Antena Căutare

Astăzi este ziua cea mare pentru Radu Mazăre și iubita lui Roxana. Cei doi se vor căsători la penitenciarul Rahova

Astăzi este ziua pe care Radu Mazăre a așteptat-o cel mai mult. În mai puțin de două ore Radu Mazăre va spune DA în faţa ofiţerului de stare civilă. Fostul primar al Constanţei se va căsători cu iubita lui, Roxana.

Astăzi este ziua pe care Radu Mazăre a așteptat-o cel mai mult. În mai puțin de două ore fostul primar din Constanța va spune DA în faţa ofiţerului de stare civilă. Fostul primar al Constanţei se va căsători cu iubita lui, Roxana.

Ceremonia va avea loc în penitenciarul Rahova, acolo unde Radu Mazăre ispăşeşte sentinţa de nouă ani şi zece luni.

Cei 10 invitați vor ajunge la nuntă în jurul orei 15:00. Radu Mazăre și iubita sa, Roxana, sunt împreună deja de 15 ani, iar acest pas este cel care va oficializa legământul dintre ei.

Cei 10 invitați sunt mama lui Radu Mazăre, fiul acestuia, Răducu, frații lui Radu Mazăre, dar și câțiva dintre membri familiei Roxanei.

Nunta nu va fi plină de bunătăți și nici extravaganță așa cum ne-a obișnuit edilul, ci foarte modestă. Chiar azi, Radu Mazăre a cumpărat niște pilcoturi de la magazinul penitenciarului pentru că nu are voie să aducă mâncare din exterior.

Aceștia vor sta împreunpă într-o încăpere cu un ofițer de la Primăria Sectorului 5, cel care de altfel va și face formalitățile necesare pentru aceasta cununie, pentru că nu va fi nici un preot.

În ceea ce privește costumația mirilor, Roxana a spus că nu o să își cumpere special o rochie pentru eveniment, pentru că sigur găsește ceva pe acasă, iar profesia de designer o ajută la acest capitol. Radu Mazăre va purta costumul în care s-a prezentat de atâte ori în fața instanței.

Imaginile durerii! Cum a fost umilit și bătut un băiat din Cugir de o fată și de alți copii aflați în apropierea victime... Defecțiune la morga spitalului din Brăila. Mirosul puternic s-a răspândit în tot spitalul...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de...
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Meteo 22 decembrie 2025 - 19 ianuarie 2026. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Început de an, friguros
Meteo 22 decembrie 2025 - 19 ianuarie 2026. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Început de an, friguros Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x