Antena Căutare

Bilanț înfiorător într-un județ din România. Copii de 11 ani se droghează cu canabis și etnobotanice

Județul Timiș se află pe primul loc în topul județelor cu cel mai mare consum de droguri. În primele două luni ale acestui an, 131 de persoane au ajuns de urgență la spital din cauza consumului de droguri. Potrivit medicilor, până și copii de 11 ani se droghează cu canabis sau etnobotanice.

Județul Timiș se află pe primul loc în topul județelor cu cel mai mare consum de droguri.

Subcomisarul de poliţie Adela Şleam, din cadrul Centrului Antidrog Timişoara, a declarat, pentru mediafax, că doar în primele nouă luni din acest an, 131 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile de primiri urgenţe din spitalele din judeţul Timiş, după ce au consumat droguri.

“Periodic se fac studii pentru a obţine date relevante cu privire la consumul de droguri. Potrivit ultimului studiu care s-a realizat de către Agenţia Naţională Antidrog, la nivelul judeţului Timiş, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilicite. Dintre aceştia, 6,8% au consumat cel puţin o dată în ultimele 12 luni, iar 3% au consumat cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este uşor ascendent, dar la nivelul judeţului Timiş trebuie să avem în vedere mai mulţi factori. Creşterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România şi în Europa. În ceea ce priveşte locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele ţări din Europa, nu ocupăm locuri fruntaşe. În judeţul Timiş trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a ţării şi este un judeţ care este foarte tranzitat şi în contextul acesta consumul este mai ridicat. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi faptul că este centru universitar şi sunt tineri din mai multe judeţe ale ţării. Bucureşti este pe primul loc la consumul de droguri, Timişul este aproximativ la acelaşi nivel cu Clujul, Constanţa, Braşov. Deci, judeţele care au cumva aceleaşi caracteristici, care sunt centre universitare, în care nivelul de viaţă este destul de ridicat”, a explicat Adela Şleam. În ceea ce priveşte drogurile preferate de tinerii din judeţul Timiş, pe primul loc se află canabisul, fiind urmat de etnobotanice.

Drogul cel mai consumat este canabis-ul, într-un procent de 11,5%, fiind urmat de noile substanţe psihoactive, 1,1%, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. În judeţul Timiş drogurile injectabile nu sunt foarte consumate. Sunt mai mulţi băieţi care consumă droguri, dar totuşi şi numărul fetelor este destul de ridicat. Vârsta medie de debut este la începutul liceului, clasa a IX-a, a-X-a, pentru că este vârsta la care ei intră în noi anturaje, este vârsta care se caracterizează prin dorinţa de a fi teribilişti, de a fi în centrul atenţiei, este o vârstă vulnerabilă. Sunt copii care încep consumul chiar şi la nivelul gimnaziului, clasa a VII-a, a VIII-a”, a declarat Adela Şleam.

Citește și:

Articolul continuă după reclamă

Gelu Oltean, fostul șef DGIPI, reţinut într-un dosar de trafic de droguri

Fiul lui Sile Cămătaru, prins de polițiști după o urmărire ca-n filme, cu focuri de arme. Tânărul era căutat din octombr... Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x