Au trecut nouă ani de la incendiul devastator din Clubul Colectiv, care a marcat întreaga țară. Iată ce măsuri trebuia să se ia de atunci.
Joi, 31.10.2024, 13:17
Sunt cinci ani de la cea mai mare tragedie de după Revoluţie. 64 de tineri şi-au pierdut viaţa în incendiul de la clubul Colectiv. Multe lucruri nu par a se fi schimbat în bine de atunci. Sistemul sanitar e tot pe butuci.
Vineri, 30.10.2020, 19:16
În motivarea deciziei prin care Tribunalul Bucureşti a dispus condamnări grele în dosarul incendiului de la Colectiv se arată că, atitudinea inculpaților nu rezidă în lipsa unei educaţii juridice, ci în lăcomie, iresponsabilitate şi ignoranţă a legii.
Joi, 05.03.2020, 09:08
Luni, 25 noiembrie, vor avea loc dezbaterile finale în dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București vine după ce, săptămâna trecută, a fost audiat administratorul firmei care a montat artificiile în club.
Luni, 25.11.2019, 09:40
”Scumpa mea mare, aș putea să îți spun prea multe povești despre întuneric și despre răul din lume și din oameni, dar nu vreau. Nu am mai avut cicatrici, coșmaruri sau crâmpeie de iad în gând. Nu m-a mai durut nimic. Îți mulțumesc, dragă Mare, pentru tot ceea ce ești tu pentru noi, muritorii. Ce frumos ar fi să te protejăm și noi pe măsura bucuriei pe care ne-o aduci în viață”. Alexandra Furnea, Colectiv
Duminica, 22.09.2019, 17:54
Maria Ghiorghiu, femeia care a prevăzut tragedia din clubul Colectiv, scrie că Franța va fi lovită de o nouă tragedie după incendiul devastator izbucnit la catedrala Notre Dame din Paris.
Marti, 16.04.2019, 21:19
Maria Ghiorghiu a făcut, de-a lungul timpului, numeroase previziuni, printre care tragedia din clubul Colectiv, iar acum, aceasta a vorbit despre faptul că urmează să se producă un siesm puternic.
Vineri, 22.03.2019, 10:34
Pe Mihai Popescu îl ştim cu toții. I-am aflat povestea în zilele de după tragedia din Clubul Colectiv. Mihai avea atunci 15 ani, era în scaun cu rotile şi mersese la primul concert din viaţa lui. A supravieţuit datorită prietenului său...
Sambata, 02.03.2019, 08:47
Maria Ghiorghiu a avut, de-a lungul timpului, numeroase profeții, însă de această dată ea susține că ”lumea va fi pe terminate”.
Luni, 18.02.2019, 14:20
Una dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost audiată în proces de curând și a făcut mărturisiri incredibile.
Joi, 29.11.2018, 20:23
Marți seara a avut loc ”Marșul Chitarelor”, în cintea memoriei tinerilor care și-au pierdut viața acum 3 ani, în incendiul din clubul Colectiv. Preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a vorbit despre cum vede societatea românească, după tragicul eveniment.
Miercuri, 31.10.2018, 13:15
Au trecut trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, când nu mai puțin de 64 de persoane și-au pierdut viețile în urma incendiului izbucnit în localul din fabrica Pionierul, iar lucrurile din România s-au schimbat...în rău, întrucât țara noastră nu mai are bancă de piele.
Luni, 29.10.2018, 13:26
Pe 20 febrruarie 2003, în clubul ”The Station” din Weat Warwick, Rhide Island, SUA, trupa rock ”Great White” are concert. Chiar la melodia de deschidere, ”Desert Moon”, managerul formașiei dă ordin să se aprindă artificiile. Acestea ard 15 secunde, iar jetul de flăcări aprinde spuma folosită la antifonare. Se produce panică, bodyguarzii nu lasă lumea să iasă pe toate intrările, oamenii se calcă în picioare. 100 de morți, 230 de răniți. Tragedia din clubul COLECTIV petrecută cu 12 ani înainte!
Joi, 18.10.2018, 07:53
Maria Ghiorghiu, care a prezis tragedia din clubul Colectiv, este de părere că în următoarea perioadă va avea loc o nouă tragedie.
