Antena Căutare

Andreea Marin, pe scena iUmor: ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut”

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va avea premiera sâmbătă, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri.

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va avea premiera sâmbătă, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri.

Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați.

Cu o experiență de peste 25 de ani de televiziune, Andreea Marin mărturisește însă că a avut, la rândul său, emoții. ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut până acum, dar alții?! Avem nevoie uneori să ieşim din pielea noastră şi să intrăm în altă piele... Îmi place să râd cu poftă, să mă simt bine alături de oameni dispuși să ia viaţa peste picior. Să ne distrăm, pentru că viaţa e scurtă şi vrem să ne și simţim bine​. Mereu am emoții când intru pe scenă și poate pare curios, pentru că pentru mine sunt mai bine de 25 de ani de experiență, dar eu cred că atunci când nu mai ai emoție în meseria asta, nu o mai faci bine, nu mai reușești să transmiți și să ajungi la inimile oamenilor”, a declarat Andreea Marin.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1!

Articolul continuă după reclamă

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Obișnuit cu scena iUmor din ipostaza de invitat special, Dan Badea se alătură în cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând de sâmbăta aceasta, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.

iUmor, sezon nou. Săruturile lui Bendeac. Juratul iUmor, moment pasional pe scena show-ului de la Antena 1... O mai țineți minte pe Bon Bon Bombay și numărul ei de striptease din lumea de dincolo? „Este primul număr de striptease ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează iubitul cu 50 de ani mai tânăr
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x