Reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA anunţă organizarea unui protesc paşnic, prin suspendarea activităţii.
Practic, timp de o oră, adică între 17 şi 18 nimeni nu va fi servit pe terase si, în loc de bun venit, clienţii ar putea găsi pancarte cu mesaje adresate celor de la guvern şi tuturor celor responsabili cu găsirea unor soluţii.
„Vă jucaţi cu focul fără a ști să gătiţi”, „La felul în care ne-aţi trataţi, nu meritaţi niciun bacşiş”, „O industrie izolată, fără a fi testată” - sunt doar câteva dintre mesajele pe care vor să le transmită cei din domeniu, potrivit Observator.
Acţiunea se va desfăşura miercuri seara, iar din comunicatul patronatelor din domeniu se mai arată faptul că pierderile suferite până acum se ridică la aproape 70 % faţă de aceeaşi perioadă a anul trecut, în condiţiile în care peste 40% dintre afacerile din domeniu au ajuns să îşi suspende sau să oprească activitatea.