Antena Căutare

Două comune din judeţul Argeş au intrat în carantină

Comunele Bălileşti şi Dârmăneşti din judeţul Argeş au intrat în carantină pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, iar la intrările şi ieşirile din localităţi au fost, deja, instiuite filtre, echipele mixte fiind formate din poliţişti şi jandarmi.

Prefectura Argeş a anunţat sâmbâtă, într-un comunicat de presă, că în localităţile carantinate sunt permise intrarea şi ieşirea pentru transportul de marfă, pentru persoanele care merg la serviciu, care realizează activităţi agricole, pentru asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu disabilităţi, decesul unui membru de familie şi pentru deplasarea la medic.

„La intrările şi ieşirile din localităţi au fost, deja, instuite filtre, echipele mixte fiind formate din poliţişti şi jandarmi, care verifică îndeplinirea condiţiilor legale pentru intrarea şi, respectiv ieşirea din localităţile care fac obiectul măsurii de carantinare zonală. În interiorul localităţilor vor acţiona atât echipaje de poliţie, cât şi echipaje de jandarmi, care vor asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi respectarea recomandărilor medicale în vederea limitării răspândirii infecţiilor cu coronavirus”, arată sursa citată.

Prefectura a precizat că în localităţile caratinate este strict interzisă intrarea sau ieşirea prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice.

Autorităţile locale recomandă şi variantele ocolitoare pentru cele două localităţi.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, variantele ocolitoare pentru Dârmăneşti sunt: dinspre Piteşti către Domneşti, Pietroşani şi Coşeşti: dinspre Câmpulung către Domneşti, Pietroşani şi Coşeşti.

Pentru localitatea Bălileşti, rutele alternative sunt: dinspre Piteşti, spre localităţile Aninoasa şi Vlădeşti, accesul dinspre DN 73C Câmpulung, spre Godeni, urmat de Berevoieşti, până la intersecţia cu DJ 732A spre Vlădeşti (urmat de Aninoasa), iar dinspre Câmpulung, accesul dinspre DN 73C către Godeni, urmat de Berevoieşti, până la intersecţia cu DJ 732A spre Vlădeşti (urmat de Aninoasa).

În judeţul Argeş masca de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele, începând de la vârsta de cinci ani, în spaţiile închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă. De asemenea, autorităţile au restrâns programul activităţilor comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri, dar şi organizarea evenimentelor private, până la orele 22:00 în cursul săptămânii şi 23:00 în zilele de sâmbătă şi duminică.

În judeţul Argeş, de la începutul pandemiei au fost confirmate cu noul coronavirus peste 3.300 de persoane.

Sursa: News.ro

Programul teraselor ar putea fi redus în Capitală și alte județe! Ludovic Orban: "Erau locuri de petrecere" | ... Fata de 13 ani, dispărută din Săveni, găsită de poliţişti în Botoşani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x