Antena Căutare

FOTO: SINCA-I puţin cât ne-au dat! Elevii de la "Gheorghe Şincai" şi-au dorit mai mult victoria în meciul cu vedetele Intact

V-am zis că "Antena 1 aduce vedete în liceu" şi ne-am ţinut de cuvânt. Bine, v-am mai zis şi că o să obţinem victoria, dar elevii de-a 12-a de la "Gheorghe Şincai" n-au ştiut de joacă şi ne-au dat atâtea goluri până când... s-a plictisit şi Dorian Popa să ţină scorul.

Marţi, de la ora 14:00, Răzvan, Dani, Flavia, Oprişan, Amalia şi restul trupei de la Neatza vor merge la Colegiul Naţional Mihai Viteazul pentru un nou meci de fotbal cu liceenii

Trupa de la Intact a fost fix ca Steaua '86. Nu în sensul că a jucat bine, ci că a jucat într-un echipament alb. În locul lui Duckadam l-am avut între buturi pe Daniel "Max" Dragomir, care a scos mingile atât din poartă cât şi din faţa adversarilor, pentru ca greucenii să vină în teren. Dar înainte să vină, staţi aşa să ne răcorim şi noi cu o Bucovina.

Articolul continuă după reclamă

Cătălin Oprişan, fundaş de fier. Fierul e mai mult de la genunchiere. L-am avut la mijloc pe Nana Falemi, singurul fotbalist adevărat, iar în atac am forţat cu un trio demenţial.

Florin Ristei, care a încercat să fie prieten cu ei, dar era deja ora 14:00 şi băieţii ştiau că emisiunea e până la ora 13, Diana Munteanu, căpitanul echipei, şi Adi Mihăilă, de la ZU TV. Arma secretă a fost Rapha, de la Happy, dar băieţii cu adevărat veseli de azi s-au dovedit a fi elevii de la Gheorghe Şincai. Atât cei din teren, cât şi galeria lor care a fost absolut senzaţională! Felicitările noastre!

DIANA MUNTEANU ŞI COMENTARIUL INCONFUNDABILULUI DORIAN POPA

"CÂND S-AU ÎMPĂRŢIT PICIOARELE EU AM PRIMIT DOUĂ MÂNUŢE" - declaraţia îi aparţine tovarăşului Florin Ristei şi ni s-a părut mult prea bună ca să nu o lăsăm aici, aşa de amintire. Apropo, voi vă daţi seama că în cazul ăsta la el a fost un henţ non-stop? :D

Ah, că uitasem. Scorul a fost de 9-0 pentru gazde, dar şi dacă ne intrau cele două şuturi de la 0-7... alta era soarta partidei. Şi ca să nu mai spunem de arbitraj...că nici n-am avea ce :))))

"Antena 1 îţi aduce vedete în liceu". Suntem ca BACUL pentru elevii de a 12-a. La 13:45 ne vedem la "Gheo... "Antena 1 îți aduce vedetele în liceu!" Diana Munteanu, Florin Ristei şi Cătălin Oprişan au făcut show împotri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
"Antena 1 îţi aduce vedete în liceu". Starurile Antenei 1 i-au scos la joacă pe puștii de la Colegiul Ion Neculce
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Galerie FOTO: Ne-au chemat dimineaţa devreme, dar le-am răspuns cu Noaptea Târziu! Băieţii care rup internetul au făcut show la
Galerie FOTO: Ne-au chemat dimineaţa devreme, dar le-am răspuns cu Noaptea Târziu! Băieţii care rup internetul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x