Antena Căutare

Cine e ispita Amelia de la Insula Iubirii sezonul 9. Cu ce se ocupă și ce poveste de viață are. Ce a trăit în copilărie

Amelia, în vârstă de 26 de ani, este una dintre ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 9. Descoperă cu ce se ocupă și ce poveste de viață are.

Galerie
Descoperă cine este ispita Amelia de la Insula Iubirii 2025 și ce trecut are | Antena 1

Noul sezon al emisiunii Insula Iubirii va avea premiera pe 21 iulie 2025 și deja s-au aflat numele ispitelor masculine. Recent, identitatea primelor trei ispite feminine a fost dezvăluită, printre ele fiind și Amelia.

Descoperă cine este ispita Amelia de la Insula Iubirii sezonul 9. Află cu ce se ocupă, care e povestea ei de viață și ce a trăit în cpilărie.

Cine e ispita Amelia de la Insula Iubirii sezonul 9. Cu ce se ocupă și ce poveste de viață are. Ce a trăit în copilărie

Sezonul 9 al emisiunii Insula Iubirii vine cu nume noi de ispite și cu numeroase surprize, semn că publicul va avea parte de un show cu totul și cu totul special.

Articolul continuă după reclamă

Printre ispitele feminine se numără și Amelia, în vârstă de 26 de ani. Tânăra este în prezent cântăreață și este extrem de dornică să își dezolte o carieră artistică și să cucerească topurile muzicale.

Citește și: Cine e ispita Mattia Carnessali de la Insula Iubirii sezonul 9. Ce meserie inedită are și care sunt pasiunile lui

Totuși, Amelia a decis să accepte provocarea de a deveni ispită la Insula Iubirii 2025, în cel de-al nouălea sezon. Aceasta știe ce-și dorește în viață și muncește pentru a obține totul. Îi plac oamenii și simte că îi atrage aproape de ea, cu ușurință!

Tânăra nu s-a ferit să recunoască faptul că provine dintr-o familie dezorganizată și că a avut parte, de-a lungul timpului, de numeroase conflicte cu tatăl său. Spune că acum are o relație foarte bună cu tatăl ei.

A locuit o perioadă în Olanda, acolo unde, împreună cu fostul iubit, recruta forță de muncă din România.

„Dacă ar fi să mă descriu, aș spune că sunt carismatică, iubibilă și naturală”, mărturistește ea.

Citește și: Cine e ispita Narcis Bujor de la Insula Iubirii sezonul 9. Ce meserie inedită are și care sunt pasiunile lui

Amelia consideră că are toate calitățile necesare pentru a deveni o ispită puternică și pentru a frânge inimi. Șarmul de care dă dovadă va fi aliatul său principal în materie de cucerit și rămâne de văzut ce concurenți nu îi vor rezista, la Insula Iubirii sezonul 9.

Premiera Insula Iubirii sezonul 9este pe 21 iulie 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Află detalii despre noul sezon

Sezonul 9 al emisiunii Insula Iubirii va avea premiera pe 21 iulie 2025 și fanii așteaptă cu nerăbdare să descopere cine sunt ispitele masculine și feminine care vor testa din plin fidelitatea cuplurilor înscrise în competiție.

Și de data aceasta, Thailanda promite să fie la fel de seducătoare și „periculoasă”, într-un test în care doar iubirea adevărată și sinceră poate să învingă!

„Încă nu-mi vine să cred că a trecut o lună de la momentul în care am ajuns în Thailanda, alături de întreaga echipă pentru a pregăti ultimele detalii și a începe treaba! După o perioadă încărcată, în care am numărat atât apusuri, cât și răsărituri, în cele mai frumoase locații, în timpul filmărilor și în care ne-am implicat la maximum, fiecare dintre noi, iată-ne, astăzi, la finalul lunii martie, gata să ne întoarcem acasă. Aș vrea să vă ofer atât de multe informații din culise, dar încă nu e momentul, așa că mă rezum la a vă transmite că va fi un sezon ce nu trebuie ratat. Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând, iar testul va scoate la iveală fiecare detaliu!”, a declarat Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii, la finalul lunii martie, atunci când s-au încheiat filmările.

Insula Iubirii 2025 are premiera pe 21 iulie 2025 și va putea fi urmărită pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Insula Iubirii 2025. Lista completă și detalii despre ispitele masculine din sezonul 9... Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, ce începe din 21 iulie, l...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Surpriza verii, din 23 iulie, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY! Cupluri și ispite revin la Insula Iubirii - Reuniuni!
Surpriza verii, din 23 iulie, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY! Cupluri și ispite revin la Insula Iubirii - Reuniuni!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x