Sambata, 29.09.2018, 10:35
Ploile torențiale care au făcut ravagii în mai multe zone din țară ar putea să fie istorie, întrucât în următoarea perioadă canicula va pune stăpânire pe România. Cel puțin asta susține Maria Ghiorghiu, care a prezis tragedia din clubul Colectiv.
Luni, 06.08.2018, 12:26
Mihai Grecea este regizor, iar pe lângă film, e pasionat şi de zbor. Are permis de pilot şi cochetează şi cu muzica, iar în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 se afla în Colectiv. A ajuns la spital cu arsuri grave, dar mai ales intoxicat cu fum, iar aventura sa pentru supraviețuire avea să înceapă în mod galopant.
Duminica, 12.11.2017, 09:46
Adina Apostol a trecut prin momente cumplite, greu de descris cu ajutorul cuvintelor. Ne-am putea rezuma la durere, groază și deznădejde, în fața unui sistem care, la doi ani de la tragedia care a îndoliat o țară întreagă, demonstrează că nu-i pasă.
Marti, 07.11.2017, 16:26
Sunt doi ani de când zeci de tineri, veniţi să se distreze la un concert, au pierit în flăcările care au cuprins Clubul Colectiv. 2 ani care au trecut fără prea mari schimbări în România, dar care au marcat existenţa unor părinţii care încă îşi plâng copiii.
Miercuri, 01.11.2017, 09:27
Alex Olteanu era în biroul lui de la Colectiv când a început focul. A fost singurul dintre victimele ajunse la Spitalul de Arşi care a supravieţuit. Fostul manager al clubului a fost nevoit să poarte mai bine de un an de zile o mască de silicon pe faţă.
Marti, 31.10.2017, 13:28
În urmă cu doi ani, în seara zilei de 30 octombrie 2015 a avut loc una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României - incendiul din clubul "Colectiv”, în urma căruia 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile, cu mănuşile compresive. Spun că nu s-a schimbat nimic şi cer să se facă dreptate, pentru că au trecut doi ani fără ca justiţia să găsească vreun vinovat.
Luni, 30.10.2017, 15:05
Ard lumânări astăzi în faţa clubului Colectiv. Zeci de oameni, rude prieteni sau trecători au asistat, cu capetele plecate, la slujba de comemorare ţinută acolo la doi ani de la tragedie.
Luni, 30.10.2017, 13:20
30 octombrie 2015, o zi neagră pentru România, dar mai ales pentru muzica rock. Trupa Luna Amară va participa la comemorarea victimelor din Colectiv.
La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, sistemul sanitar din România e acelaşi. "Încă aşteptăm să se îndeplinească promisiunile autorităţilor", afirmă cadrele medicale în mâna cărora au fost lăsate victimele din noaptea de 30 octombrie 2015.
Duminica, 29.10.2017, 19:55
Cu gândul la vieţile pierdute, au cântat la chitară, apoi s-au plimbat în tăcere şi au aprins lumânări în faţa clubului mistuit de flăcări. În total, 65 de tineri au murit: 64 ucişi de fum şi foc, iar ultimul, doborât de suferinţă, la un an şi jumătate de la incendiu.
Sambata, 28.10.2017, 19:28
Câteva sute de persoane au plecat, vineri seară, în marș, către fostul club Colectiv, participanții deplasându-se în tăcere, unii dintre ei cu candele aprinse în mâini.
Vineri, 27.10.2017, 20:28
În memoria celor care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei din clubul Colectiv, zeci de rude, prieteni şi apropiaţi au pornit intr-un marş al Chitarelor. Toţi cei care vor să aprindă o lumânare o pot face în Piaţa Bucur. Acolo se vor afla şi supravieţuitori ai tragediei.
Vineri, 27.10.2017, 19:49
Sunt doi ani de la Colectiv și rănile încă mai dor la fel de tare. Tinerii care au reușit să scape din tragicul eveniment trăiesc și astăzi, cu aceeași intensitate, amintirea unei seri reci de octombrie, în care concertul trupei preferate s-a transformat într-o luptă pe viață și pe moarte.
