Antena Căutare

Medicii au DEZVĂLUIT o cauză clară a demenței. Cum te poți feri

Abuzul de alcool duce la demenţă, potrivit unor cercetări prezentate la un congres organizat în Italia, o echipă de specialiști din această țară urmând să vină la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi pentru a împărtăşi din experienţa terapeutică non-medicamentoasă a bolnavilor de Alzheimer.

Abuzul de alcool duce la demenţă, potrivit unor cercetări ce au fost prezentate la un congres recent organizat în Italia, o echipă de specialiști din această țară urmând să vină la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi pentru a împărtăşi din experienţa terapeutică non-medicamentoasă a bolnavilor de Alzheimer.

Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie Socola, a declarat, miercuri, că cercetările în cauză, realizate pe două milioane de subiecţi şi prezentate la cel de-al IX-lea Congres Naţional al Centrelor de Zi Alzheimer organizat în Italia, au demonstrat că abuzul de alcool duce la demenţă, fapt care constituie un semnal de alarmă în special pentru tânăra generaţie.

Aceasta a fost una din principalele teme dezbătute la congresul desfăşurat recent la care au fost invitaţi şi specialişti din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi.

Rezultatele prezentate de specialiştii italieni sunt în concordanţă cu studiul realizat de Universitatea Oxford, publicat în British Medicial Journal, care arată că abuzul de alcool duce în mod inevitabil la diminuarea volumului hipocampului, structură cerebrală implicată în funcţionarea memoriei, dar şi în dezvoltarea maladiei Alzheimer.

„Experienţa împărtăşită de specialiştii italieni ne va ajuta foarte mult în îmbunătăţirea protocoalelor de îngrijire a bolnavilor de Alzheimer. Acesta a fost primul pas al unei colaborări pe care sperăm să o dezvoltăm cât mai mult în viitor, mai ales că am constatat o deschidere totală faţă de problemele cu care noi, psihiatrii români, ne confruntăm în cazul bolnavilor de Alzheimer", a declarat medicul primar psihiatru din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi Bogdan Mucenica.

Un alt subiect care a fost dezbătut în cadrul Congresului a fost legat de importanţa terapiei prin stimulare cognitivă în formele uşoare şi moderate de demenţă, importanţa cromoterapiei, a meloterapiei, fitoterapiei sau a terapiei cu păpuşi în tratamentul bolnavilor diagnosticaţi cu demenţă.

„Pacienţii cu demenţă pot fi ajutaţi, de exemplu, să se hrănească singuri, apelând la o serie de mici artificii, foarte productive. De exemplu, cromatica farfuriilor sau greutatea bolurilor în care li se serveşte mâncarea sunt aspecte care îi pot ajuta să-şi simtă limita corpului, un aspect extrem de important în demenţă", a explicat doctorul Marcel Alexandru Găină, medic rezident psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi.

La congresul din Italia au mai fost dezbătute teme precum limitele tratamentului medicamentos în maladia Alzheimer, crearea de structuri care să primească bolnavii cu Alzheimer sau implicarea statului şi a instituţiilor sale în satisfacerea nevoilor de asistenţă în cazul bolnavilor cu demenţă şi în special cu demenţă Alzheimer.

Prezenţa psihiatrilor de la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi la acest congres a fost facilitată de dr. Santina Ingrid Ioniţă, coordonator Villa Magli, structură socio-medicală din Calenzano, care are în îngrijire 46 de bolnavi cu asistenţă 24 de ore din 24 şi alţi zece bolnavi în asistenţă de zi.

Congresul din Italia s-a desfăşurat la Teatrul Verdi din Montecatini Terme, iar din partea Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi au participat dr. Bogdan Mucenica, medic primar psihiatru, dr. Marcel Alexandru Găină, medic rezident psihiatru, dr. Carmen Mucenica, medic primar psihiatru şi şef Secţie exterioară psihiatrie Bârnova 1 cronici, dr. Dragoş Ionuţ Rădulescu, medic rezident psihiatru, şi dr. Maria Popescu, medic rezident neurolog.

VIDEO. Fiul cel mic al Shakirei, dansator înnăscut! Cum își mișcă șoldurile la repetițiile mamei... Dieta cu drojdie de bere și miere. Slăbești 3-4 kg în 2 săptămâni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop zilnic 30 octombrie 2026. Taurul are parte de o ceartă de zile mari, Săgetătorul simte că cineva vrea să îl provoace
Horoscop zilnic 30 octombrie 2026. Taurul are parte de o ceartă de zile mari, Săgetătorul simte că cineva vrea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce apare un inel verzui în jurul gălbenușului ouălor fierte. Greșeala care îi schimbă culoarea
De ce apare un inel verzui în jurul gălbenușului ouălor fierte. Greșeala care îi schimbă culoarea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x