Antena Căutare

Cristian Denis este câștigătorul celei de-a zecea ediții „iUmor”

Câştigãtorul celei de-a zecea ediţii iUmor, din cel de-al şaptelea sezon al show-ului i-a cucerit pe juraţi încã din primele momente pe scena show-ului. “Sunt Cristian Deniş şi sunt scamator!”, şi-a fãcut el intrarea în forţã, în platou.

Cristian Denis, câștigătorul ediției zece „iUmor”

Adept al show-urilor de stradã, Cristian Denis a cucerit publicul din Europa. “Am fost în Italia, în Franţa, am cunoscut în show-urile de stradã oameni de ştiinţã, ingineri, care veneau la tine la sfârşit şi îţi strângeau mâna!”, a mãrturisit el în culisele show-ului. Pe juraţi i-a cucerit. “Scamatorul nostru a fost o gurã de aer nesperatã în aceastã zi!”, a declarant Cheloo, în vreme ce Delia a completat şi ea: “Tot ce a fãcut m-a prins!”.

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaptelea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Articolul continuă după reclamă
Ce s-a întâmplat la „iUmor”, ediția zece. Mihai Bendeac a fost "băgat" în sicriu. Cheloo a renunțat la postul ... Mihai Bendeac nu și-a mai recunoscut mașina după ce a tunat-o! Cât l-a costat pe artist schimbarea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x