Vineri, 27.10.2017, 13:04
Din an în an, acum, aproape de 30 octombrie, românii își aduc aminte de tragedia din Clubul Colectiv. Își aduc aminte de morții de acolo, de răniții de acolo, de dramele consumate sau care încă se consumă. Își aduc aminte că nu existăm ca sistem sanitar, că viețuim numai între șpăgi și ștampile ”puse ca primarul”, că respirăm în țara lui ”Las-o, bă, că merge și așa!” Așexandra Furnea s-a întors din iad. Arsă și cu povești pe care le istorisește pentru ca alții să înțeleagă cum e să te iei la duel cu soarta. Textul e copiat, ad-literam, din scrisoarea ei. N-am modificat o virgulă, un punct. E dur și rece precum apa cu care asistentele de la ”Arși” îi spălau rănile
Vineri, 27.10.2017, 12:33
Victimele tragediei din Clubul Colectiv vor fi comemorate, vineri seară, în Capitală, prin ”Marşul Chitarelor”. Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, spune că la acţiunie sunt aşteptaţi mii de oameni, care să vină şi să cânte la chitară în Piaţa Bucur, el afirmând că este important, la doi ani de la incendiu, să încercăm să ne dezmeticim, să ne asumăm greşelile din trecut şi să facem tot ce putem să le îndreptăm, pentru a nu se mai întâmpla o astfel de tragedie.
Vineri, 27.10.2017, 08:17
Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat miercuri că în instituție nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017 pe tema intervenției autorităților sanitare în cazul incendiului de la Colectiv, raport prezentat astăzi de Digi 24. Mai mult, aceştia spun că raportul nu ar fi singurul document pe care fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu nu l-a predat la plecare.
Miercuri, 25.10.2017, 21:39
Tribunalul București a amânat luni, pentru data de 20 noiembrie, judecarea dosarului Colectiv, în care sunt inculpați fostul primar Cristian Popescu-Piedone și patronii clubului. Decizia de amânare, motivată de instanță prin faptul că nu au fost citate două părți civile în Italia, i-a nemulțumit pe părinții tinerilor decedați în urma incendiului de la Colectiv.
Luni, 23.10.2017, 18:18
Pe 30 octombrie 2015, la ora 22.33, în clubul ”Colectiv” din București, situat în incinta fostei fabrici de încălțăminte ”Pionierul”, la concertul trupei ”Goodbye to Gravity”, se declanșează un incendiu, provocat de la artificiile aduse pentru celebrarea noului album. Focul se extinde rapid, oamenii se calcă în picioare, 26 de suflete decedează acolo, pe loc. Finalmente se vor înregistra 64 de morți și 186 de răniți. Se deschid trei fronturi penale, 11 persoane sunt arestate dar nici până azi, la un an de când România a fost îndoliată, nu s-au stabilit adevărații vinovați
Marti, 25.10.2016, 22:57
Clubul Colectiv a fost o bombă cu ceas, plină de nereguli, pasată cu iresponsabilitate de la un chiriaş la altul. E concluzia oficială, la care au ajuns şi experţii numiţi de Parchetul General.
Marti, 09.02.2016, 19:20
La mai bine de 40 de zile de la producerea incendiului din clubul Colectiv, în care 62 de persoane şi-au pierdut vieţile, noi detalii ies la iveală. Astfel, după ce zeci de restaurante şi cluburi din toată ţara au fost închise după ce autorităţile au descoperit că funcţionau fără aprobare de la ISU, şase staţii de metrou din Bucureşti, pe unde zilnic trec peste 400.000 de persoane, nu respect normele de siguranţă la incendiu.
Joi, 17.12.2015, 09:05
Premierul Dacian Cioloş i-a vizitat azi pe răniţii din clubul Colectiv internaţi la Spitalul de Arşi. A mers în saloane şi a stat de vorbă cu ei dar şi cu medicii.
Miercuri, 25.11.2015, 16:18
În Ţara Sfântă, medicii fac miracole pentru răniţii din clubul Colectiv. Doi tineri se refac într-un spital din Israel, vegheaţi zi şi noapte de cei dragi. Unul dintre ei este Cristian Matei.
Marti, 24.11.2015, 19:10
Asociația ”More than a smile” organizează luni, 30 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Râmnicu Vâlcea un concert caritabil pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Marti, 24.11.2015, 16:25
Focul a trecut, dar durerea nu se stinge. Creşte în fiecare zi. Rudele victimelor care au pierit sau au fost rănite în incendiul din Clubul Colectiv cer să se facă dreptate. Peste 200 de oameni au fost audiaţi la poliţie, pentru radiografia...
