Pe când nici prin gând nu le trecea că vor deveni chefi! Mucenicii copilăriei lui Scărlătescu: ”Mergeam pe furiș și îi furam de la o vecină. Biata femeie, știa și făcea mai multe oale”

Perioada în care delicioșii mucenici moldovenești se prepară cu grijă în gospodăriile din toate zonele tării se apropie cu pași repezi, prilej numai bun ca chefii să rememoreze amintiri din copilărie.

Ce preferati, mucenici moldovenești sau mucenici muntenești?

Scărlătescu: Mie îmi plac cei muntenești. Am crescut cu ei. Am și gătit prin restaurantele pentru care am lucrat, probabil că o să fac și anul ăsta, numai că dacă vreau să gust și eu trebuie să fiu atent cu scorțișoara, la care sunt alergic.

Bontea: Eu sunt obișnuit cu cei muntenești. Soția face în fiecare an mucenici, iar copiilor le plac chiar foarte mult. Eu nu mănânc atât de mult, gust puțin, dar nu sunt un mare fan al lor.

Dumitrescu: Îmi plac cei muntenești. Probabil pentru că în familie la noi se făcea numai acest tip.

Gina: Mie îmi plac și cei moldovenești, cu multă nucă și miere, dar și cei muntenești, cu multă zeamă aromată. Aceștia din urmă sunt cei cu care am crescut.

Aveți povești din copilăria voastra despre mesele de mucenici?

Scărlătescu: Am amintiri haioase legate de sărbătoarea Mucenicilor. Aveam o vecină lângă bunica, tanti Lenuța, care avea o bucătărie afară, în curte, ca la țară. În fiecare an făcea câte două, trei oale de mucenici, pe care le lăsa afară, într-un dulap. În fiecare an, împreună cu fiica ei și cu ceilalți băieți cu care eram prieten, mergeam la ea și, pe furiș, îi luam mucenicii. Erau atât de gustoși! Aveam și o tehnică aparte. Mergeam cu borcane pe care le umpleam ochi și fugeam imediat. Oalele i le lăsam întotdeauna pentru că ne gândeam că sigur mai are nevoie de ele. Mâncam mucenicii făcuți de tanti Lenuța direct din acele borcane. Când am mai crescut m-am gândit că biata femeie știa că îi furăm din mucenici și tocmai de aceea și făcea atât de multe oale.

Bontea: Mama făcea în casă mucenicii, manual. Făcea cocă, o lăsa să se usuce puțin, apoi forma cu degetul niste cercuri din cocă, pe care le fierbea. Iar eu o ajutam întotdeauna, de la ea am învățat să fac.

Dumitrescu: Deși nu am niște povești cu aventuri sau cine știe ce întâmplări amuzante legate de preparatul ăsta, am și acum în minte gustul unic al mucenicilor făcuți de bunica.

Gina: Am învățat să fac de la mama din aceia muntenești și obișnuiesc să îi prepar și eu în fiecare an. Sper ca anul ăsta să am dezlegare de la antrenoarea mea de sport, care îmi supraveghează și dieta și care sper că nu va citi rândurile astea, pentru că îmi plac foarte, foarte mult mucenicii!!!