Antena Căutare

Valea Prahovei, pregătită pentru minivacanța de Rusalii DN 1, din nou ca altădată!

După o lungă perioadă în care afacerile au fost pur şi simplu îngheţate, staţiunile de pe Valea Prahovei şi-au recăpătat strălucirea şi au fost pregătite să-şi primească primii turişti.

Atmosfera de sărbătoare s-a văzut încă de la intrarea pe DN1, acolo unde traficul a reînviat, după perioada stării de urgenţă. Hotelierii i-au aşteptat pe turişti cu fel şi fel de oferte, dar şi cu reguli stricte de igienă şi distanţare socială.

Cum arată o vacanță cu reguli pe litoralul românesc. Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru închirierea unui șezlong

Minivacaţa de Rusalii a readus cu ea şi aglomeraţia de pe Drumul Naţional 1

Cu aceatsă ocazie polițiști au făccut recomandări conducătorilor auto.

"Recomandăm conducătorilor auto care aleg să circule pe Drumul Naţional 1, către zona montană şi către judeţul Braşov, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conform lui"Adrian Plăcintă, inspector de poliţie.

Cum din fiecare vacanță la munte nu pot lipsi plimbările pe cărările munților, cei mai mulți au ales să ajungă la Cota 1.400.

Cele mai incendiare petreceri de la malul mării, în prima minivacanță din pandemie. Cum o să vă distrați

Minivacanța de Rusalii a început și cu vizite la vestigiile importante din stațiunile de la poalele muntelui. Unul dintre cele mai vizitate obiective a fost, bineînţeles. Castelul Peleș și vechile clădiri istorice.

Iar managerii de hotel şi-au pregătit tot setul de reguli pentru a primi în siguranţă turiştii.

Au început să apară primere rezervări pentru această minivacanţă, și aproximativ 60% din capacitatea unor hoteluri este deja ocupata, conform hotelierilor de la munte.

Cei care au ales să se bucure de răcoarea muntelui vor rămâne în stațiunile de pe Valea Prahovei până luni, profitând astfel de weekendul prelungit.

Urmăriți mai multe accesând clipul video de mai sus, difuzat la Observator.

Spirtul contrafăcut continuă să facă victime în județul Iași. Câte persoane decedate s-au înregisttat până acum în urma ... Viorel Cataramă s-a autointitulat Donald Trump al României! Afaceristul s-a ales recent cu un dosar penal...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Jennifer Lopez a publicat o fotografie rară alături de cele două surori. Diva a sărbătorit-o pe mama sa în Las Vegas
Jennifer Lopez a publicat o fotografie rară alături de cele două surori. Diva a sărbătorit-o pe mama sa în Las... Catine.ro
(P) 7 semne mai puțin vizibile ale oboselii care îți afectează tenul și cum le poți corecta
(P) 7 semne mai puțin vizibile ale oboselii care îți afectează tenul și cum le poți corecta
Hazar Ergüçlü publică noi fotografii cu partenerul Efe Celik. Cei doi continuă să formeze un cuplu
Hazar Ergüçlü publică noi fotografii cu partenerul Efe Celik. Cei doi continuă să formeze un cuplu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Nicușor Dan a explicat după 4 luni de ce nu s-a dus la funeraliile lui Ion Iliescu, deși sicriul fostului președinte era în Palatul Cotroceni
Nicușor Dan a explicat după 4 luni de ce nu s-a dus la funeraliile lui Ion Iliescu, deși sicriul fostului... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cotlete de porc cu usturoi la tigaie, fragede, suculente și rumenite perfect
Cotlete de porc cu usturoi la tigaie, fragede, suculente și rumenite perfect HelloTaste.ro
Prima declarație a iubitului Rodicăi Stănoiu. Bărbatul a fost filmat când pleca de la cimitir, după deshumarea ei
Prima declarație a iubitului Rodicăi Stănoiu. Bărbatul a fost filmat când pleca de la cimitir, după deshumarea ei Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 16 decembrie 2025. Peștii vor claritate. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 16 decembrie 2025. Peștii vor claritate. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Toată „oastea” lui Kovesi sprijină protestele anti-justiție. Se încearcă restaurația binomului înainte ca dosarul lui Coldea să ajungă la ÎCCJ
Toată „oastea” lui Kovesi sprijină protestele anti-justiție. Se încearcă restaurația binomului înainte ca... Jurnalul
Ce s-a întâmplat atunci când Lavinia Pîrva a urcat pe scenă alături de Ștefan Bănică Jr? Momentul a devebit viral
Ce s-a întâmplat atunci când Lavinia Pîrva a urcat pe scenă alături de Ștefan Bănică Jr? Momentul a devebit... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Meseriile fără facultate cu salarii mai bune decât cele din IT. Se caută specialişti în aceste domenii
Meseriile fără facultate cu salarii mai bune decât cele din IT. Se caută specialişti în aceste domenii Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Cerviche, tartar și carpaccio. Rețetele celor mai sofisticate preparate din carne crudă
Cerviche, tartar și carpaccio. Rețetele celor mai sofisticate preparate din carne crudă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x