Antena Căutare

S-a lansat oficial impresionantul smartphone Oppo Find 7

După ce a fost subiectul unui număr foarte mare de zvonuri, Oppo Find 7 a fost în sfârşit anunţat oficial în cadrul unui eveniment desfăşurat la Beijing.

După ce a fost subiectul unui număr foarte mare de zvonuri, Oppo Find 7 a fost în sfârşit anunţat oficial în cadrul unui eveniment desfăşurat la Beijing.

Oppo Find 7 este un smartphone de vârf care merită toată atenţia. Chiar şi dacă sunt şanse destul de mari ca acest model să fie disponibil doar în China, datorită specificaţiilor impresionante şi a preţului accesibil, această lansare nu trebuie neglijată. Cine ştie, poate faceţi eforturi şi achiziţionaţi telefonul pe canale neoficiale, dacă sunteţi de părere că merită efortul. Vă invităm cu un feedback!

Noul Find 7 este construit în jurul unui panou generos de 5,5 inci protejat cu Corning Gorilla Glass generaţia a treia. Are o rezoluţie nativă de 2560 x 1440 pixeli, motiv pentru care poate fi clasificat ca fiind QHD şi se laudă cu o densitate de pixeli egală cu 538 ppi. Deşi această valoare astronomică s-ar putea să nu fie evidentă cu ochiul liber, important este că există.

Partea de procesare va include o combinaţie dintre SoC-ul Qualcomm Snapdragon 801 tactat la 2,5 GHz şi o cantitate de memorie de 3GB RAM. Aceste detalii sunt foarte similare cu ceea ce vom vedea într-un Galaxy S5. Spaţiul de stocare intern este de 32GB, dar poate fi extins cu uşurinţă folosind un card microSD de până la 128GB. Vizavi de abilităţile de captură ale acestui smartphone, merită avut în vedere senzorul de 13 megapixeli. Acesta din urmă, printr-un algoritm intitulat Pure Image 2.0, poate sta la baza unor imagini de 50 de megapixeli rezultate din 10 expuneri succesive. Camera frontală este de 5 megapixeli.

Articolul continuă după reclamă

Citeste AICI continuarea articolului!

Samsung NX Mini, o cameră foto dedicată fenomenului selfie... Bebelușul poate fi mai aproape de tine! O aplicație te ajută să-i asculți inima înainte de naștere...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Când reclamele aduc trafic, dar telefonul continuă să nu sune
(P) Când reclamele aduc trafic, dar telefonul continuă să nu sune
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Telefonul care a înțeles în sfârșit ce vrea fotograful din tine
(P) Telefonul care a înțeles în sfârșit ce vrea fotograful din tine
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x