Luni, 16.11.2015, 19:09
În spitale au mai rămas 56 de persoane internate, rănite în incendiul din Colectiv, 13 dintre ele fiind în stare citică şi gravă. Pentru viaţă, Ionuţ Liviu Popescu, un tânăr de 29 de ani se luptă acum într-un spital din Austria.
Duminica, 15.11.2015, 09:12
Pe 22 decembrie 1937, în plină reprezentanție, la Sala ”Vox” din București, teatrul se aprinde, cu marele Constantin Tănase pe scenă. Puiu Maximilian, viitorul socru al Stelei Popescu, uriașul Sandu Giugaru sau cuplul Stroe și Vasilache scapă din incendiul ce avea să țină două zile. 1.500 de oameni erau la un pas de tragedie
Joi, 12.11.2015, 11:03
Dacă exceptăm Revoluția din Decembrie 1989 - evenimentele s-au desfășurat într-un climat tensionat, cu Armata mobilizată general, ca la un război - tragedia de la Club Colectiv este cea mai mare din istoria noastră recentă, raportat la numărul de decedați: 50. În accidentul auto de la Huțani își pierduseră viața 48 de oameni, în explozia de la ”Tractorul”, 47
Miercuri, 11.11.2015, 08:54
Vedetele care au participat la un concert caritabil au transmis un mesaj victimelor tragicului eveniment din clubul Colectiv
Teodora Maftei, jurnalist şi fotograf, a fost trimisă aseară la o clinică din Israel, ca să fie salvată. Alţi opt răniţi care au fost stabilizaţi vor fi trimişi în Belgia pentru operaţii şi tratament.
Joi, 05.11.2015, 19:30
Teodora Maftei, jurnalista rănită grav în clubul Colectiv, a fost transportată aseară într-o clinică din Israel. O prietenă de-a ei, care este acum cu ea acolo, a anunţat pe contul de facebook că a ajuns cu bine.
Joi, 05.11.2015, 16:27
Parchetul General a anunţat că cercetarea la faţa locului se apropie de final, iar Poliţia Capitalei restituie familiilor victimelor bunurile găsite în club. Adică obiecte personale, haine, telefoane mobile sau acte.
Joi, 05.11.2015, 16:23
Paul Grigoriu e fiul lui Paul Grigoriu. Da, celebrul realizator de emisiuni radiofonice, vocea aceea inconfundabilă, stinsă anul acesta. Urmașul și-a adăugat un ”Slayer” între nume și prenume, tocmai pentru distincție. Ziarist, poet, cântăreț, rocker, tip de gașcă. În vinerea ACEEA a fost acolo. Relatarea e directă, fără înflorituri, precum o lacrimă
Miercuri, 04.11.2015, 13:39
Sonia Simionov a fost acasă la familia studentei Diana Enache și a barmanului Valentin Fieraru, doi dintre tinerii care au murit în tragedia de la Clubul Colectiv din Capitală, unde a stat de vorbă cu părinții și prietenii acestora. Emoționantele povești ale celor doi tineri vor fi prezentate în ediția de joi, 5 octombrie, de la ora 20.30, a emisiunii “Am ceva să-ți spun”.
Miercuri, 04.11.2015, 13:04
Sonia Simionov a fost acasă la familia studentei Diana Enache și a barmanului Valentin Fieraru, doi dintre tinerii care au murit în tragedia de la Clubul Colectiv din Capitală, unde a stat de vorbă cu părinții și prietenii acestora. Emoționantele povești ale celor doi tineri vor fi prezentate în ediția de joi, 5 octombrie, de la ora 20.30, a emisiunii “Am ceva să-ți spun”.
Miercuri, 04.11.2015, 13:04
Valoarea fondului de solidaritate creat de către Fundația Mereu Aproape prin Teledonul Români Împreună și destinat victimelor tragediei de la Colectiv se ridică la 1 milion de euro. Suma se îndreaptă exclusiv către familiile victimelor, banii fiind trimiși către aparținători pe măsură ce intră în contul Fundației.
Miercuri, 04.11.2015, 12:59
Fiul ziaristului Cristian Tudor Popescu a cântat de trei ori în clubul Colectiv şi trebuia să fie acolo şi vineri seara. Circumstanţe incredibile au făcut ca el să rateze concertul Goodbye to Gravity.
Luni, 02.11.2015, 20:16