Antena Căutare

Insula Iubirii, lider detașat de audiență! Emoții puternice și apropieri neașteptate. Ce s-a întâmplat între concurenți și ispite

Imaginile nu mai reprezintă doar o șansă de a-și revedea partenerii, au devenit parte a poveștii care se scrie în Thailanda și care conduce spre răspunsurile pe care le-au căutat, încă de la casting.

Insula Iubirii, lider detașat de audiență! Emoții puternice și apropieri neașteptate | Antena 1

Cuplurile care iau parte la sezonul 10 Insula Iubirii sunt tot mai aproape de a realiza ce își doresc pe termen lung pentru ei și partenerii lor. Cu fiecare ediție, bonfire-ul final devine tot mai important. Show-ul continuă și săptămâna viitoare, vineri de la 20:30 și sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Finalul bonfire-ului fetelor a fost unul încărcat – Claudia și Prințesa au avut parte de noi conștientizări, Mira a resimțit pentru prima dată lacrimile puternice cauzate de ceea ce a văzut, iar Bibi și Nattasha au adăugat noi pietre la ceea ce deja se conturează a fi decizia lor finală. După emoții, a urmat distracția pentru ele! Seara în club s-a dovedit a fi exact ce aveau nevoie – Claudia și-a dat voie să fie fericită cu Eduard, iar Bibi și Mira au continuat apropierile cu Narcis și George. Unde vor conduce toate aceste momente, rămâne de văzut!

Nici în vila băieților nu s-a așternut liniștea! Flacăra aprinsă și vizita lui Radu Vâlcan au adus noi tensiuni. Ian a fost cel vizat de această dată, iar șocul s-a instalat rapid – partenera lui pare că și-a găsit ceea ce avea nevoie în brațele Jaguarului, care îi oferă tot ce ea menționa că-i lipsea. Mai pot cei doi să vadă un viitor comun, în doi?

Articolul continuă după reclamă

Ediția a fost una plină de momente trăite la cote înalte, fiind lider absolut de audiență! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:01 – 23:29, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției a înregistrat 7.1 puncte de rating şi 29.4% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.0 puncte de rating şi 16.3% cota de piaţă. La nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul cu 5.9 puncte de audiență și 18.6% cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 4.3 puncte de rating și 13.7% cotă de piață. Și la nivelul publicului național, Antena 1 era lider de audiență, cu 5.6 puncte de rating și 16.9% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:19, 1.1 milioane de telespectatori au fost atenți la intensitatea momentelor.

Antena 1 a condus clasamentul audienţelor pe ȋntreg intervalul de Prime Time (19:00 – 00:00) cu 6.0 puncte de rating și 25.3% cotă de piață, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, față de locul 2, PRO TV, care avea 4.1 puncte de rating și 17.3% cotă de piață. Și la nivelul întregii zile, Antena 1 a ocupat primul loc, înregistrând 2.3 puncte de rating și 19.0% cotă de piață.

Insula Iubirii, show-ul fenomen, se vede în fiecare vineri, de la ora 20:30 și sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Sursa: Fifty5Blue

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL și Național

Perioada 31 octombrie 2026

Ce vezi săptămâna viitoare la Insula Iubirii. Ce cuplu părăsește emisiunea. Anunțul neașteptat făcut de Radu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce vezi săptămâna viitoare la Insula Iubirii. Ce cuplu părăsește emisiunea. Anunțul neașteptat făcut de Radu
Ce vezi săptămâna viitoare la Insula Iubirii. Ce cuplu părăsește emisiunea. Anunțul neașteptat făcut de Radu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Primul „Te iubesc” din sezonul 10 Insula Iubirii! Ce ispită și-a declarat sentimentele pentru un concurent
Primul „Te iubesc” din sezonul 10 Insula Iubirii! Ce ispită și-a declarat sentimentele pentru un concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x