Antena Căutare

Sf Nicoale 2018. Rugăciunea Sf Nicolae pentru copii oferă ajutor!

Sf Nicoale 2018. Rugăciunea Sf Nicolae pentru copii. Sfântul Nicolae este prăznuit pe 6 decembrie. Este considerat ocrotitorul copiilor. Iată rugăciune care se spune în zi de Moș Nicolae.

rugaciune

Sf Nicoale 2018. Rugăciunea Sf Nicolae pentru copii. Sfântul Nicolae este prăznuit pe 6 decembrie. Este considerat ocrotitorul copiilor. Iată rugăciune care se spune în zi de Moș Nicolae.

”Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa.

Ajun de Sf Nicolae 5 decembrie. Ce se face în ajun de Moș Nicolae pentru fericire și noroc

Când vine Moș Nicolae și cum trebuie pregătite ghetuțele​

Articolul continuă după reclamă

Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca pentru sfintele tale rugăciuni să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Moș Nicolae, sărbătoarea prăznuită pe 6 Decembrie, abundă în tradiții și superstiții. Vezi aici ce trebuie să faci în ziua de Sfânt Nicolae.

Moș Nicolae 2018. Cele mai importante tradiții și superstiții. Ce nu ai voie să faci... 4 lucruri care pot îmbunătăți educația copilului tău...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
De ce se îndepărtează copiii de părinți? Ce spun psihologii despre părinții toxici
De ce se îndepărtează copiii de părinți? Ce spun psihologii despre părinții toxici
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
(P) Descoperă ghidul interactiv de cadouri de Crăciun pentru toată familia!
(P) Descoperă ghidul interactiv de cadouri de Crăciun pentru toată familia!
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x