Antena Căutare

Gelozia își spune cuvântul! Narcisa și Andra, replici tăioase din cauza lui Armando: "Sunt îndrăgostită maxim"

Narcisa și Andra au parte de replici tăioase din cauza lui Armando. Iată discuția dintre cele două concurente de la Mireasă.

La finalul zilei de ieri o frază aparent banală a încis spiretele, iar Narcisa și Andra păreau că au multe să-și spună una celeilalte.

Andra consideră că Narcisa este îndragostită de Armando, aceasta susținând că l-a sărutat pe gât pe concurent.

Andra și-a făcut un scenariu amplu în imaginația ei cu Armando și Narcisa.

O lume care se împarte la doi! Armando și Andra, resentimente înainte de sentimente. Ce au discutat cei doi: "Mă așteptam să fii mai inteligentă"

Concurentii show-ului Mireasa

Narcisa Pruteanu are 28 de ani și este din Bârlad, însă locuiește în Cluj. Are doi nepoți pentru care ar face orice, pentru că iubește foarte mult copiii. Narcisa pune mare preț pe sinceritate, indiferent dacă maniera directă în care se exprimă poate înclina situația în detrimentul ei. Crede că în casa Miresa își va găsi jumătatea pentru că: "pot să cunosc mult mai bine o persoană în contextul în care trăim în aceeași casă 24 de ore din 7".

Armando, la capătul răbdării sau al dragostei? Psihologia unei reîntoarceri surpriză! Andra:" Nu mai vreau să fac aceeași greșeală"

Andra Nicolin este vegetariană, a venit în casa Mireasa din Craiova și are 33 de ani. Întrucât este pasionată de gastronomie, își dorește să deschidă un restaurant în orașul său. Andra rămâne cu zâmbetul pe buze în majoritatea situațiilor, încercând să își păstreze optimismul indiferent de împrejurări.

Dacă vreţi să revedeți cele mai bune momente din emisiunea Mireasa și să urmăriți live pe concurenți 24/24, atunci sunteţi la un singur click de această dorinţă. Pe AntenaPlay găsiţi episoadele integral.

Pentru mai multe detalii, urmăriți video-ul de mai sus!

Narcisa este luată în colimator de Ionuț! Concurenții au păreri și viziuni diferite: "Ea le știe pe toate! Se bagă ... Petrecere de pomină în casa Mireasă. Iată cum s-au distrat concurenții...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16 ianuarie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16...
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut
Mireasa, sezon 13. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi reechilibrate. Reacția Kremlinului
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x