Antena Căutare

Gala Premiilor Restocracy pentru cele mai bune restaurante

În ultima săptămână din ianuarie sunt înmânate Premiile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti în anul 2019. Anul acesta va fi o dublă gală de premiere, pentru că vor fi date şi premiile pentru competiţia Topul Restocracy al Mâncărurilor 2019.

Gala Premiilor Restocracy va avea loc duminică 26 ianuarie începând cu ora 12 la , fiind aşteptaţi 200 de invitaţi. Vor fi aproximativ 100 de reprezentanţi ai celor mai bune restaurante din Bucureşti. Vor participa şi de la Topul Mâncărurilor (ambasadori, manageri de mari corporaţii, ziarişti etc.), sponsorii şi invitaţii lor etc. De asemenea, în premieră anul acesta vor fi şi câteva locuri pentru cei care vor să participe ca plătitori.

Vor fi premiate restaurantele din Bucureşti după sistemul de clasificare şi evaluare Restocracy:

Cel mai bun restaurant din Bucureşti în 2019

După bucătărie:

Articolul continuă după reclamă

Cea mai bună bucătărie românească, cu 4 categorii distincte: Noua Bucătărie Românească Fină Bucătărie românească boierească Bucătărie românească tradiţională Bucătărie românească urbană Cea mai bună bucătărie internaţională Cea mai bună bucătărie fusion Cea mai bună bucătărie mediteraneană, cu 2 categorii distincte Bucătărie nord-vest mediteraneană (europeană) Bucătărie sud-est mediteraneană (nord-africană şi apropiat orientală) Cea mai bună bucătărie japoneză Cea mai bună bucătărie italiană (fină) Cea mai bună bucătărie libaneză Cea mai bună bucătărie chinezească Cea mai bună bucătărie grecească Cea mai bună bucătărie spaniolă Cea mai bună bucătărie urbană

Şi după specificul dominant:

Cel mai bun restaurant de peşte din Bucureşti în 2019 Cel mai bun oyster & caviar bar din Bucureşti în 2019 Cel mai bun sushi bar din Bucureşti în 2019 Cel mai bun steakhouse din Bucureşti în 2019

Vor fi nominalizaţi cei mai buni şi mai talentaţi bucătari (chefs) romani din Bucureşti – cei care lucrează în restaurante, şi va fi premiat cel mai bun.

De asemenea, ca în fiecare an, vor fi acordate câteva menţiuni speciale . Anul acesta pentru:

Cel mai bun restaurant nou deschis în Bucureşti în 2019 Cel mai bun prieten al copiilor (restaurant child friendly) din Bucureşti în 2019 Cel mai original spectacol de restaurant din Bucureşti în 2019

Categoriile şi subcategoriile (premiile) la Topul Mâncărurilor sunt:

Peste, cu subcategoriile peşte crud şi marinat, respectiv peste gătit la cald Fructe de mare, cu subcategoriile fructe de mare crude şi marinate, respectiv gătite la cald Sushi, cu subcategoriile suhi, sashimi, ramen şi udon Steak, cu subcategoriile vită nejaponeză, respectiv japoneză Foie gras Paste, cu subcategoriile paste şi risotto Humus, cu subcategoriile humus şi kibby

Pentru cei care doresc să participe la Gala Restocracy ca plătitori, taxa este de 300 de lei. Înscrierile se fac trimiţând un e-mail pe adresa redacţiei: .

Sponsorii acestei ediţii Gala Premiilor Restocracy sunt: Altex (sponsor principal), Veranda Mall, Barilla, Vodafone, Vitis Metamorfosis, Nespresso, Expressoft, Maspex, Tuborg.

Restocracy () este un sistem de evaluare a restaurantelor de către George Butunoiu şi alţi evaluatori independenţi, de prezentare şi de autoprezentare a restaurantelor, lansat în martie 2017. include 200 cele mai bune restaurante din Bucureşti.

Sursa : news.ro

Reţetă de Ruladă din carne de pui cu legume și orez negru cu măsline... Desert rapid și delicios pentru omul pofticios: Cheesecake de căpșuni - Rețeta lui Chef Berry...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prăjitura cu dovleac care îți parfumează toată casa. Se face din ingrediente simple și iese incredibil de pufoasă
Prăjitura cu dovleac care îți parfumează toată casa. Se face din ingrediente simple și iese incredibil de pufoasă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cartofi la cuptor cu carne tocată și cașcaval. Rețetă pentru un prânz consistent și delicios
Cartofi la cuptor cu carne tocată și cașcaval. Rețetă pentru un prânz consistent și delicios
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x