Urmărește A1 pe DiscoverFratele său, Laurențiu, își amintește un episod care spune multe despre copilul care avea să devină una dintre marile campioane ale atletismului românesc.
Doina Melinte putea avea un destin cu totul diferit
În clasele a doua sau a treia, Doina era atât de deosebită încât reprezentanții unui circ și-ar fi dorit să o ia cu ei. Mama ei însă nici nu a vrut să audă. Nu și-a dat copilul la circ.
În familie, Doina era privită cu admirație. Laura Lostun, nepoata sa, povestește despre faptul că a crescut în cultul respectului pentru Doina. Iar astăzi, fiica sa, Daiana, îi transmite un mesaj care vorbește mai puțin despre medalii și mai mult despre omul din spatele campioanei: „Mămico, îți mulțumim că ești o mamă, bunică, prin răbdare, calm, liniște”.
Copilul de odinioară a devenit sportiva pentru care ambiția a fost una dintre cele mai puternice forme de combustibil. În 1985, Doina a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale carierei. Avea cea mai bună performanță a anului, dar a terminat cursa pe locul al patrulea. A plâns enorm. Două săptămâni mai târziu însă, tristețea s-a transformat în bucurie: sportiva elvețiană clasată înaintea ei a fost prinsă dopată, iar Doina a urcat pe locul al treilea.
Pentru ea, nu a fost doar despre o medalie. A fost despre dorința de a demonstra că performanța nu fusese o întâmplare. „Ambiția vieții mele” a fost să demonstreze, pe linie sportivă, că putea repeta succesul și că locul câștigat în elita atletismului era unul meritat.
Dar ambiția Doinei Melinte nu s-a oprit la sport.
Ambițiile vieții Doinei Melinte: de la atletism la administrație
A doua mare ambiție a venit dintr-o altă zonă a vieții. Doina povestește că a pornit de jos, într-o perioadă în care nici măcar nu știa cât costă o pâine. A învățat însă, pas cu pas, administrație și a ajuns să preia o direcție.
A avut parte și de momente în care lucrurile păreau să se întoarcă împotriva ei. Povestește că i-a fost furată poșeta în care avea banii strânși pentru a cumpăra un teren la Mogoșoaia. O altă lovitură, după ani în care construise cu răbdare.
În sport, ultima sa cursă a venit în 1993. În urma ei au rămas medalii, recorduri și o carieră construită prin muncă și ambiție.
Pentru Laurențiu, fratele său, povestea Doinei este și despre o nedreptate mai largă: valoarea sportivilor este uneori înțeleasă abia după ce aceștia nu mai sunt printre noi.
David Neacșu, dezvăluiri despre cele mai bizare cărnuri pe care le-a mâncat. A încercat inclusiv trompă de elefant: „În ...
