Antena Căutare

BAC 2016. Câţi candidaţi s-au înscris în Bucureşti în sesiunea de toamnă

Un număr de 4.839 de candidați din seria curentă și serii anterioare s-au înscris în București pentru a participa la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, cei mai mulți, 997, fiind în sectorul 6, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Un număr de 4.839 de candidați din seria curentă și serii anterioare s-au înscris în București pentru a participa la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, cei mai mulți, 997, fiind în sectorul 6, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Pentru sesiunea august-septembrie vor fi organizate șase centre zonale, câte unul pe fiecare sector, care vor avea arondate un total de 15 centre de examen.

BACALAUREAT 2016. Astfel, centrul de evaluare zonal al sectorului 1 va funcțional la Liceul Teoretic „George Călinescu” și va avea arondate 3 centre de examen; sectorul 2 — la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, cu trei centre de examen arondate; sectorul 3 — Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”, cu două centre de examen arondate; sectorul 4 — Liceul Tehnologic Dacia, cu două centre de examen arondate; sectorul 5 — Școala Gimnazială nr. 103, cu două centre de examen arondate; sectorul 6 — Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, cu trei centre de examen arondate.

Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă. Calendar BAC 2016, sesiunea august-septembrie 2016

Articolul continuă după reclamă

18 – 22 iulie 2016: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

16-17 august 2016: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

16-17 august 2016: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

17-19 august 2016: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

18-19 august 2016: Evaluarea competenţelor digitale – proba D

22 august 2016: Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

23 august 2016: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

24 august 2016: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

26 august 2016: Probă la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

29 august 2016: Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16,00 – 20,00)

30 – 31 august 2016: Rezolvarea contestaţiilor

1 septembrie 2016: Afişarea rezultatelor finale bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă

Rezultate Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă: Primele note vor fi afișate pe 29 august
Conform calendarului, primele REZULTATE BACALAUREAT 2016, sesiunea august-septembrie 2016, vor fi afişate pe 29 august. În aceeași zi, în intervalul 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Între 30 – 31 august 2016 urmează să fie rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 septembrie.

Sâmbătă, 13 august, Observatorul Antenei 1 - ediții speciale cu ocazia funerariilor Reginei Ana... Ultimul drum al Reginei Ana: 13 august - zi de doliu național pe teritoriul României...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de...
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost ca o mamă pentru mine”
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în afara României
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x