Antena Căutare

Peste 30.000 de copii diagnosticați cu autism, în România. Simptome, factori de risc și tratament

Autismul. Ce este autismul, simptome, factori de risc și tratament. Află despre tulburările de spectru autist, care sunt factorii de risc și cum pot fi tratate.

Austimul

Autismul. Ce este autismul, simptome, factori de risc și tratament. Află despre tulburările de spectru autist, care sunt factorii de risc și cum pot fi tratate.

În ultimii 2 ani statisticile arată o creștere alarmantă cu 15% în SUA, unde în prezent 1 din 59 de copii este diagnosticat cu autism. În România s-a ajuns la 1 din 51, adică peste 30.000. Și cazurile sunt în creștere, la nivel mondial. Cele mai sumbre estimări avertizează că până în 2025 în SUA 1 din 2 copii vor suferi de autism.

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Cele mai evidente semne de autism şi simptome ale acestuia tind să apară între vârstele de 2 şi 3 ani. Cele mai multe dintre tulburările din spectrul autismului apar de patru ori mai frecvent la băieți decât la fete.

Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de tulburări de spectru autist sau de tulburări pervazive de dezvoltare.

Articolul continuă după reclamă

Autismul se caracterizeză printr-o interacţiune socială afectată, comunicare verbală şi non-verbală deficitară şi comportament restricţionat şi repetitiv. De obicei, primele semne sunt observate în primii doi ani de viaţă ai copilului lor.

Autism simptome - care sunt semnele care ar trebui să tragă un semnal de alarmă

Autismul presupune o paletă de simptome, de la forme ușoare până la cele mai grave. Acestea variază ca intensitate și apariție. La majoritatea copiilor, tulburările din spectrul autist vor fi prezente înainte de vârsta de 3 ani și pot persista pe parcursul întregii vieți, deși simptomele se pot îmbunătăți de-a lungul timpului dacă se aplică terapia potrivită.

Comportamentele care anunță afecțiunea pot fi prezente încă de la naștere. Bebelușul pare diferit, nu este foarte reactiv, nu observă lumea din jur, se concentrează pe un obiect perioade mari de timp, este foarte tăcut sau dimpotrivă, plânge foarte des și mult.

  • nu gângurește și nu face semne distincte până la un an
  • nu vorbește deloc până la vârsta de 16 luni
  • nu privește pe nimeni în ochi și nu zâmbește
  • nu răspunde când este strigat pe nume
  • nu combină nici măcar două cuvinte până la 2 ani
  • este sensibil la zgomote puternice, etichete de haine, textura țesăturilor, la lumini sau la anumite mirosuri
  • își pierde capacitatea de a vorbi și de a interacționa cu cei din jur
  • uneori, pare să nu audă deloc, nu reacționează deloc la stimuli sonori
  • aliniază în mod obsesiv jucăriile sau alte obiecte
  • este fie hiperactiv, fie letargic
  • este agresiv sau tinde să se rănească
  • repetă cuvinte sau enunțuri, în loc să întrețină o conversație
  • preferă singurătatea în detrimentul companiei familiei

Primele semne de autism pot apărea însă mai târziu, la copii care au avut până atunci o dezvoltare normală. Dacă un copil a început să vorbească binișor și ulterior începe să piardă achizițiile vocale, de exemplu, acesta este un simptom clasic pentru autism.

Autismul: factori de risc

Studiile arată drept cei mai probabil factori de risc ai autismului evenimentele dinainte şi din timpul naşterii. Printre acestea se numără:

  • vârsta parentală avansată la momentul conceperii,
  • boli materne în timpul sarcinii şi anumite dificultăţi în timpul naşterii, în special cele care implică perioadele de privare de oxigen ale creierului copilului.
  • Este important să se ţină cont de faptul că aceşti factori de sine stătători nu cauzează autismul în sine, ci în combinaţie cu factorii de risc genetici.

Cerceătările arată faptul că o viitoarele mame pot reduce riscul de a avea un copil cu autism prin luarea de vitamine prenatale care conţin acid folic şi/sau prin consumul unei diete bogate în acid folic (cel puţin 600 mg pe zi) în timpul lunilor dinainte şi după concepţie.

Terapii autism - terapia ABA

Terapia în cazul copiilor cu autism include mai multe metode, iar pe lângă acestea sunt implicați logopezi și kinetoterapeuți. Costurilor ridicate terapiilor pentru copiii cu tulburări de spectru autist reprezintă una dintre marile probleme ale părinților pentru care tratamentul copiilor este costisitor. Din nefericire, situația financiară precară a unei familii poate fi un factor major care stă în calea recuperării copilului diagnosticat cu autism.

