Antena Căutare

DEGUSTARE pe NEVĂZUTE! O nouă probă surpriză, pentru distracția juraților!

După un service ratat, jurații s-au gândit să le testeze concurenților capacitatea de a recunoaște alimentele.

După un service ratat, jurații s-au gândit să le testeze concurenților capacitatea de a recunoaște alimentele.

Legați la ochi, cu căști pe urechi și cu alimentele mărunțite, pentru a nu li se dezvălui texturi și forme, concurenții vin pe rând în fața juraților. Valentina și Ovidiu sunt primii, nici unul dintre ei nereușind să ghicească despre ce preparat este vorba în primă fază. Totuși, Ovidiu reușește să descopere conopida, fapt care le aduce un punct băieților.

Articolul continuă după reclamă

Vali și Elena nu pot ghici mozzarella, în timp ce Sorin și Flori ratează punctajul din pricina unei radicchio și a cartofului dulce.

Corcodușele l-au scos din bucluc pe Cătălin, care a recunoscut alimentul "pentru că sunt țăran!", învingând-o pe Angi. Băieții sunt la 2-0 față de fete.

Gabriela reușește să recunoască două alimente, ajungând la un scor de 2-3 față de băieți. Ștefan este cel pentru care albușul de ou a adus încă un punct.

Cu un scor final de 5 la 3, băieții câștigă proba. Aceștia sunt trimiși la distracție, iar fetele vor avea de pregătit unt de arahide din 35 de kilograme de arahide, care abia așteaptă să fie curățate.

Eșecul service-ului duce la NOMINALIZĂRI pentru eliminare din competiție! Urmează JURIZAREA!... Arahide pentru fete și distracție pe tiroliană pentru echipa băieților!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Iadul Bucătarilor nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/iadul-bucatarilor/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/antena1official/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/iadul-bucatarilor.

Citește și
Michael Pascale, câştigătorul sezonului doi de la Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor, a devenit tătic! Prima fotografie cu bebeluşul
Michael Pascale, câştigătorul sezonului doi de la Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor, a devenit tătic! Prima...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Cătălin Scărlătescu organizează Burger Week la mare
Chef Cătălin Scărlătescu organizează Burger Week la mare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x