Antena Căutare

Telefoanele anului 2018

2018 s-a dovedit a fi un an foarte bun pentru comunicații. Branduri precum Samsung, Huawei sau Apple și-au menținut poziția de leaderi în materie de telefoane și au adus publicului noi modele cu tehnologii menite să îmbunătățească experiența acestora.

2018 s-a dovedit a fi un an foarte bun pentru comunicații. Branduri precum Samsung, Huawei sau Apple și-au menținut poziția de leaderi în materie de telefoane și au adus publicului noi modele cu tehnologii menite să îmbunătățească experiența acestora.

Având în vedere că ne apropiem cu pași rapizi de finalul anului ne-am propus să-ți aducem în atenție telefoanele noi, care au impactat piața comunicațiilor precum și cele care urmează a fi lansate. Piața telefoanelor mobile disponibile în România s-a extins considerabil, oferta fiind una variată, pe lângă brandurile cunoscute regăsindu-se și branduri mai tinere.

Vom deschide lista cu telefonul Samsung Galaxy Note 9, lansat la finalul lunii august. Samsung Note 9 păstrează designul predecesorului său, însă se diferențiază prin câteva caracteristici interesante, cum ar fi:

Capacitatea mai mare a bateriei, aceasta a crescut de la 3300 mAh la de 4000 mAh;

Articolul continuă după reclamă

S Pen care poate fi conectat prin Bluetooth;

Îmbunătățirea display-ului, astfel că diagonala a crescut la 6.4 inchi (16 cm), iar rezoluția la 1440 x 2960;

Diafragma duală care promite fotografii uimitoare, pe timp de zi sau noapte;

Sistem de operare: Android 8.1 Oreo.

Samsung Galaxy S9+ se diferențiază foarte puțin de predecesorul său Samsung S8 la exterior, însă vine cu o serie de îmbunătățiri interne. Astfel vei regăsi la acesta un procesor impresionant Octa Core (model Exynos 9810), 6 GB de memorie RAM și 256 GB de memorie internă. Ecranul este AMOLED, cu o dimensiune de 6.2 inchi (15.7 cm) și o rezoluție de 1440 x 2960 pixeli.

La Samsung S9+ camera a primit îmbunătățiri semnificative, prin diafragma duală care se adaptează la fel ca ochiul uman, iar fotografiile vor arăta excelent indiferent dacă este zi sau noapte. Camera principală are o rezoluție de până la 12 MP, cea mai interesantă fiind diafragma ajustabilă F/1.5 și F/2.4, iar camera secundară oferă un zoom de 2x.

Schimbări importante apar și în ceea ce privește afișajul și sunetul. Astfel afișajul 18.5:9 oferă o imagine cinematică, în timp ce difuzoarele AKG, îmbunătățite cu tehnologia Dolby Atmos oferă un sunet pur. Diferența dintre Samsung Galaxy S9 și Samsung Galaxy S9+ apare la dimensiunea ecranului, memoria internă și poziția senzorului de amprentă.

Telefoanele Samsung continuă să-și păstreze reputația prin ultemle modele lansate pe piață, iar în anul 2019 se așteaptă să revină cu noi modele superioare acestora.

In luna septembrie Apple a lansat 3 variante iphone: Iphone Xs Max, Iphone Xs și Iphone Xr. Acestea sunt identice din punct de vedere al designului, îmbunătățiri apărând la platforma lor hardware. Iphone Xs și Xs Max au memorie internă asemănătoare, cameră foto duală de 12 MP și sistem de operare iOS 12. Diferențele apar la dimensiunea și rezoluția ecranului – 5.8 inchi și 2436 x 1125 pixeli pentru Iphone Xs și 6.5 inchi și 2688 x 1242 pixeli pentru Iphone Xs Max.

Iphone Xr se diferențiază de modele anterioare prin tipul de ecran, numit de Apple, Liquid Retin, care este de fapt un panou LCD, cu diagonala de 6.2 inchi și o rezoluție de 1792 x 822 pixeli.

Părțile bune ale acestora sunt: ecranul OLED cu Super Retină, Face Id avansat, chip-ul inteligent A12 Bionic, sistemul revoluționar de camere duale și materialul dur din care sunt construite – oțel și o sticlă care rezistă mai bine șocurilor.

