Antena Căutare

7 SFATURI CARE TE AJUTĂ SĂ REDUCI FACTURILE ȘI SĂ TE BUCURI MAI MULT DE VARĂ

Nu trebuie să renunți la confort ca să faci economii. Este suficient să îți schimbi obiceiurile de consum, iar economiile se vor vedea încă de la următoarea factură.

Nu trebuie să renunți la confort ca să faci economii. Este suficient să îți schimbi obiceiurile de consum, iar economiile se vor vedea încă de la următoarea factură.

Spre deosebire de toamnă sau iarnă, când vremea te împiedică să petreci prea mult timp afară din casă, vara îți oferă toate condițiile să stai plecat de dimineața până seara. Temperaturile prea ridicate pot avea, însă, rezultate nedorite: facturi mai mari la utilități, din cauza consumului crescut de apă sau pentru că aparatura electrocasnică nu funcționează eficient pe timpul caniculei.

Iată 7 sfaturi și idei care te vor ajuta să faci economii simțitoare la întreținere și la celelalte utilități, astfel încât să ai mai mulți bani pentru a te bucura împreună cu familia de frumusețile verii.

1. SOLICITĂ ADMINISTRATORULUI SĂ TE SCOATĂ DE LA ÎNTREȚINERE

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă nu vei lipsi toată vara de acasă, legea spune că cei care pleacă cel puțin 15 zile consecutive de acasă pot fi scoși de la plata întreținerii.

Dacă știi că vei lipsi de acasă mai mult timp, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să trimiți o cerere la asociația de proprietari, ca să te scoată de la întreținere pe perioada în care nu locuiești în apartament.

2. PLĂTEȘTE-ȚI FACTURILE LA TIMP

Nu doar utilitățile te costă, ci și neplata lor. Fiecare lună în care întârzii plata facturilor aduce după sine penalizări, și nu sunt puține cazurile în care unii proprietari au fost trimiși în judecată sau chiar evacuați din cauza datoriilor uriașe pe care le-au acumulat la întreținere.

Cea mai bună idee, în această situație, este să fii mereu la zi cu facturile. Dacă ai acumulat deja datorii mari la întreținere, poți contracta un împrumut rapid. De exemplu, telecredit.ro oferă credite pe perioadă scurtă și medie, și poți avea banii în cont în cel mai scurt timp.

3. NU LĂSA APARATELE ELECTRICE ÎN PRIZĂ

Chiar dacă nu sunt pornite, toate aparatele electrocasnice lăsate în prize consumă curent electric. Este vorba despre așa-numita energie ""stand-by". Chiar dacă este vorba despre o cantitate insesizabilă, trebuie să scoți întotdeauna ștecherele aparatelor electrocasnice din priză.

Când vrei să folosești electronicele și electrocasnicele, ține cont că temperaturile ridicate cresc consumul de energie electrică, așa că e indicat să le pornești seara, când se mai răcorește. Pe termen lung, diferența de consum se va vedea la plata facturii.

4. CONSUMĂ MAI PUȚINĂ APĂ ÎN CASĂ

Dacă te uiți pe lista de întreținere, vei observa că apa este de departe cea mai costisitoare utilitate. O familie de două persoane consumă în jur de 10-12 metri cubi de apă lunar, pe perioada verii, și asta înseamnă aproximativ 60 de lei la întreținere doar pentru asta.

Un strop de moderație nu strică niciodată. Spală mai multe vase odată, fă dușuri în locul băilor lungi și verifică toate conductele și instalațiile sanitare să nu aibă scurgeri. De exemplu, dacă rezervorul de la toaletă curge, factura ta la apă va crește fără să-ți dai seama.

5. RENUNȚĂ LA SERVICIILE INUTILE

În urmă cu câțiva ani, nu concepeam o casă fără telefon fix, cablu și internet. Telefonul fix a dispărut, între timp, iar locul i-a fost luat de telefoanele mobile. Și televizorul pierde teren în fața internetului: mulți tineri au renunțat deja la cablul TV.

Dacă vrei să faci economii serioase, ia în calcul renunțarea la unele servicii. Internetul îți furnizează acces online și la posturile tale preferate și cu siguranță nu ai nevoie de 150 de posturi TV, când tu ai doar 3-4 pe care le urmărești constant.

O altă idee bună este să împarți cheltuielile cu internetul cu un vecin. Un router performant poate oferi servicii de net la două apartamente, și deja ai redus cu 50% cheltuielile cu internetul.

6. ALEGE SOLUȚII EFICIENTE ENERGETIC

Poate cea mai importantă investiție pe care o poți face pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică în apartamentul tău este achiziționarea unor becuri cu LED în locul clasicelor becuri cu incandescență.

Cele cu LED au o eficiență energetică mult mai mare și folosesc doar o fracțiune din curentul electric consumat de un bec cu incandescență.

7. RENUNȚĂ PE TIMPUL VERII LA APARTAMENTUL DE LA ORAȘ

Dacă ai o casă la țară sau rude într-o localitate din apropierea orașului tău, mută-te pentru câteva săptămâni, dacă nu luni, la țară. Mai toți avem rude cu gospodării în satele din jurul marilor orașe, iar o cameră liberă se găsește ușor, așa că mutatul la țară este o soluție viabilă.

Dacă faci pasul acesta, vei economisi sumele pe care le plăteai în mod obișnuit pe curent și gaze și, cu ocazia asta, renunți și la autoturism: poți face naveta cu trenul. Așa vei ocoli aglomerația de la intrarea în oraș și vei tăia de pe listă și cheltuielile cu combustibilul.

În concluzie, e nevoie doar de puțină atenție și de reținere ca să îți reduci cheltuielile cu întreținerea și celelalte servicii în timpul verii. Tu ce măsuri îți iei ca să plătești mai puțin la utilități?

Sursa: Shutterstock

Calendar ortodox 22 iunie. E sărbătoare mare azi pentru toți românii! La mulți ani celor cu numele... 5 greșeli frecvente pe care le fac părinții când decorează camera bebelușului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x