Antena Căutare

O tânără, victimă a incendiului din Colectiv, mărturie halucinantă: ”Am văzut oameni care ardeau de jos în sus!”

Una dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost audiată în proces de curând și a făcut mărturisiri incredibile. 

Una dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost audiată în proces de curând și a făcut mărturisiri incredibile.

Mai exact, tânăra a povestit cum a văzut ”oameni care ardeau de jos în sus”. Ba mai mult, ea a mărturisit că a trecut prin momente dramatice atunci când a ajuns la spital.

O, da. Şi peste mine au căzut oameni. M-am speriat foarte tare şi nu mai puteam să respir. Am început să dau din picioare. Am văzut oameni care erau în picioare şi ardeau de jos în sus. Când s-a deschis uşa flacăra a ajuns la noi, în container. Oamenii care erau în picioare au luat foc. Am văzut cum luau foc şi de frică mi-am pus geaca de piele peste cap. Când am simţit că nu mai sunt persoane peste mine am încercat să caut telefonul în geacă. Nu îl găseam pe iubitul meu şi l-am sunat. Mi-am imaginat că ieşise. I-am spus unde sunt şi a venit după mine. S-a târât pe braţe ca să ajungă la mine, eu nu mai puteam merge şi m-a luat în braţe. Paradoxal, norocul meu a fost că am căzut, altfel luăm foc şi eu.

Am ajuns la Spitalul Pantelimon pentru că nu puteam respira şi prietena mea era arsă pe picioare din cauza dresului. Şi eu am avut pe picioare mai multe leziuni care au trecut însă în câteva săptămâni. Doamna de la recepţie nici nu ne-a băgat în seama. Vorbea la telefon. La un moment dat s-a deschis uşa de la urgenţe şi am fugit acolo. Le-am spus că nu pot să respir şi nu mă pot ţine pe picioare. M-au pus pe un pat care nu avea nici cearceaf. Mi-au pus doar o masca de oxigen. Eu în partea de jos nici nu mai eram îmbrăcată. Le-am spus că îmi e foarte frig şi mi-au dat o pătură murdară. Am tras luni de zile din cauza acelei pături. M-am îmbolnăvit. Am cerut apă şi mi-au dat dintr-un pahar din care băuseră ei apă. L-au spălat şi mi-au dat apă de la robinet.

M-am întors luni la spital pentru că în continuare expectoram. Am stat mai bine de zece ore şi mi-au spus că îmi fac internare pentru că joi şi lunea viitoare vin doi medici să îmi facă nişte controale la plămâni şi inima. Am refuzat internarea. Mi-a fost silă de condiţiile care erau acolo şi de modul în care m-au tratat.

Şi acum mă trezesc noaptea şi retrăiesc clipele acelea. Sunt extrem de irascibilă şi nu mai am deloc răbdare. Am fost sub tratament la o clinică privată. Tot acolo m-am tratat şi de infecţiile ginecologice cu care m-am trezit după ce am fost învelită în pătură aceea murdară”,
a mărturisit ea conform Digi24.ro.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în timpul unui concert susţinut de trupa rock bucureşteană ”Goodbye to Gravity”, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei. În urma incendiului din clubul Colectiv, izbucnit în seara de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 65 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Una dintre aceste persoane și-a pus capăt zilelor, în urma suferințelor îndurate.

Articolul continuă după reclamă
Învățământul românesc ar putea fi revoluționat! Guvernul promite mii de euro pentru fiecare profesor! Ce condiții trebui... Stafilococul auriu bagă spaima în români! Mai multe persoane ar fi infectate...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x