Antena Căutare

Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne

Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Nicolae Moga.

Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Nicolae Moga.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis News.ro, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul prin care se ia act de demisia lui Nicolae Moga, ministrul afacerilor interne, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi decretul prin care se desemnează Mihai-Viorel Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al afacerilor interne, interimar.

Nicolae Moga a demisionat de la Ministerul de Interne la câteva zile de la numire.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a declarat Moga, marţi, la anunţarea demisiei. El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

CSAT a aprobat forţele armate care pot participa la misiuni în afara ţării în anul 2020... Contracandidatul Codruţei Kovesi la conducerea Parchetului European, a fost desemnat la şefia Parchetului Financiar din ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Emmanuel Macron și Nicușor Dan, întâlnire în Franța. Ce mesaj a transmis președintele Franței în limba română
Emmanuel Macron și Nicușor Dan, întâlnire în Franța. Ce mesaj a transmis președintele Franței în limba română
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu Catine.ro
Marcel Ciolacu se mută la Buzău după câștigarea președinției Consiliului Județean. Ce spune despre chiriile de acolo
Marcel Ciolacu se mută la Buzău după câștigarea președinției Consiliului Județean. Ce spune despre chiriile...
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt în public
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și și-a schimbat declarația
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Roxana Nemeș renunță la bone pentru gemenii ei. Cum a ajuns la această decizie: Suntem 100% noi doi, cât sunt încă mici...
Roxana Nemeș renunță la bone pentru gemenii ei. Cum a ajuns la această decizie: Suntem 100% noi doi, cât sunt... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Reacţia unei chinezoaice stabilite în Bacău: România este o ţară periculoasă pentru fete
Reacţia unei chinezoaice stabilite în Bacău: România este o ţară periculoasă pentru fete Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Choux-uri aperitiv cu avocado și somon afumat. Eleganță simplă pentru mese festive
Choux-uri aperitiv cu avocado și somon afumat. Eleganță simplă pentru mese festive HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x