Antena Căutare

Anca Florescu și Ciprian Teodorescu completează distribuţia serialului original Iubire cu parfum de lavandă

Anca Florescu și Ciprian Teodorescu sunt cele mai noi nume care se alătură distribuției serialului original de la Antena 1, Iubire cu parfum de lavandă.

Cei doi vor putea fi urmăriţi în curând, la Antena 1 | Antena 1

Cei doi vor putea fi urmăriţi în curând, la Antena 1, în povestea care aduce în prim plan o iubire între doi oa-meni care ajung să se îndrăgostească, în ciuda diferențelor sociale dintre ei.

Cunoscută publicului pentru debutul său în cariera de artistă în trupa Laguna, alături de Nicoleta Luciu, actrița Anca Florescu va putea fi urmărită, în curând, în rolul Silviei Lungu, fosta soție a lui Ștefan (Adi Nartea) și mama Almei (Alexia Caraş). Relația cu tatăl fiicei sale nu este cea mai bună, în urma divorţului, cei doi ajungând să poarte o luptă permanentă pentru a câştiga afecţiunea fiicei lor.

Anca Florescu și Ciprian Teodorescu completează distribuţia serialului original Iubire cu parfum de lavandă, ce va fi difuzat pe Antena 1 și în AntenaPLAY

„Îmi exprim recunoștința pentru doamna Ruxandra Ion, pentru că a apreciat că pot răspunde exigențelor dumneaei, deși sunt foarte mulți colegi actori talentați și dornici de a colabora în proiectele pe care le coordonează.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Nume noi se alătură serialului „Iubire cu parfum de lavandă”. Darisian Luncanu și Iulia Barbu fac parte din distribuție. Cine sunt

Colegii actori și echipa Iubire cu parfum de lavandă sunt deosebiți, atenți, condescendenți”, a mărturisit actrița. Despre Silvia Lungu, personajul căruia îi dă viață, Anca povestește:

„Personajul pe care îl interpretez este provocator, colorat. Atmosfera de la filmări, într-o locație de vis, îmi oferă atât de multe posibilități de a cunoaște, de a descoperi noi întâlniri. Este minunat! Îi mulțumesc de asemenea Domnicăi Cârciumaru pentru invitația la casting. Și în fiecare clipă, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndreptarea pașilor!”.

Citește și: Juno și Cătălin Gheorghe, frați în Iubire cu parfum de lavandă. Juno, băiatul rău din serialul de la Antena 1

În Iubire cu parfum de lavandă, telespectatorii îl vor putea urmări şi pe Ciprian Teodorescu, solist vocal, actor şi arhitect. Absolvent al Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu, din Suceava, dar şi al Facultăţii de Arhitectură, din Iaşi, Ciprian şi-a îndreptat atenţia spre muzică şi actorie. De-a lungul timpului a jucat în musicaluri de succes precum Mamma Mia (Sam Carmichael), We Will Rock You (Brit) sau The Full Monty (Harold Nichols), iar în serialul original de la Antena 1 îl va interpreta pe Adrian, fratele lui Dinu (Bogdan Albulescu) şi cumnatul Amaliei (Andreea Vasile), consilier în cadrul Primăriei, care se folosește de poziția pe care o are ca să cumpere terenuri din sat și, mai apoi, să le vândă către dezvoltatorii imobiliari.

Totodată, încearcă să o cucerească pe Anda (Michaela Prosan), însă planul real este să ajungă să pună mâna pe lanul de lavandă: “Încep prin a spune că mă simt extrem de onorat și de recunsocător pentru oportunitatea de a juca în acest serial. Îmi doream genul ăsta de rol de foarte multă vreme și, iată, se întâmplă. Mi-am sunat familia și prietenii, care m-au felicitat și mi-au spus că nu m-au mai văzut atât de fericit de multă vreme. Apoi, au început repetițiile și filmarile, unde am cunoscut o grămadă de oameni frumoși și calzi, atât actori, cât și oameni din echipa de productie. Interpretarea lui Adrian, într-un rol negativ, este o provocare pentru mine, mai ales că, în viața reală, sunt o persoană total diferită, as putea spune chiar diametral opusă. Totuși, am considerat că aceasta este o oportunitate unică de a-mi extinde abilitățile actoricești și de a aduce complexitate rolului, sperând că nuanțele și profunzimea pe care am încercat să i le insuflu acestui personaj vor fi apreciate și plăcute de către oamenii din fața ecranelor. Abia aștept ca publicul să urmărească povestea noastră frumoasă și să se lase duși, ca într un vis frumos, de valurile tumultuoase ale sentimentelor, trăirilor și emoțiilor”, a dezvăluit Ciprian Teodorescu.

Filmările pentru Iubire cu parfum de lavandă sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune, ce vor continua să fie dezvăluite în perioada următoare.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x