Antena Căutare

Săptămâna Mare. De ce nu e bine să mănânci urzici, deși sunt de post

Săptămâna Mare. Suntem în Săptămâna Patimilor, cea mai tristă din an, în care se remorează chinurile Mântuitorului Iisus până la Înviere. Potrivit tradiției, în această perioadă nu este bine să se consume urzici, chiar dacă sunt considerate un aliment de post. Iată de ce.

Saptamna Mare: de ce nu este bine sa mananci urzici

Săptămâna Mare. Suntem în Săptămâna Patimilor, cea mai tristă din an, în care se remorează chinurile Mântuitorului Iisus până la Înviere. Potrivit tradiției, în această perioadă nu este bine să se consume urzici, chiar dacă sunt considerate un aliment de post. Iată de ce.

Săptămâna Patimilor este una a durerii și a rugăciunii. În fiecare zi, la biserică se oficiază slujbe de priveghiere numite denii, credincioșii țin pot și se roagă. Totuși, există alimente de care trebuie să ne ferim în această perioadă, deși ele sunt considerate a fi alimente de Post, cum ar, urzicile. Explicația pentru care nu se consumă urzici în Săptămâna Mare este aceea că, pe când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, și stropit cu oțet, pentru a-i provoca și mai multe usturimi. Legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oțet. De asemenea, este evident că, pe lângă urzici, și oțetul se află pe lista ingredientelor interzise din Săptămâna Mare, potrivit tradiției.

Deniile din Săptămâna Mare

La Denia din Marțea Mare are locc pomenirea celor zece fecioare și a candelei de ulei. Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candelă fără ulei reprezintă realizarea de șine în totală nepăsare de ceilalți. Candelă cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

Articolul continuă după reclamă

Denia de Miercuri din Săptămâna Patimilor: - pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimă Sa, că simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. Tot Miercuri este și ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginți.

Denia de Joi din Săptămâna Patimilor: Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viață Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, că pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. La denia de joi seară se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericilor.

Denia de Vineri din Săptămâna Patimilor este denumită și ”Vinerea Mare” - se face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor Pătimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul.

În Marea Sâmbătă se prăznuiește îngroparea lui Iisus Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți.

Învierea Domnului sau Paștele 2019 pică duminică, 28 aprilie 2019.

Moșii de Sf Gheorghe: Ce dai de pomană și cum te ferești de vrăji... Când se vopsesc ouăle roșii de Paște în Săptămâna Mare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x