Antena Căutare

Cea mai îndrăgită emisiune de umor și-a decis finaliștii Ștefania Dumitru, ultimul concurent calificat în finala ”iUmor”

Ștefania Dumitru a câștigat cea de-a 11-a ediție ”iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi Dumitraș,  Paul Lungu, Matt Edwards, Antonia Boantă și Voicu Mane.

Ștefania Dumitru a câștigat cea de-a 11-a ediție ”iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi Dumitraș, Paul Lungu, Matt Edwards, Antonia Boantă și Voicu Mane.

Primită foarte bine în sezonul 3 la ”iUmor”, Ștefania Dumitru a revenit anul acesta cu o nouă surpriză. De această dată, a renunțat la personajul ”Fetița din fântână” pentru rolul organizatorului unei licitații. ”A fost o ridiculizare a fenomenului ortodoxo-bisericesc din România care nu a jignit deloc, dar a avut foarte mult umor”, a apreciat Cheloo.

”Bravo de 30 de ori! Acesta este un număr de finală”, a lăudat-o și Delia, în timp ce Mihai Bendeac a fost de părere că numărul a fost monoton, iar Ștefania nu a simțit ritmul potrivit pentru numărul conceput de ea. Cu toate acestea, umorul fin al actriței a fost răsplătit cu 3 de DA.

Articolul continuă după reclamă

Părerea celor trei jurați a fost împărtășită și de telespectatorii care au votat-o pe Ștefania prin intermediul aplicației ”iUmor” și au ajutat-o să devină cea de-a 11-a finalistă din acest sezon.

Cea de-a 11-a ediţie a celui de-al patrulea sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 20:45 și 23:00, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 8,7 puncte de rating și 20% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 6,7 puncte de rating şi 15,5 cotă de piaţă.

iUmor a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 6,7 puncte de rating și 13,7 cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv cu 5,2 puncte de rating și 10,5 cotă de piață.

În minutul de aur, 20:54 peste 1,5 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.

Ediția de duminică a fost cea ultima de audiții, astfel că pe 3 decembrie telespectatorii vor putea urmări un BEST OF al celor mai tari momente ale artiștilor internaționali din toate cele patru sezoane. În doar două săptămâni, pe 10 decembrie, la marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

În acest timp, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume!

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați ”iUmor” în fața cărora sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro sau pot merge la casting în orașele:

  • CHIȘINĂU, 7 decembrie: Hotel Cosmos, ora 9.00
  • IAȘI, 9 decembrie: Universitatea Apollonia, ora 9.00
  • CLUJ-NAPOCA, 11 decembrie: Hotel Univers T, ora 9.00

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 26 noiembrie 2017

A devenit , în timp-record, favorita lui Cheloo, dar și a publicului. Ştefania Dumitru, ultima concurentă care merge în... Doru Ivanov, câștigătorul primei edițiii ”iUmor” din acest sezon, se pregătește de marea finală: ”Înainte nu dormeam pen...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x