Antena Căutare

Piramida faraonului Djoser din Saqqara, considerată cea mai veche încă vizibilă din Egipt, a fost redeschisă publicului

Piramida faraonului Djoser de la Saqqara, veche de 4.700 de ani şi considerată drept cea mai veche încă vizibilă din Egipt, a fost redeschisă pentru public joi, în sudul oraşului Cairo, după mai mulţi ani de restaurare, potrivit AFP.

''Redeschidem astăzi, după restaurarea ei, cea mai veche piramidă încă în picioare din Egipt'', a declarat, în cadrul unei ceremonii organizate joi la poalele celebrei piramide în trepte, ministrul egiptean pentru Antichităţi şi Turism, Khaled el-Enany.

Este vorba şi despre "primul edificiu în întregime construit din piatră" din lume, potrivit ministrului.

Renovarea acestui monument a început în 2006, înainte de a fi întreruptă "din motive de siguranţă" legate de revolta populară din 2011. Lucrările au fost reluate în 2013, potrivit lui Ayman Gamal Eddine, responsabil al proiectului în cadrul Ministerului Antichităţilor.

Costul total al lucrărilor de restaurarea s-a ridicat la 104 milioane de lire egiptene, adică 6 milioane de euro, conform guvernului egiptean.

Articolul continuă după reclamă

Situată la 20 de kilometri sud de Cairo, piramida domină o vastă necropolă din regiunea Memphis, prima capitală egipteană.

Înalt de aproape 60 de metri şi având şase etaje, acest monument a fost construit către anul 2.700 înainte de Hristos de către celebrul arhitect Imhotep, deasupra unei cavităţi adânci de 28 de metri care adăpostea un mormânt de granit roz.

Situl, înscris în patrimoniul mondial al UNESCO din 1979, constituie prima necropolă familială din Egipt, o practică introdusă de faraonul Djoser.

În această necropolă din Saqqara, autorităţile egiptene au descoperit, în aprilie 2019, un mormânt decorat cu reliefuri colorate şi inscripţii bine conservate, aparţinând unui nobil din a V-a dinastie egipteană (între 2.500 şi 2.300 î.Hr.).

În ultimii ani, autorităţile egiptene şi-au îmbunătăţit considerabil comunicarea pe tema descoperirilor arheologice sperând să atragă din nou turiştii care au ocolit Egiptul din cauza revoltei din 2011.

Siturile arheologice reprezintă pentru Egipt un argument major în faţa concurenţei altor destinaţii turistice, context în care Khaled el-Enany, ministrul pentru Antichităţi din 2016, a obţinut în decembrie portofoliul la Turism.

Sursa : news.ro

British Museum a achiziţionat un pandantiv din aur vechi de 3.000 de ani... Imagini de pe Marte! Oamenii de știință au descoperit locul în care ar exista viață extraterestră...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
O femeie și-a cumpărat niște cercei vechi la preț de chilipir, dar s-a ales cu o adevărată „comoară”! Ce a descoperit
O femeie și-a cumpărat niște cercei vechi la preț de chilipir, dar s-a ales cu o adevărată „comoară”! Ce a...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Cea mai mare epavă medievală descoperită vreodată. Ce dimensiune fantastică are navă și cum a rămas ascunsă până acum
Cea mai mare epavă medievală descoperită vreodată. Ce dimensiune fantastică are navă și cum a rămas ascunsă...
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost blocat vreme de 15 luni dosarul lui Dan Dungaciu
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o "planetă extraterestră" Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x