit ingredientele necesare.

Citește și: Chefi la cuțite, 26 aprilie 2021. Nick din trupa N&D și fiica sa au făcut show delicios! Cum arată Andreea Marin, la 14 ani

Îndrăgostit de Thailanda, Mircea Tand a dezvăluit faptul că în fiecare an vizitează țara și mereu ajunge la concluzia că aici și-ar dori să iasă la pensie.

Fiind un mare fan al emisiunii „Chefi la cuțite”, Mircea Tand a decis să participe în sezonul 9, ca să își demonstreze abilitățile culinare.

Mircea Tand gatind in bucataria emisiunii chefi la cutite

Mircea Tand i-a uimit pe jurați cu dezvălurile sale, la „Chefi la cuțite”

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au degustat atent mâncarea și au încercat să ghicească cine ar fi putut găti. Apoi, ușile s-au deschis și în platou și-a făcut apariția concurentul.

Citește și: Chefi la cuțite, 26 aprilie 2021. Dan Panait l-a făcut pe Sorin Bontea să recurgă la un gest neașteptat, când au rămas singuri

„Aveți vreo legătură de rudenie cu Nicolai Tand? Ah, aveți pile!”, a glumit Florin Dumitrescu, atunci când a descoperit „secretul” bărbatului.

După ce i-a captivat pe cei trei jurați de la „Chefi la cuțite” cu devăluirile sale, concurentul a primit trei cuțite și șansa de-a merge mai departe, în bootcampul din sezonul 9!

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 26 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Chefi la cuțite, 26 aprilie 2021. Denis Pîrvu-Preda e celebru pe YouTube, la doar 13 ani! Dezvăluirile sale au uimit jur... Chefi la cuțite, 26 aprilie 2021. Amuleta 26 e una extrem de puternică! Ce avantaj uriaș aduce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x