Antena Căutare

Te vei uita pe etichetă de două ori de acum! Acestea sunt cele mai falsificate alimente din lume

Din ce în ce mai multe persoane se plâng de faptul că alimentele pe care le cumpără sunt false şi că le afectează sănătatea. Din păcate, specialiştii nu pot face mai mult decât să ne avertizeze cu privire la acestea şi să ne explice cum trebuie să ne ferim de produsele falsificate

Din ce în ce mai multe persoane se plâng de faptul că alimentele pe care le cumpără sunt false şi că le afectează sănătatea. Din păcate, specialiştii nu pot face mai mult decât să ne avertizeze cu privire la acestea şi să ne explice cum trebuie să ne ferim de produsele falsificate

Acestea sunt cele mai falsificate alimente din lume:

1. Brânza: pentru a face diferenţa dintre o brânză care conţine grăsimi vegetale şi una obţinută numai din lapte trebuie să ţinem cont de câteva aspecte. Primul indiciu care ne poate pune pe gânduri atunci când suntem în faţa unui galantar cu brânză este preţul. Întotdeauna, o brânză făcută din orice altceva, dar mai puţin lapte va fi mult mai ieftină decât una făcută din lapte.

Un alt lucru de care trebuie să ţinem cont este culoarea produsului. O brânză făcută din grăsimi vegetale va fi mai albă decât una obţinută numai din lapte. De asemenea, textura este diferită de la un tip de brânză la altul. Brânză din grăsimi vegetale este mai compactă şi mai moale, pe când cea din lapte este mai aerata.

Articolul continuă după reclamă

2. Uleiul de măsline: uleiurile de măsline pot fi amestecate cu uleiuri de floarea-soarelui; astfel se obţine un produs ieftin care se poate vinde scump.

3. Mierea: doar mierea de albine naturală se zahariseşte. În rest, se poate „dilua“ cu sirop de porumb sau se poate face din sirop cu aromă de tei.

4. Vinul: vinurile sunt cel mai des contrafăcute. Iei un vin acrit de proastă calitate, îi pui zahăr şi arome şi-l vinzi mai scump. La fel şi pentru băuturile distilate.

5. Ciocolata: in componența ciocolatei adevărate trebuie să intre doar patru componente de bază: Unt de cacao, Liquour de cacao, Pudră de zahăr, Lecitină.

E de înțeles că la această componență se mai pot adăuga diferiți aromatizatori și aditivi. Din păcate, ingredientele naturale ale ciocolatei fac parte din produse care se strică repede. De obicei se folosesc aditivi precum acid sorbic, sorbat de calciu, sorbitol și altele.

E sezonul lor, dar trebuie să fim atenţi! Aşa recunoşti simplu şi rapid dacă un pepene roşu e plin de substanţe toxice... Trebuie să încerci această combinaţie! Pepenele cu sare, o minune. Motivul?!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce nu este bine să clătești pastele după fierbere. Greșeala care poate strica un preparat simplu
De ce nu este bine să clătești pastele după fierbere. Greșeala care poate strica un preparat simplu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Peștele din congelator: cum păstrezi gustul bun și transformi mesele rapide în preparate reușite
(P) Peștele din congelator: cum păstrezi gustul bun și transformi mesele rapide în preparate reușite
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x