Unul din cele mai atractive telefoane ale momentului este Huawei P20 Pro, care se remarcă prin designul elegant și ecranul cu ramă îngustă. Telefonul oferă un ecran OLED, cu o diagonală de 6.1 inchi și o rezoluție de 1080 x 2240 pixeli. Memoria internă este de 128 GB, cea RAM de 6GB și o baterie cu o capacitate de 3900 mAh.

Huawei P20 Pro aduce o nouă inovație cu camera foto triplă revoluționara Leica, cu o rezoluție pe camera principala de 40 Mp care vor permite să te joci cu fotografiile tale. Acest este disponibil cu un nou afișaj în gradient de culoare, scară de culori unice în lumea smartphone-urilor. Huawei P20 Pro face parte din clasa IP67 care garantează rezistența la apă și la praf. Asta înseamnă că poți face fotografii și în zilele ploioase.

Telefonul Sony Xperia XZ2 este echipat cu cele mai recente tehnologii Sony pentru a oferi o experientă de divertisment care să vă încânte. Noul Sony reprezintă un progres vizibil de la modelele din vechea generație și prin ultimul produs lansat au reușit să atragă atenția publicului.

Datorită tehnologiei Sony Sistem, de vibrații dinamice, afisajului HDR Full HD+ și tehnologiilor Sony specifice televizoarelor BRAVIA, toate clipurile video vor deveni o experientă nouă, și în plus, difuzoarele stereo cu tehnologia S-Force Front Surround, va emite sunete captivante. La acesta se adaugă aparatul foto Motion Eye, care produce fotografii incredibil de reale și Creatorul 3D, cu care vei putea să te scanezi atât pe tine cât și ceea ce te inconjoară.

Nokia a revenit anul acesta cu un nou telefon, Nokia 8, cu un design simplu și elegant, realizat din materiale de înaltă calitate (este prelucrat cu precizie dintr-un singur bloc de aluminiu 6000). Nokia 8 are o cameră pe spate de 13 MP, cu fuziune duală, plus o cameră frontala de 13 MP cu unghi larg și focalizare automată. Ambele camere sunt echipate cu optică ZEISS, ceea ce face că imaginile să fie clare.

Nokia 8 folosește un ecran de tip IPS, cu o dimensiune de 5.3 închi, o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli, protejat de sticlă sculptată Corning Gorilla Glass 5. Un alt plus este calitatea sunetului, chiar și la intensitate maximă, beneficind de un sistem audio Nokia OZO 360° spațial.

Ultimul telefon propus este Asus Zenfone 5 care impresionează prin materialele și tehnica de producție. Ecranul spectaculos și curbat, marginile ultra-subțiri realizate din sticlă 2.5D, plus o carcasă delicată, îi conferă un aspect extraordinar de atrăgător și luxos. Este un telefon inteligent cu 2 camere ce detectează 16 tipuri de scene diferite și permite un afișaj extins în Format 19:9, ceea ce înseamnă fotografii aproape de perfecțiune. Camera principală de înaltă rezoluție elimină tremurul camerei pentru a produce fotografii fără neclarități, în timp ce camera secundară cu unghi larg de 120° permite să surprinzi mai mulți prieteni în cadru pentru fotografii extraordinare. Tipul de ecran Super IPS+, diagonala de 6,2 inchi și rezoluția de 2246 x 1080 pixeli fac din Asus Zenfone 5 unul din telefoanele de neratat anul acesta.

În 2019 piața telefoanelor va fi invadată de noi modele de la providerii consacrați sau de la cei tineri, care încearcă să-și facă loc. Așa că fii pe fază pentru a prinde ultimele noutăți și fă schimbările care ți se potrivesc cel mai bine.

Telefoanele lansate anul acesta se dovedesc din ce în ce mai inteligente și elegante și piața smartphone-urilor începe să facă loc și unor nume noi. Această situație este încurajatoare întrucât ne dovedește că inovația în materie de telefoane de abia este la început și noutățile anului 2019 vor duce tehnologia la un alt nivel.


29 de milioane de conturi Facebook au fost atacate de hackeri. Au fost furate informații importante. Cum poți afla dacă ... În sfârșit! Whatsapp a făcut schimbarea ce va revoluționa modul în care folosim aplicația...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x