Analiza Aplicatã a Comportamentului (Applied Behavioral Analysis) este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism.

Terapia ABA este de fapt un program de învățare, care își propune să modifice comportamentul autist al copilului, în mod sistematic și intensiv, obiectivul final fiind integrarea socială a copilului. Scopul este determinarea factorului declanșator pentru comportamentul neadecvat, precum și observarea a ceea ce se întâmplă după manifestarea acelui comportament,ce anume întărește comportamentul respectiv.

Sistemul are obiective clar formulate, împărțite în sarcini mici, astfel încât evoluția copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcționând pe baza acestor întăritori fie materiali, fie sociali. Programul este foarte strict, iar copilul, este necesar sa fie stimulat pe parcursul întregii zile. Potrivit specialiștilor, copiii cu tulburări de spectru autist au nevoie mai mare de activități stricte, de predictibilitate şi de rutină.

Metoda seamănă uneori cu un dresaj și din cauza regulilor stricte şi a asemănării cu un program de dresaj, motiv pentru care a fost aspru criticată. Dar, se pare totuși că se obțin rezultate bune, potrivit specialiștilor.

Terapii autism - terapia 3C

Terapia 3C este o metodă prin care se realizează recuperarea psihomotrică a persoanelor cu tulburări de spectru autist, cu ajutorul exerciţiilor fizice adaptate şi este formată dintr-un complex de exerciţii fizice menite să aducă persoană cu TSA în punctul în care apare dorinţa şi capacitatea de a iniţia acţiuni şi activităţi motrice independente.

Terapia 3C este o metodă inovatoare de recuperare a deficienţelor întâlnite la copiii cu autism, dezvoltată de antrenorul de arte marţiale Paul Cojocaru.
„Este prima terapie psihomotorie pentru persoane cu autism, inventată de un român şi înregistrată că atare, la nivel mondial. Terapia 3C ajută copiii să devină conştienţi de propria corporalitate şi autonomi din punct de vedere psihomotor“, spune acesta.

Vindecarea autismului este posibilă?

Studiile pe termen lung sugerează că marea majoritate a copiilor diagnosticați cu tulburări din spectru autist are în continuare trăsăturile spectrului autismului pe parcursul întregii vieţi. Însă, cu sprijin, cu intervenţie terapeutică educaţională adecvată şi cât mai timpurie, copiii pot progresa, unii foarte mult, îşi pot îmbunătăţi abilităţile generale, capacitatea de a înţelege şi a folosi comunicarea și se văd progrese semnificative în comportamentul social.

Mai multe informații importante despre autism se pot găsi pe www.helpautism.ro

Citește și:

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. Autismul virtual, pericolul copiilor lăsați în grija tabletei

Bacalaureat 2019. Care sunt condițiile speciale la Bac pentru elevii cu autism

Evaluare Națională pentru copiii cu autism. Elevii cu CES, condiții speciale

Surse: mayoclinic.org, helpautism.ro, wikipedia.org, csid.ro

S-a descoperit adevăratul motiv pentru care apare autismul! Ce îl provoacă... Dieta indiană de 7 zile. Slăbești 5 kilograme într-o săptămână și te menții...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cori Grămescu: Poți depăși ușor 6000 de kcal la o singură masă de Paște
Cori Grămescu: Poți depăși ușor 6000 de kcal la o singură masă de Paște
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
(P) 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre hormonul de creștere
(P) 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre hormonul de creștere
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cine este Răzvan Ionescu, generalul care conduce interimar SRI de aproape trei ani. Președintele Nicușor Dan nu a găsit încă șef civil pentru instituție
Cine este Răzvan Ionescu, generalul care conduce interimar SRI de aproape trei ani. Președintele Nicușor Dan nu a... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie HelloTaste.ro
Victoria nu a fost demisă din funcția de consul al Ucrainei în Dominicană pentru că a pozat dezbrăcată, ci pentru cum s-a îmbrăcat
Victoria nu a fost demisă din funcția de consul al Ucrainei în Dominicană pentru că a pozat dezbrăcată, ci... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Drama lui Irinel Columbeanu de Paște: „Irinuca nu m-a sunat!”
Drama lui Irinel Columbeanu de Paște: „Irinuca nu m-a sunat!” BZI
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026)
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026) Jurnalul
Cum a reacționat Dinu Maxer când fiica sa a spus că logodnicul Deei Maxer este cel mai bun tată: Au un singur tată...
Cum a reacționat Dinu Maxer când fiica sa a spus că logodnicul Deei Maxer este cel mai bun tată: Au un singur... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
"Să învie permisele!". Doi polițiști brăileni s-au filmat în noaptea de Înviere cântând manele în... Observator
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x